George Constantin Nistoroiu: Bucuria aniversării – prietenului George Roca
„Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui!” (Iisus Hristos, Matei 16, 18)
Afirmaţia Domnului nostru Iisus Hristos, nu se referă nicidecum la supremaţia apostolului Petru în Biserica universală a Mântuitorului, ci la puterea credinţei ortodoxe a apostolilor, a ucenicilor şi ucenicilor lor mărturisitori pe pământ, al cărei creştinism trebuie să fie de nezdruncinat, de neclintit, clădit pe piatră, pe stâncă, pe roca veşniciei dacoromâne din arealul Carpatin–Străjerul, pururea de veghe în Grădina Maicii Domnului.
Etimologia cuvântului Iulie-Iulia, vine de la cuvântul pelasg, protodac, Iovie-Iovius, semnificând expresiile: „ sete de dor”, „dogoare de dor”, dorinţă însetată de dor”, dorinţă mare.
Hronicul însorit al zilei de 14 Iulie, răsare astfel:
*Sf. Apostol Acvila (Achila)-este unul dintre cei 72 de Ucenici Apostolici, ucenicul direct al Sfântului Apostol Pavel, uns episcop de către acesta, care l-a propăvăduit pe Iisus Hristos în Asia, Ahaia şi Eracleea.
*Sf. Mc. Just-ofiţer trac, strateg şi viteaz, în solda tribunului Claudie, convertit la creştinism prin miracolul apariţiei în văzduh a unei cruci sub forma cristalului.
*Sf. Mc. Iraclie (Heraclie), unul dintre cei mai dârzi şi înflăcăraţi ucenici ai Mântuitorului, privind apărarea dreptei credinţe, din cetatea tracă a Bisericii, din Heracleea Pontică, fondată de marele erou get Herakles, luminată de <<focul>> filosofului Heraclit din Efes şi strălucitoare prin biruinţele celui mai mare strateg creştin-împăratul Heraclie (610-641).
* Şerban Coresi-fiul Diaconului Coresi, traducătorul Psaltirei în româneşte de la anul 1570, traduce primele cărţi ale Bibliei: Geneza şi Exodul în lucrarea considerată un monument de cultură veche românească: Palia de la Orăştie.
* În Ţara Vidrei, moţii şi crişenii sărbătoresc pe Muntele Găina tradiţia străveche, protodacă a Târgului de Fete-bucurie a întâlnirii cu frumosul, cu pitorescul şi cu omenia multimilenară a bravilor daci.
* Cununa de spice-sărbătoarea grâului în luna lui <<cuptor>>. Feciorii însoţiţi de seară cu lăutari, merg la casele cu „fete mari”rugând părinţii să le lase pentru a doua zi la seceratul unei fâşii de grâu, care apoi se transformă în mare sărbătoare câmpenească. Flăcăii, alcătuiesc din cele mai bogate şi mai frumoase spice, cununi, pentru cele mai harnice dintre toate fetele frumoase, însoţite de cântecul cununii şi de diversitatea desfăşurării sărbătorii în sine.
Cu emoţie profundă şi cuget deplin împletesc firul bucuriei sărbătorii naşterii prietenului meu drag George Roca, încercând să creionez cu fineţe chipul său de lumină, din care străbate peste timp şi spaţiu prezenţa spiritului său înrâurit de harul dăruirii.
Scriitorul, creştinul, trăitorul, publicistul, Românul George Roca, a presărat cu aleasă pricepere duhul cuvintelor, miezul evenimentelor, scoase din învelişul lor înmiresmat cu subţietatea şi rafinamentul artistului, dezvăluindu-ne ampreta unei fascinaţii nespuse, dorite dar tăinuite, a căror valoare completează măiestrit Pantheonul Culturii noastre ortodoxe, naţional-universale.
Sensurile trăirii sale ne transmit prin acurateţea emoţiei primite, ecoul plenar al unui punct de referinţă.
