Cuvânt și iubire

„Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi! Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alături şi du-te mai departe; căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.”

(Pilde, cap. 4,14-17)

   Orice fiinţă prin mişcare emite şi absoarbe energie, generând în acest mod un câmp magnetic care atrage sau respinge ceea ce se află în apropierea sa. Când se cristalizează un gând, el se manifestă prin reacţii emoţionale: senzaţie, sentiment, dorinţă şi se exprimă în comportamentul nostru. Atragem în acest mod întâmplări, atragem persoane. Românul are proverbul: „Cine se aseamănă se adună” şi aceasta deoarece simţurile noastre lucrează ca nişte magneţi: atragem spre noi ceea ce dorim, ceea ce ne place şi este spre binele nostru, şi respingem ceea ce nu dorim, ceea ce nu ne place, ceea ce ar dăuna fiinţei noastre. Aşa se produce în mod normal, într-o lume instruită, educată în spiritul moralităţii, în care conectarea se face doar la ceea ce este în armonie cu vibraţia noastră dominantă, armonia avându-şi rădăcinile în iubire, căci Dumnezeu a făcut lumea din iubire. Astfel trăim în concordanţă cu rugăciunea pe care Iisus ne-a învăţat-o: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Mat 6:10), alungând din inimi şovăiala şi urmând voia lui Dumnezeu, întru fericirea noastră.

   Se întâmplă de multe ori, şi acum din ce în ce mai mult, să întâlnim conectarea cu ceea ce este în dizarmonie cu vibraţia noastră, adică o stare de anormalitate. Am putea spune că uneori această conectare scapă voinţei şi interesului nostru şi atunci atragem sau suntem atraşi spre vibraţii negative, conectarea putându-se face conştient, dar şi inconştient, uneori din necunoaştere sau din naivitate. Se intră într-o sferă a înşelăciunii, înşelăm sau suntem înşelaţi, comportamentul este deviat de la normal şi se acţionează în mod imoral. Vrem să fim unici în felul nostru, orgoliul cucereşte spaţiul inimii noastre, ne vin idei şi atunci începem prin a pofti, a jindui, cineva ne îmboldeşte de la spate, desigur cineva cu „coarne” şi încercăm să înşelăm pe cel de lângă noi, pentru a-i lua o parte din ceea ce posedă, ca materie, desigur! Prea puţini mai sunt cei interesaţi de cucerirea înţelepciunii, a cunoaşterii, a frumosului, a binelui. „Ele intră în sfera Îngerilor!, afirmă unii în mod cinic, nu satisfac poftele noastre, nu le putem pipăi!” Şi apare devierea, trădarea, înşelăciunea, într-un cuvânt corupția.

   „Scopul scuză mijloacele”, spunea filosoful, politicianul italian Niccolo Machiavelli (sec. XV) într-o cartea a sa, el însuşi fiind ataşat unui guvern totalitar, corupt. Şi fraza a devenit celebră, presupunând compromisuri care se abat de la propriile noastre principii morale. În minte se naşte ideea înşelăciunii şi ea creşte precum o ciupercă otrăvitoare. Deviza presupune obţinerea rezultatului dorit, fără a se gândi la calea pe care se obţine acest rezultat şi nici cum ajunge să fie nedreptăţit cel de lângă noi. Bunul simţ, corectitudinea, loialitatea sunt date la o parte şi înlocuite prin înşelăciune. Cea de a zecea poruncă din Decalog ne grăieşte clar: „Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău.” 

    Un proverb românesc spune: „Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos că unii o vând prea ieftin”. Despre acest cuvânt Cinste, parcă se aude din ce în ce mai puţin. Omul cinstit nu vrea să aibă decât ce este al lui şi ce a dobândit pe drept. Societatea are nevoie de această valoare morală de bază pentru echilibrul şi siguranţa vieţii şi ar trebui să elimine pe cât posibil, prin pedepsire, înşelăciunea şi furtişagul.

