Valeriu Dulgheru: Putin, Rasputin și Rusia
„Cine va pleca primul – Putin sau Rusia?”
(A. Piontkovskij. Jurnalist)
În ultimul timp Republica Moldova se află tot mai mult în vizorul Rusiei. Tot soiul de aşa zişi jurnalişti (de fapt, emisari ai Kremlinului), de mercenari ruşi vin nepoftiţi pe capul nostru. Unii sunt prinşi şi deportaţi, dar câţi din ei activează nestingheriţi pe teritoriul Republicii Moldova. Deunăzi m-a şocat comentariul unui „mare specialist rus în lupta cu fundamentalismul islamic” despre cazul celor câţiva presupuşi islamişti, adepţi ai Statului Islamic, arestaţi la Chişinău. „Pe hărţile Statului Islamic Republica Moldova este în culoare verde”. Să înţelegem această
grijă rusească că într-un fel, Rusia ar fi gata să ne apere de invazia musulmană. „Când mâța nu e acasă șoarecii joacă tananica pe masă” spune o veche zicală românească. După atâtea găinării politice şi economice conducerea de la Chişinău este practic inexistentă, iar acest lucru este deosebit de grav acum în preajma alegerilor locale generale. Acest interes dintotdeauna în ultimii 200 de ani este legat şi de apropiatele alegeri generale locale, în care Putin are planurile sale. Este în stilul Rusiei: având mari probleme de divers ordin, cea mai mare este cea de integritate a conducătorilor ei. Să încercăm să aducem puţină lumină în acest plan.
Pe parcursul istoriei sale (de altfel, nu prea lungi, puţin depăşeşte un mileniu şi aceea este a ucrainenilor fiindcă istoria Rusiei porneşte de la Kiev!) Rusia deseori a fost condusă de unii conducători duşi bine cu pluta. Să-l luăm, de exemplu, pe Ioan cel Groaznic. În nebunia sa a tăiat, schingiuit, spânzurat atât încât la un moment dat se săturase de atâta sânge, dorind să abdice de pe tronul Rusiei. Poporul însă, l-a rugat în genunchi, să rămână să taie, schingiuiască, spânzure mai departe. Poporul rus, probabil este cel mai mult supus aşa numitului sindrom Stockholm când victima își venerează călăul. Acelaşi lucru se întâmpla şi pe timpul lui Stalin când ultimele cuvinte ale unor condamnaţi la moarte erau „Trăiască Stalin!”, adică trăiască călăul. În nebunia sa Ioan cel Groaznic şi-a ucis propriul fiu.
Mai târziu după moartea ţarului Alexei Mihailovici Romanov în 1676 pe tron este urcat fiul său, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie1682, țarul Fiodor al III-lea moare fără să-și aleagă urmașul – Ivan, fratele său de 16 ani cu mintea tulbure, sau Petru, fratele său vitreg de numai 10 ani? În urma uneltirilor țarinei Sofia, sora bună a lui Ivan și sora vitregă a lui Petru, are loc ciudata încoronare a celor doi țari ai Rusiei, dintre care unul bolnav și fără minte, iar celălalt un copil îngrozit. În 1696 moare ţarul Ivan IV-le a Petru rămânând unic ţar al tuturor Rusiilor. De la prima soţie Evdokia, surghiunită în mănăstire, are un fiu Alexei, pe care însă îl ucide prin tortură (ca şi Ioan cel Groaznic!) la 26 iunie 1718. După 21 de ani de război, drept „recunoştinţă” pentru teritoriile rupte de la Turcia şi Suedia şi alipite Rusiei Senatul, prin cancelarul Golovkin, rostește o cuvântare mișcătoare la adresa lui Petru. „Senatul găsește de cuviință s-o roage pe Majestatea Voastră, cu cea mai adâncă umilință, să primească numele de Petru cel Mare, părinte al patriei, împărat a toate Rusiile”.
Petru al III-lea (21.02.1728 – 17.07.1762), nepot al țarului Petru I, a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762. Era imatur mental și a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron, Ecaterina a II-a.
