Poeta Dorina Stoica pe Calea Crucii
,,Avem doar un singur mod de a ne apropia de Dumnezeu, credinţa. Aceasta se află pe Calea Crucii şi a pocăinţei. Altă Cale nu este! Ea este la îndemâna oricui. Singurele condiţii sunt asumarea ei şi urmarea lui Iisus Hristos”. (Arhimandrit Ciprian Grădinaru – Fără cruce nu se poate ajunge la mântuire, pag. 6)
Poeta creștină Dorina Stoica, și-a asumat drumul, din iubire față de Dumnezeu în volumul de poeme ,,Când nu Te iubeam”, Editura PIM, Iași, 2014. Volumul este orientat asupra sacrului în poezia românească prin limbajul poeziei religioase, a poeziei- rugăciune, ce definesc legătura hristică a poetei.
O poezie profetică, ce s-a născut în urma prigoanei…
Titlul acestei antologii de autor, sugestiv, privind trecutul autoarei și urcarea sa pe alte trepte de lumină. Iubirea, adevărata măreție de a ajunge la divinitate. Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire acolo este și Dumnezeu. Este nevoie de a cunoaște trecutul omului pentru a putea ajunge la o cunoaștere deplină a prezentului, a stării de făptură renăscută în Hristos. O evoluție spirituală a poetei prin multă jertfelnicie, acum, la maturitatea crezului său poetic.
,,Când nu Te iubeam/ iubeam o floare /cândva am iubit/ un copac/ apoi o mulțime/ de păsări /cuibărite în sufletul meu/ la geam şi-au făcut cuiburi/ a venit o furtună din senin/ au căzut cu pui cu tot/ ca o pasăre am suferit/ ce i-a păsat naturii/ ea nu are nici măcar /un copil din flori/… când nu Te iubeam iubeam/ o rază de soare/ intrată/ pe geamul îngust/ din biserica veche/ parcă eram o gâză/ în brațele ei/ aşa de strălucitoare era/ că-mi venea/ să mă fac Lumină…/când nu Te iubeam/ iubeam străzile oraşului/ cu pietre rotunde/ grele cât luna/ şi florile din grădina/ cu cireşe coapte/ pe care aş fi vrut să le fur/ aşa de poftă îmi era/… când nu Te iubeam/ iubirea părea indiferentă/ dar mă pândea/ lasă că într-o zi te prind/ să văd unde ai să-ți ascunzi/ inima/ când nu Te iubeam/ Doamne, lut şi țărână eram”( Când nu Te iubeam, pag. 9)
Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă că, „în calitate de pământ, eu sunt legat de viaţa de aici, însă având în mine o parte divină, port în mine dorul după veşnicie“.
Poeta în căutarea sinelui, urmărită de umbre, pornește pe drumul mântuirii prin rugăciune, conștientă că, măreția omului constă în faptul că el este chemat să devină așa cum spune Maxim Mărturistorul, o ,,biserică tainică“.
Sfântul Simeon Noul Teolog afirmă şi el că, „fiecare din noi este adus la existenţă de către Dumnezeu ca o a doua lume mare în această lume mică şi văzută. „În ce constă măreţia omului?“, întreabă Sfântul Grigorie al Nyssei. Şi tot el răspunde: „Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul că este făcut după chipul naturii care l-a creat“. Aceasta înseamnă că măreţia omului se află în drumul lui…
În raport cu natura şi cu întreaga creaţie, poeta își înțelege menirea de a fi o purtătoare de cuvânt a lumii în fața lui Dumnezeu urcând scara virtuților spre desăvârşire. Poeta Dorina Stoica se dorește a deveni o biserică vie în care lucrează tainic Duhul Sfânt. “În biserica Ta, Doamne,/ nu-s nici regi, nici sărmani,/ nici răi, nici virtuoşi,/ sunt doar oameni ce se roagă,/ nişte simpli păcătoşi.” Smerenia autoarei, măcinată de întrebările existențiale, aprind în ea dorul de Dumnezeu. Doar prin poezia-rugăciune își regăsește echilibrul, într-o lume dominată de mentalități… Pentru toate exitând un nou început. Drumul poetei Dorina Stoica, este un drum spre lumină și adevăr. Prin puterea cuvântului ziditor, depășește barierele văzute și nevăzute. Poezia Dorinei Stoica este rugăciune, poeta, trăind în momentul indefininit al creației, o stare de îndumnezeire a omului.
Mesajul înălțător al poeziei religioase definește poetul ca fiind ,,un purtător al unui mesaj înalt în istorie, un mărturisitor al Logosului”, cum spunea marele imnograf Ioan Alexandru.
Rugăciunea de mulțumire, fascinează prin mesajul simplu și direct al autoarei către divinitate.
