Elena Armenescu: Gândind la Eminescu (poeme)
GÂNDIND LA EMINESCU
Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor
Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor
Aprins de dorinţă, de neobosită căutare
A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.
Alerga. copil – minune cu visările-i eterne
Sub leagănul codrului, pe poteca ce se aşterne
Spre acel ”ochi” – lacul cu nuferi galben-aurii
Meditativ, neînţeles, depărtat de alţi copii.
Cu gândul la piramide, între florile albastre
În a teiului mireasmă, sub vibraţie de astre
Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună
Împletesc şirag de stele şi amorului cunună.
Anii studenţiei cu trăiri himerice-au trecut
Vijelios, cum tinereţii să petreacă i-a plăcut
Iubirea, învăluitor veşmânt, oaspete drag
Zadarnic o invoci târziu şi o aştepţi în prag!
Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis înţelept
Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept
Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale
Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!
Singur, cufundat în gânduri, în camera-ngheţată
Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră
Doar un şoricel tovarăş, carii în mobile vechi
Primea la el Îngerul, Vocea – adevăr străvechi:
Cum dintr-un singur punct s-a început mişcarea
Scăpărând, Universul a născut pământul, marea
Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu
Creată prin Cuvânt, de însuşi Tatăl Dumnezeu!
Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea
Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea
Cu încântare nemărginirea căilor, iar în adâncuri
Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.
Ştia că chipul frumuseţii are multiple forme
Splendori fără de număr ne înconjor sub norme
Înscrise-n file nevăzute, primite la născare
Cum le primiră parinţii din părinţi, la fiecare.
Zadarnic, el cunoaşte că-n zgomote deşarte
Cu agerimea minţii, nu te desparţi de moarte
Norocul mântuirii nu-l găseşti în mreaja lumii
Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii.
Soarta deşartă, roata vieţii ca luna amăgitoare
Creşte, descreşte cu sărmane vieţile trecătoare
Virtutea-n cămaşă de forţă, ticăloşia cu neîndurare
Pe căi oculte, săvîrşeşte crima fără asemănare.
Mărturia cutremurătoare – ca o sentinţă amânată
Din scrieri :”Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”
E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existenţă
Geniu pustiu, nu mai gusta nectar şi nici esenţă.
Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor
Binecuvântată evadare din valea Plângerilor
Unde el a avut parte de suspine şi chiar moarte
Înainte de-a se stinge a buzelor sale şoapte.
PĂDUREA CRINILOR
De-aş fi avut norocul
S-alerg în pădurea de crini
Ce poartă-n petale lumini
Adunate-n cupe regale
Aş fi golit
cum ştiu doar eu
Cu patima-nsetatului
Cupa ce poartă-n ascuns
Aurul cernut de curcubeu
Parfumul lor mi-ar fi indus
un somn adânc
Să nu-mi dau seama,
Să nu ştiu
Când trec
În celestul meleag
Din care să revin
Triumfătoare
Ştiutoare
A tainei tesăturii
Veşmântului de crin
Să ţes, apoi
Miraculoasa pânză
A dragostei
Să vă dăruiesc
Magice, albele mantii
Dragi prieteni ai mei
Să ne asemănăm cu ei.
——————————————————–
Elena ARMENESCU
Bucureşti
15 iunie 2015