Nici perioada sovietică a Rusiei nu a dis lipsă de conducători imaturi mental. Primul conducător al Rusiei sovietice V. Lenin, iacobinul şi teroristul rus care a uzurpat puterea printr-o lovitură de stat în cel mai răşchirat imperiu din lume, a fost unul dintre aceştia. Drept confirmare sunt ultimii 4 ani ai vieţii sale când a intrat în cea mai avansată fază de nebunie. Succesorul său, I. Stalin, bântuit de accese de paranoia, şi-a ucis propria soţie, i-a lichidat pe toţi potenţialii pretendenţi la postul său (Troţki, Zinoviev, Kamenev, Kirov, Buharin ş.m.a.), de asemenea, milioane de oameni au fost ucişi sau trecuţi prin închisori şi lagăre de concentrare pe parcursul celor 29 de ani de „împărăţie”. Şi moartea i-a fost pe potriva faptelor comise: paralizat s-a bălăcit singur în agonia morţii într-un mod animalic. L-au ajuns blestemele milioanelor de victime.
La sfârşitul celui de-al doilea mandat al lui B. Elţin cele două clanuri – serviciile secrete şi oligarhic, îl aduc la putere pe colonelul de securitate, necunoscut până atunci, Vladimir Putin. Venirea lui Putin reprezintă o continuitate logică în destinul Rusiei. Perioada lui Elţin fiind considerată catastrofală pentru Rusia Putin a venit ca un „salvator al Rusiei”. Din primele luni ale guvernării lui a demonstrat că este urmaşul fidel al predecesorilor săi din perioadele ţaristă şi sovietică. Şi-a trimis diviziile în Caucaz pentru a-i îmblânzi pe ceceni (vă mai amintiţi îndemnul de odinioară al lui Putin „Zamocit’ (pe ceceni – n.n.) v sortire (a-i lichida în WC-uri)”. Şi ia îmblânzit, înjumătățind numeric poporul cecen prin folosirea aşa numitei tactici a pământului pârjolit, fiind şterse de pe faţa pământului localităţi întregi cu tot cu locuitorii lor (femei, copii, bătrâni, bărbaţii fiind prin păduri în detaşamente de rezistenţă). A organizat atentate (împotriva propriilor cetăţeni: Moscova, Volgodonsk, Beslan ş.a.) pentru a argumenta începerea celui de-al doilea război cecen. A pornit cel de-al doilea război caucazian în perioada guvernării sale împotriva Georgiei, iar mai recent şi împotriva surorii sale (de fapt mamei sale, luând în consideraţie că Rusia a pornit de la Kiev!) Ucraina, rupându-i Crimeea şi pe cale de aşi satisface dorinţele sale maniacale de creare în estul şi sudul Ucrainei până la gurile Dunării a mult jinduitei Novorosii. Putin nu ar fi el însuşi dacă nu va face următorul pas. Scriam odinioară cu amestecul lui Putin în evenimentele de la Comrat şi Taraclia fac parte din acest plan – crearea unei aşa numite republici în componenţa Novorosiei. Drept argument vine crearea la Odesa la 6 aprilie a aşa numitei „rade populare basarabene”, la adunarea de constituire participând „reprezentanții a 7 etnii de bază” – bulgare, găgăuze, ruse, ucrainene, ţigăneşti, moldoveneşti şi poloneze. Printre ei s-au aflat Garbuz şi Petrenko, cunoscuţi moldovenişti! la Chişinău. „Suveranitatea, independenţa, integritatea Rusiei sunt inalienabile. Aceasta este linia roşie, peste care nimeni nu are dreptul să treacă” declara Putin în faţa clubului său de la Valdai. Dar liniile roşii ale Republicii Moldova, Georgiei, Ucrainei pot fi călcate!!! Este un mod anapoda de gândire. Mai mulţi ruşi treji la minte şi analişti politici străini aduc tot mai multe argume nte că şi Putin este afectat de aceeaşi boală a unor predecesori de-ai săi.
Chiar în titlul articolului am făcut o paralelă între Putin şi Rasputin. Ce au în comun cei doi. Pe lângă rădăcina comună în numele de familie şi naţiune (de menţionat că rasputin în traducere din limba rusă înseamnă destrăbălat fapt ce ia caracterizat pe ambii) şi unul şi altul au apărut în prim plan din necunoscut drept salvatori ai Rusiei. „Istoricii s-au întrebat adesea ce s-ar fi ales din Rusia în secolul al XX-lea dacă nu ar fi existat Rasputin” scrie jurnalista americană Victoria Klark. „Asemenea Jane d’Arc, care a salvat Franţa Rasputin a apărut într-un moment potrivit al istoriei când oamenii păreau că îşi pierduseră speranţa” (C. Micu. Stareţul Rasputin de la curtea ultimului ţar). În realitate controversatul şi neadecvatul Rasputin a accelerat căderea țarismului şi venirea dictaturii teroriste a lui V. Lenin.