,,Îţi mulțumesc azi că sunt pentru ziua de mâine./ Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine. /Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie, /pentru fructe, păsări, flori, /pentru soarele care răsare în zori, /pentru cerul cu licăr de stele, /pentru toate zilele vieţii mele… Mulţumesc pentru Pruncul Iisus/ ce din Fecioara Maria în iesle se naşte,/ că Te-ai răstignit pentru noi şi ai Înviat/ în noaptea de Paşte./ Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc/ că n-ar fi de-ajuns o mie de ani să trăiesc! ” (Îţi mulţumesc, Doamne, pag. 12)
Pentru părintele Stăniloae, actualizarea sensului lumii, şi prin aceasta „urcarea ei pe trepte spirituale mereu mai înalte, este o lucrare a spiritului uman ce acţionează prin mijlocirea trupului, căci omul se depăşeşte pe sine însuşi pentru a intra în comuniune cu persoana absolută, adică cu Dumnezeu“.
Autoarea este consecventă drumului asumat, iubește poezia, oamenii, frumosul, dar nu poate să nu se întrebe de ce schilodim prin nimicnicia noastră ce ne-a fost dat…
,,Ce vină are ziua că-i plină de lumină?/ Iar omul are vină că se întoarce-n tină?/ Ce vină are pomul că s-a umplut de flori?/ Ce vină are cerul când se adună nori ?/… În dar le-avem pe toate spre-a noastră folosire./ Atunci de ce-avem ură şi n-avem doar iubire? “ ( Întrebări, pag. 14)
Sfântul Grigorie Teologul, în Cuvântarea sa la Sfintele Paşti, spune că, după crearea omului, Dumnezeu îl „pune pe pământ ca o altă lume mică în cea mare, ca un alt înger, închinător al lui Dumnezeu, văzător al creaţiei văzute şi iniţiat în cea inteligibilă, împărat al celor de pe pământ şi împărăţit de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi nevăzut, dar înţeles cu mintea, la mijloc între măreţie şi umilinţă, acelaşi duh şi trup…“.
Poezia Dorinei Stoica, scrisă cu inima, este rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în iubire, printr-o trăire lirică intensă raportată la sacralitatea vieții. Nu este ocolită confesiunea, credința ca stare de existență în fața lui Dumnezeu, revelația, suferința, strigătul disperat într-o lume păcătoasă. Prigoana a fost dintotdeauna…cei care prin menirea lor profetică, strigă în cetate, vor fi huliți aici, dar mângâirea o vor primi în Împărăția Cerească…Este cazul și poetei Dorina Stoica, conștientă de Crucea pe care cu umilință și smerenie trebuie să o poarte. Aici intervine jertfelnicia poetei Dorina Stoica !
Acest volum, unde sunt înmănunchiate un grup de poeme de inspiraţie biblică, este o adevărată comoară duhovnicească, menită să ne îmbogățească spiritual. Poetica creştină are rolul de a pune omul în legătură cu Dumnezeu ajungând să spună precum psalmistul David ,,gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.”
Poezia religioasă a Dorinei Stoica îşi are rădăcinile în cărţile sacre. Există o artă a limbajului în poezia religioasă, poetul pare inundat de lumina divină, poetul duce mesajul, făclia, la oameni, sub semnul intertextualităţii şi transtextualităţii, remarcând etapele: arta scrierii textului, momentul receptării textului, efectul de purificare provocat de text, conform teoreticianului H.R. Jauss.
Inspirată după o rugăciune a Părintelui Arsenie Boca, autoarea se prezintă smerită și ispășită în singurătatea ei, simțindu-L alături, doar pe Tată Ceresc. „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni” /Ai milă de mine, te rog nu mă izgoni/. Ajută-mă să mă vindec de minciună,/ De invidie, de lăcomie şi să lucrez fapta bună./ Luminează-mi gândurile întunecate şi rele,/ Nu lăsa nici o umbră să cadă peste ele!/ „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni” /Vino la îndrăzneaţa-mi chemare să mă alini… „Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni/ La Tine alerg, afară de Tine nu am pe nimeni.” (Doamne, cel ce vii în taină, pag. 14)
Suferința purifică. Harul poetei s-a născut pe acest drum, pe Calea Crucii, pe care l-a urmat la un moment dat…Strigătul ei de ajutor, este ridicat spre cer. Vremurile au venit, au plecat… Poeta s-a regăsit prin vers, prin puterea rugăciunii, poemele ei reușind să transfigureze sufletul omului, ridicând-o la rangul de lucrător cu Dumnezeu la frumusețea lumii.
Și-a asumat drumul, spinos și plin de angoase…Poeta Dorina Stoica, o poetă ce completează lista poeților creștini, care nu-și dorește altceva, decât, mântuirea. Puțini vor înțelege…Dar, prin iubire, har, desăvârșire și jertfelnicie , Dorina Stoica a biruit!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13)
Mariana Gurza
Timișoara
20 aprilie 2015