   Biblia este tot atât de categorică, clară şi în privinţa furtului. Porunca a opta a Decalogului spune: „Să nu furi!” A fura vine din latina vulgară – furare; acţiunea este denumită în fel şi chip: furt, hoţie, furătură, furtişag, furăciune, şparlire. Ne întrebăm, pe bună dreptate, de când se fură în lumea aceasta? Conform Bibliei – încă din Eden! Creatorul le dăduse primilor noştri părinţi întregul Paradis. Adam şi Eva nu duceau lipsă de nimic, aveau hrană, nu sufereau nici de frig şi nici de singurătate, erau el şi ea. Un singur lucru le-a fost interzis de Dumnezeu: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeu nu a oprit cunoaşterea, ci mâncarea din „pomul cunoştinţei binelui şi răului”, această interdicţie avea în vedere tocmai evitarea căderii din har, adică a desprinderii din unitatea armoniei şi purităţii divine, cunoaşterea păcatului prin gustarea nu numai a binelui, ci şi a răului. Amăgiţi, înşelaţi de diavol, au comis primul furt din istoria omenirii, cu consecinţe pe care le trăim cu toţii.

   Veacuri s-au scurs şi s-a ajuns ca astăzi, mai mult ca niciodată, să se fure mult şi orice, adeverindu-se zicala românească: „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Se fură alimente, îmbrăcăminte, bani, persoane, tone de cabluri electrice, avioane, poduri, tancuri, arme de tot felul. Dar ce nu se fură? Se fură obiecte de artă, idei, voturi, maşini… Se fură şi copii şi case şi bani din case, bani din bancomate, bani de pe card-uri. Chei, încuietori? Poveşti! Or mai fi bune pentru oamenii cinstiţi! Pe vremea comunismului, în ţară s-a furat un bloc, adică după construirea unui cvartal, la numărătoarea blocurilor, s-a constatat că era unul lipsă. În acele vremuri de necredință s-a amplificat furtul. Se fura discret, se falsificau acte.

   Jurnalistul Marius Ghilezan, autorul cărţii „Hoţia la români” afirmă că „fenomenul este adânc înrădăcinat, larg răspândit şi multiform.” Eu aş zice că el este răspândit pe întreaga planetă, desigur în mod variat. Cauza? La unii – lăcomia, la alții – sărăcia. La o concluzie binevenită a ajuns scriitorul şi eseistul român de origine armeană Bedros Horasangian vorbind despre această carte: „Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim.” Şi aş mai adăuga: Cum am mai fost cândva! Fiindcă este ştiut că poporul român, format preponderent din lucrători ai pământului, a fost catalogat ca fiind harnic şi cinstit. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre calităţile neamului nostru, despre cinste, educaţie, punctualitate, încredere, onoare, păstrarea cuvântului dat, respectarea promisiunilor, despre energia pe care o posedăm, cât şi despre mentalul şi caracterul pervertit al românului de azi, despre schimbarea dramatică pe care comunismul a produs-o în acest sens, omorând practic spiritul adevărat, puternic înrădăcinat al românului.

   Credinţa creştină vorbeşte despre legea morală firească, ea fiind legea întipărită de Dumnezeu în inima omului odată cu crearea lui şi care se descoperă prin lumina minţii omeneşti. Legea morală firească se poate întuneca prin păcate, dar ea poate fi ştearsă definitiv din inima omului. Dovada multor oameni nelegiuiţi, a unor criminali care au regretat profund gestul, revenind la credinţă şi dorind să-şi ducă măcar ultimele zile ale vieţii în mod drept şi cinstit.

   Există oameni care mai păstrează caracterul cinstit al acestui neam, deși de multe ori sunt luaţi în derâdere, lăsându-se astfel cale liberă instinctelor primare, comportamentului lipsit de cinste.