Şi Putin este privit drept salvator al Rusiei. Mitul lui Putin a cunoscut punctul culminant în a. 2014 după anexarea Crimeii. Acum a luat naştere un nou mit despre un Vladimir Tavriceskij, „adunător al pământurilor ruseşti” (cum visează V. Prilepin), un nou Stalin (cum visează ultranaţionalistul A. Prohanov), despre un Hitler bun (cum îl vede A. Dugin), care legitimează conducerea pe viaţă a „unsului lui Dumnezeu” antihristul V. Putin. Cât de asemănătoare sunt cu cuvintele kneazului Golovkin la declararea lui Petru I „împărat al întregii Rusii, adunător al pământurilor ruseşti”. Îngrijorător este faptul că 75% de cetăţeni ai Rusiei susţin rezolvarea militară a problemei ucraineşti. Aceasta este diagnoza stării societății, supuse iradierii foarte dure cu porno-propagandă televizată.
Făcând o analogie între Kim Cen În care, având doar câteva
rachete nucleare a impus toată lumea să danseze după regulile sale, „comportamentul lui Putin (Krîm Put În) nu este doar o nebunie ci o nouă realitate, asemenea cu ultimele luni ale vieţii lui Stalin (oct. 1952-martie 1953) când a zămislit pregătirea către al treilea război mondial. Atunci Dumnezeul rusesc s-a implicat în ultimul moment fatal pentru Rusia…” (A. Piontkovskij). În cuvântarea lui Putin dedicată anexării Crimeii (nu s-a aşteptat la un aşa succes. Iniţial avea de rezolvat o problemă pragmatică concretă: să violeze frăţeşte Ucraina, nepermiţându-i în niciun caz să se rupă din plasa criminală euroasiatică) de la 18 martie au fost auzite aceleași cuvinte ca şi în cuvântarea lui Hitler în Reichstag după anexarea regiunii Sudet „adunarea pământurilor nemţeşti (ruseşti), al Treilea Reich (Russkij mir (Lumea Rusă), al Cincilea Imperiu)”. După anexarea Crimeii la o întâlnire „cu poporul” la 17 aprilie Putin a aruncat poporului un nou ţel – crearea Novorosiei. Pentru prima oară în istoria putinismului Putin este privit ca „Ivan Kalita, Dm. Donskoj, Ivan cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II, Iosif sângerosul într-un singur flacon. Krîmnaş. Russkij mir” (A. Piontkovskij). În raport cu oponenţii săi Putin procedează ca şi I. Stalin: a dispărut omul şi problema a dispărut. Metodi şi-a lichidat oponenţii – A. Politkovskaia, V. Novodvorskaia (indirect) şi ultimul, cel mai serios opozant, Boris Nemţov. Democraţii ruşi îşi dau seama de pericolul mare a putinismului pentru destinul de mai departe al Rusiei dar ei sunt puţini la număr. Iată opiniile unora dintre ei. „AmPutinarea sau gangrena. Patria sau moartea ei…Putinismul – a treia cale spre robie…Ultimii 100 de ani ai istoriei Rusiei noi am trecut pe cercul de zăpadă în viscol, rătăcindu-ne fără nicio şansă în juvăţul timpului…”(A. Piontkovskij. Jurnalist). „Moartea naţională a poporului rus – acesta este cursul, pe care conduce ţara Putin, scenariul extinţiei naţionale, caracterizată prin pierderea obiceiurilor de muncă, alcoolizare, căderea natalităţii şi aducerea în masă a migranţilor de muncă…” (M Dmitriev. Expert). „Eu citesc în ochii lui un amestec de frică, puţină minte, lipsă de talent şi unele complexe reprimate, care-l fac o personalitate foarte pericukuloasă…El este un bandit. Şi Stalin a fost bandit, iar om nu era, nu avea emoţii omeneşti. Iată în acest sens este comparabil cu Stalin…Eu nu aştept nimic bun de la el, iar rău aştept – dacă se sperie tare poate să înceapă să împuşte, să, să bage în închisori…” (V.V.Ivanov. Enciclopedist, culturolog şi vizionar). „În realitate astăzi Putin este învingător nu prezident, iar puterea lui este puterea învingătorului” (G. Pavlovschi. Osoboe mnenie (Opinie specială)). Rușii (cei treji la minte) cer să fie realizată amputinarea Rusiei bolnavă de gangrenă. Tot mai mult se aude întrebarea „Cine va pleca primul – Putin sau Rusia?”
Prin acţiunile sale timide se pare că Occidentul nu este în stare să se opună nebuniei lui Putin.
Valeriu Dulgheru
