Dorel SCHOR: Schițe umoristice (30) – Ah, ce te invidiez !
– De mâine intru în concediu pe două săptămâni, zâmbeşte mulţumit Menase. Am de gând să-mi fac de cap… În primul rând, arunc undeva deşteptătorul, să nu-l văd, să nu-l aud. Dorm cât intră-n mine! Mă scol, îmi fac o cafeluţă tare, bine calculată, aburindă, băută în tihnă, cu o ţigară bună, o plăcere… Mă plimb în pijama cât poftesc, iau o revistă bună, mă tolănesc într-un fotoliu… Am să fiu ca regele Portugaliei…
– Ah, ce te invidiez! Spune domnul Ghezuntertoit.
– Şi după aia, continuă Menase, deschid televizorul şi mă uit la programul pentru copii. Eu mă dau în vânt după desene animate. Sunt cele mai reuşite emisiuni din câte există. Pot să râd în voie, să privesc cât poftesc, am să fiu stăpân absolut pe timpul meu, pe fotoliul meu, pe salonul meu. Mă voi simţi că preşedintele din Insula Paştelui…
– Of, ce te invidiez!! Oftează domnul Ghezuntertoit.
– Aşa, şi după aceea îmi pun un disc, am o duzină pe care nu am timp niciodată să le ascult. Îmi pun deci un disc, iau un roman de aventuri sau nişte jocuri de cuvinte încrucişate şi mă dedic în întregime acestei activităţi fără să mă intereseze nici buletinul meteorologic, nici cursul actiunilior la bursă, nici nimic… Am să mă simt ca paşa din Tailanda…
– Vai, ce te invidiez!! Exclamă domnul Ghezuntertoit.
– După aia ies la o plimbărică, continua cu voluptate Menase. Fără nici un plan prestabilit. Unde mă poartă paşii, acolo ajung. Mă întâlnesc cu unul, cu altul, beau o bere cu un prieten, asta are efect reconfortant mai ceva decât cel mai bun medicament. Ce mai, mă voi simţi că un prim ministru din Tropicul Racului…
– Măi ce te invidiez, suspină domnul Ghezuntertoit.
– Şi după aia, mă întorc acasă, nu contează la ce oră… Nu sunt în propriul meu concediu legal de odihnă? Îmi aranjez un prânz pe cinste, îmi fac siesta cu ziarul, fac un duş prelungit, trag un pui de somn şi când se face ora patru, dau vreo două telefoane. Am un prieten la Holon şi o rudă la Ierusalim, mai schimbăm o impresie, mai un banc acolo, mă simt ca dictatorul din Bermude…
– Ai, ai, ce mult te invidiez!
– Seara, continua Menase, am de gând să mă port ca un nabab… O să ies în centru şi o să-mi cumpăr un falafel bine ardeiat. Bineînţeles că nu chiar în fiecare seară. Altă dată o să iau seminţe de floarea soarelui prăjite şi sărate… Poate o să intru chiar la un cinematograf, că nu am mai fost de vreo doi ani. Am de gând să mă simt că emirul din Paris.
– Doamne, cât te invidiez! Aproape strigă domnul Ghezuntertoit.
– Ascultă, domnule! Se trezeşte în sfârşit Menase. Înţeleg că mă invidiezi dar, la urma urmelor, ai putea şi dumneata să-ţi permiţi aşa un lux ca mine. Mai lasă naibii, pentru o vreme, afacerile şi speculaţiile financiare, ia-ţi şi matale două săptămâni libere şi fă-ţi de cap. Cine te împiedica?
– Ehei, zice Ghezuntertoit, ţie ţi-e uşor să vorbeşti… Şi ce să fac cu excursia în Orientul îndepărtat, pe care am plătit-o? Numai când mă gândesc că n-am să mă pot scula când vreau, să mă plimb în pijama, să citesc ziarul şi să dau telefon la Holon şi la Ierusalim, îmi vine să plesnesc de necaz. Aşa-i viaţa! Unii au toate satisfacţiile posibile şi alţii se chinuiesc pe drumuri ca nişte comis-voiajori. Unde eşti tu, Dreptate Socială!?
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
19 martie 2015