   Pe de altă parte, cunoscându-se că instinctele şi poftele apar de la începutul vieţii fiecărui om, este necesar ca societatea în care trăim să impună anumite norme de convieţuire, pentru ca cel intrat în comunitate să nu se conducă după instincte şi pofte de tot felul. Vădit este, dacă în viaţa omului nu există rigori morale, omul nu poate avea nici tulburări de conştiinţă. Se respectă legile? Sunt ele făcute în mod moral? Sau și picul de moralitate vrem să-l anulăm? Corupție înseamnă necinste, abatere de la morală și într-o societate întemeiată pe cultul banului, corupția ia amploare. Nu demult, unul dintre corupții tranziției, spunea într-un interviu  că cel care încalcă legea e un prost pentru că legea e atât de permisivă în România, încât poți să faci și să desfaci o grămadă de lucruri cât se poate de legal. Iată ce înseamnă a gândi imoral și a găsi subterfugii pentru furt. De fapt el susținea că nu călcase legea scrisă, iar despre moralitate spunea că așa ceva nu există dacă vrei să câștigi bani în afaceri. Cutremurător! Trăim într-o societate în care există nu numai indivizi, dar și instituții specializate în înșelarea legii, ai căror angajați bine plătiți fac aranjamente, interpretări, minciuni, înșelăciuni prin care îi acoperă pe cei ce fură. Ei sunt recrutați ori dintre cei care au lucrat în trecut la stat și cunosc sistemul în care s-a lucrat, sau alții, mai tineri care au învățat de la ei și își dau osteneala ca acele „reguli” să poată fi folosite în prezent. Sunt, cu alte cuvinte, specializați în furt, pentru ei „legea sunt eu, legile suntem noi, clica noastră!”. Iată cum se poate schimba concepția despre viață a oamenilor, ne mai ținând cont de cinste, dreptate, onoare.

   Înșelăciunea, furtișagul sunt frecvente în viața de zi cu zi, au devenit droguri pentru diferiți indivizi, aflați unii în administrarea unor țări, alții în politică.

   Învăţături esenţiale ni s-au dat mereu de-a lungul existenţei noastre, învăţături verificate de viaţă, culese ca nişte pietre preţioase şi care mizează pe „vocea divină” întipărită în suflete, pentru ca fiecare dintre noi să poată purta frumoasa podoabă a cinstei şi nobleţei sufleteşti. Mă întreb pentru cine mai contează reflecție napoleoniană: „Dacă Socrate ar intra în cameră, toți ne-am ridica în picioare să-i dăm cinste, dar dacă ar intra Iisus Hristos, I-am cădea la picioare!”

   Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) în cartea „Mica dogmatică vorbită” spune: „Creştinismul trebuie să accentueze mai cu seamă astăzi valoarea şi taina omului şi a lumii, pentru a-i salva pe oameni de la o gravă decadenţă morală şi de la un egoism înfricoşător în relaţiile interumane, şi a salva astfel lumea de la o catastrofă totală.”

   În mai 2011 publicam articolul  „Despre înșelăciune, furăciune”, inclus mai târziu în primul volum de „ Articole și eseuri” publicat în 2012. Astăzi am extras din el câteva fragmente redate mai sus.

   Suntem în anul 2015. Am evoluat în bine sau în rău? Când vom înțelege că trebuie să ne schimbăm optica și să mergem pe un drum al cinstei, să respectăm valorile europene pe care le-am îmbrățișat, respectiv principiile: Prezumția de nevinovăție, egalitatea în fața legii și neobstrucționarea justiției?. Proverbul românesc care a stat la baza moralității românilor a fost: „Unde-i lege nu-i tocmeală”, adică aceleași pedepse pentru toți, nimeni nu trebuie să scape nepedepsit. Să nu ascundem murdăria sub preș! Așa ar trebui! Oricine, cred, poate fi înlocuit din funcție, atunci când interesul țării îl cere, atunci când persoana este suspicionată de lipsă de moralitate.

   Perioada de tensiune care se poate prelungi în ograda noastră, într-adevăr îi poate determina pe unii vecini – vorba unui jurnalist de prestigiu – „să deschidă sticle de șampanie!”.

Vavila Popovici – North Carolina