Corneliu Leu: Similitudini, sincronisme sau sinarhia acelorași năravuri?
Sinarhia românească este un dat politic impus prin blestemul (-atul pact) numit „Ribbentrop-Molotov”. Artificialitatea lui este argumentată nu numai prin aceleaşi valori şi virtuţi naţionale sub semnul cărora ne simţim uniţi ci, de multe ori, şi de acelaşi năravuri. Aşa că, luminoase sau umbrite, laudative sau degradante, de glorie sau de ruşine, atâta vreme cât ele demonstrează identitatea, similitudinile trebuie înregistrate cu grijă. Încurajatoare sau întristătoare în privinţa destinului unic, ele sunt argumente în privinţa românismului, aşa cum îl analiza realist Constantin Rădulescu Motru: fără edulcorări patriotarde şi fără nici o agresivitate la adresa altora, fără tendinţe expansioniste ci tocmai ca o circumscriere a locului meritat şi istoric şi geografic dar şi psihologic de un popor. Însă, când aceste similitudini se întăresc printr-o desfăşurare sincronică, ele devin de-a dreptul temeiuri la dosarul nostru naţional.
Pentru că, întreb eu, chiar sfidând în virtutea ştirilor dintr-o singură zi: cine şi-ar mai permite să nege unitatea noastră de structură naţională cu cei din Basarabia când, la toate argumentele istorice, etnografice, culturale, optul lui cireşar ne mai aduce astăzi două, în legătură cu oamenii care ocupă cel mai înalt loc în administraţia guvernamentală la Bucureşti şi Chişinău: Unul în similitudinea de falsuri la diplomele de studii, iar altul în sincronismul cu care din mai multe cercuri ale puterii li se cere pedepsirea şi eliminarea.
Pripit acest gest al adversarilor, spun eu. Sfătuindu-i să se gândească la folosul unor argumente precum cele de mai sus. Pentru că, dacă îi schimbăm sau nu-i schimbăm, din punct de vedere economic progresul ţărişoarelor noastre tot un drac va fi; aşa că mai bine ne-am prevala de o a treia similitudine folositoare la dosarul demonstrării structurii noastre naţionale unice: Faptul că ambii premieri conduc cabinete falimentare pentru ţară.
Un singur detaliu al acestei afaceri, mă pune şi pe mine în „embarras de choix”: Deosebirea lor de dialog cu preşedinţii celor două Republici. Pentru că, în vreme ce la Bucureşti Preşedintele îi cere demisia Premierului ajuns la Parchet, iar acesta ameninţă cu Marea Adunare a Parlamentului, la Chişinău Premierul îl ameninţă pe Preşedinte că-şi dă demisia şi face gaură-n Parlament, dacă acela nu anihilează Parchetul.
Aici, lucrurile cumva se-ncurcă şi, oricât de aproape de inimă mi-ar fi ideea de demonstrare a unităţii şi unicităţii româneşti, nu mai ştiu ce să zic. Mă tem că acea mare similitudine prin care se manifestă curvăsăria politică la noi, la Gurile Dunării, ar putea manipula lucrurile până la confuzie, în aşa fel ca: la Bucureşti Preşedintele să fie ameninţat cu demisia, iar la Chişinău să i se ceară Premierului să şi-o dea!
Ce ziceţi, fraţi români?…
Aşa, o părere gretuită, ca-ntr-o discuţie de cafenea… Că, de destinul nostru, în nici un caz nu poate fi vorba. El fiindu-ne, oricum am lua lucrurile, comun, în materie de politicieni cu calităţi false, bazate nu numai pe dilome false care este o similitudine; bazate însă şi pe escroaca lor cramponare pe putere, care este un sincronism.
Cât despre sinarhie, care în epoci trecute consemna guvernarea simultană a mai multor căpetenii ce conduc fiecare câte o parte a unui stat, nici vorbă: Fiidcă de la aventurieri de-alde ăştia, numai de adevărată guvernare nu te poţi aştepta.
Corneliu LEU
Bucureşti
6 iunie 2015