Românii noştri,oamenii de cultură ortodoxă din diaspora,intotdeauna arzand impreuna cu Neamul lor, semnifică spicul de grâu şi ciorchinele preaplin de soare, care se încrustează în pîinea şi vinul cuminecării Neamului întru Dumnezeul nostru Hristos.
Natura, persoana, personalitatea lui George Roca, taina şi cuvântul său, fiind o Carte deschisă permanent într-un format frumos şi luminos.
Firescul lui caută în fiecare zi să descopere în natura sa o literă nouă, un cuvânt sublim, din limpezimea sufletului său curat ca o floare înmiresmată, ca un ram bogat, ca o roză purpurie, ca o rază diafană, ca un un surâs în zori, ca un susur cristalin, ca un zbor serafic al harului.
George Roca s-a născut sub aura binecuvântării Ucenicului celui mai mare Apostol al lui Dumnezeu şi al Neamurilor-Pavel, în porfira viteazului oştean-martir Just, sub flamura dârzeniei mucenicului Ieraclie, ca o expresie-făclie a cutezanţei-creative a Paliei de la Orăştie, sub splendoarea Frumosului autohton, sărbătorit pe Muntele Găina, alături de cununa de spice, ce preînchipuie cununa de dor a menirii Neamului, înmănunchiate frumos, asemenea bărbii Domnului nostru Hristos, încrustate pe aurora ciorchinelui răsfrânt în soare, o sacră cuminecare, o dăruire sublimă tuturor, asemeni Vieţii Veşnice, a Trupului şi Sufletului Domnului Iisus la Cina Sa dumnezeiască: Pâinea ce se frânge tuturor şi Vinul dăruit în parte fiecăruia.
Prin urmare, prietenul nostru George Roca s-a născut sub apoteoza Cuvântului divin, sub ciorchinele de dor al mustului cuvintelor părinteşti, nimbate de duhul înţelepciunii străbune, împletite în corola harică a cununei spicelor de grâu, culese ca o expresie vie a mărturisirii Adevărului sau ca jertfa Viţei de vie, brodată pe sfântul Potir al cuminecării iubirii întru Dumnezeu şi Neam:
„Cînd holda tăiată de seceri fu gata,/ Bunicul şi tata/ Lăsară o chită de spice-n picioare/ Legînd-o cucernic cu fir de cicoare;/ Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos/ Să-nchipuie barba lui Domnul Christos.// Cînd pîinea în cuptor semăna cu arama,/ Bunica şi mama/ Scoţînd-o sfielnic cu semnele crucii,/ Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii/ Că pîinea, dînd abur cu dulce miros,/ Părea că e faţa lui Domnu Christos.// Şi iată potirul la gură te-aduce,/ Iisuse Christoase, Tu jertfă pe cruce,/ Hrăneşte-mă, mamă de sfînt Dumnezeu,/ Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine/ Eşti totul în toate şi toate prin tine,/ Tu, pîinea de-a pururi a neamului meu.// Din coarda de viţă ce-nfăşură crama/ Bunica şi mama/ Mi-au rupt un chiorchine, spunîndu-i povestea;/ Copile, grăiră, broboanele-acestea/ Sînt lacrimi de mamă vărsate prinos/ La casnele Domnului nostru Christos.// Apoi, cînd culesul de struguri fu gata,/ Bunicul şi tata/ În joc de călcîie zdrobind nestemate/ Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,/ Copile, grăiră, e must sîngeros/ Din inima Domnului nostru Christos.// Şi iată potirul la gură te-aduce,/ Iisuse Christoase, Tu jertfă pe cruce;/ Adapă-mă, sevă de sfînt Dumnezeu./ Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine/ Eşti totul în toate şi toate prin tine,/ Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.//Podgorii bogate şi lanuri mănoase,/ Pământul acesta, Iisuse Christoase,/ E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu./ Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grîne/ Şi sîngeră-n struguri şi frînge-te-n pîine,/ Tu, viaţa de-apururi a neamului meu.”
(Nichifor Crainic-Cîntecul Potirului)
Întru mulţi ani binecuvântaţi, prieten drag !
Cu aleasă preţuire,
acelaşi George Constantin Nistoroiu.
