Franko Sicra: Sunt unul….
Sunt unul….
Sunt unul dintre cei pribegi în lume,
Un fir de praf purtat de vânt…
Cutreier printre stele fără nume,
Plimbându-mi dorul pe pământ.
Îmi cânt un vis pe razele de lună,
Când seara soarele-şi închide pleoapă
În roşu sângeriu, ce-n mare stă s-apună,
Acoperindu-şi faţa cu-apei capă.
Rătăcesc cu vântul printre arbori,
Iar susurul de frunze-mi cântă dorul,
Descopăr vise din a gândului comori,
Si le aştern pe unde-ţi va călca piciorul.
Izvorul muntelui, cuvântul mi-l adapă,
In al său murmur gândul mi-l aştern,
Dându-i curs pe-a firului de apă,
Înspre tărâmul visului etern.
Din ochi de zână-mi sorb credinţă,
Din glasul ei, aripi de zbor îmi fac,
Pe gândul ei… mă duc în nefiinţă ,
Dar prin tristeţea ei… eu… mor şi tac .
Franko Sicra
Ravenna
