Cuvânt și iubire

Nicolae BĂCIUŢ: Domnule Iulian Popa, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit pe dumneavoastră să răspundeţi la întrebările de mai jos.

Iulian POPA: Vă mulţumesc. Cred că este o idee foarte bună de a aduna într-o carte o parte dintre motivele, trăirile, necazurile, şi bucuriile celor care, în diferite perioade ale istoriei României, au ales exilul. Când spun „istoria României” nu mă refer doar la istoria contemporană, la care suntem parte… mă gândesc şi la marii români, care au trăit şi murit în exil… Mă refer la: Bălcescu, Brâncuşi, Eliade, Noica şi mulţi alţii. Aceşti români au trăit şi murit cu România în suflet. Mă bucură iniţiativa dumneavostra de a scrie această carte care să arate lumii adevărata faţă a emigraţiei. Vă doresc succes.

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Iulian POPA: Am făcut parte dintre cei „norocoşi”, emigrând în Statele Unite ale Americii împreună cu soţia şi băiatul meu, dar lăsând în ţară, părinţii, sora, fratele… prietenii, colegii… Părinţii au murit, tata în 2000, mama în 2007 şi din păcate nu am fost lângă ei în ultimele clipe… Această rană din suflet am să o duc cu mine până la trecerea în nefiinţă.

Nicolae BĂCIUŢ: Care sunt vămile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de către un exilat?

Iulian POPA: Nu ştiu dacă noţiunea de „exilat” se poate atribui şi acelora ca mine, care am plecat „de bună voie şi nesilit de nimeni”. Pentru acest moment am să las definiţia exactă a „exilului” pentru cei de specialitate. Referitor la vămi? Sunt multe… foarte multe… Gândiţi-vă că în exil te naşti a doua oară, şi fiecare pas poate să fie o nouă vamă. Prima vamă, şi cea mai greu de trecut, este limba ţării în care emigrezi, celelalte vămi pleacă de la această primă vamă: găsirea unui loc de muncă – cât mai aproape de pregătirea pe care o ai -, înţelegerea sistemului şi al legislaţiei noii ţări în care te-ai stabilit, continuarea şcolii… O altfel de vamă, de netrecut, în opinia mea, este capacitatea de a „te rupe” de trecut chiar dacă amintirile te însoţesc permanent…

Nicolae BĂCIUŢ: E diferit modul de asumare şi manifestare a exilului românesc, comparat cu exilanţii altor ţări europene? Nu doar din perioada comunistă, ci şi înainte şi după aceasta!

Iulian POPA: Nu cred că există vreo diferenţiere între emigranţii din diferite ţări! Mă refer la SUA, ţară care a fost construită de şi pentru emigranţi. Integrarea în societatea americană, nu este uşoară, în primul rând trebuie să treci prima „vamă” (aceea fiind limba), după care contează corectitudinea, capacitatea de a munci cât mai mult şi nu în ultimul rând nivelul de şcoală pe care îl ai din ţara de origine (şcoala din România a fost foarte bună) şi pe care îl mai completezi aici… Sunt oportunităţi, pe care cred că greu la găseşti în alte ţări. Vreau să subliniez că aceste oportunităţi, nu vin ele la tine, tu trebuie să le găseşti şi fructifici, prin multă muncă, corectitudine, şcoală şi bineînţeles cu puţin sau mai multă şansă.

Nicolae BĂCIUŢ: Ce şanse are scriitorul român care pleacă în exil? Dar omul de ştiinţă? Dar omul fără pretenţii intelectuale, fără mari nevoi culturale?

Iulian POPA: Consider că pentru scriitorul român şansele nu sunt foarte mari. Publicaţiile în limba română vor avea căutare şi apreciere doar în comunitatea ţării de origine. Nu cred că sunt în măsură să emit o părere avizată… Eliade, a scris în franceză, şi a fost tradus în toate limbile pământului… Dar câţi sunt ca Eliade? Referitor la omul de ştiinţă şi intelectualul roman… această categorie are mult mai multe şanse de a ajunge în „vârf”. Avem, sau mai bine spus am avut, o şcoală foarte bună în România, şcoală care îşi spune cuvântul şi aici, bineînţeles asociată cu multă muncă şi corectitudine. Omul fără pretenţii intelectuale, fără mari nevoi culturale, se poate integra cel mai uşor în această societate, şi poate trăi la un nivel decent, rămânând doar cu dorul ţării din care a plecat…

Nicolae BĂCIUŢ: Cum se poate afirma profesional, social, un exilat?

Iulian POPA: Cu multă muncă şi şansă. Uneori trebuie să te recalifici pentru a deveni „omul potrivit la locul potrivit” Românii sunt deştepţi, practici, inventivi, iar în momentul în care ajung „la locul potrivit” sunt foarte apreciaţi şi reuşesc să evolueze destul de uşor. În acelaşi timp deschid „drumuri” şi pentru alţi români.

Nicolae BĂCIUŢ: Aţi resimţit discriminarea, din perspectiva condiţiei de exilat?

Iulian POPA: Discriminarea cred că există în natura umană. Oriunde, oamenii sunt mai puţin sau mai mult discriminaţi, plecând de la familie, şcoală, societate, până la postura de emigrant. În general emigranţii sunt diferiţi de nativii dintr-o loc sau altul. Diferenţa vine în primul rând din „accentul” cu care vorbim… Uneori emigranţii sunt plătiţi mai puţin decât nativii. Totuşi este greu de judecat! Fiecare avem o altă şcoală (mai bine cotată sau mai puţin cotată) şi pe deasupra noi vorbim „cu accent”. Exista şi o parte pozitivă a acestui aspect, şansele emigrantului sunt mai mari pentru a găsi anumite servicii, deoarece este plătit mai puţin.

Nicolae BĂCIUŢ: Ce loc ocupă credinţa în exil? Dar prieteniile?

Iulian POPA: Credinţa în exil ocupa un loc foarte important, cel puţin la începuturi. Noii emigranţi se duc la biserică, pentru a se ruga (fiecare are nevoie de ajutorul divin în momentele de început, şi nu numai). Biserica este locul unde comunitatea se întâlneşte, se ajută, pentru a depăşi momentele grele ale începutului…

Nicolae BĂCIUŢ: Ce perspective are ecumenismul în armonizarea relaţiilor dintre exilaţi şi populaţia ţărilor gazdă?

Iulian POPA: Nu cred că este o idee rea unirea tuturor bisericilor creştine, atâta timp cât există doar un Dumnezeu la care ne închinăm cu toţii… Referitor la „ţară gazdă”, America este ţara unde coexistă toate religiile din această Lume. Nu sunt un expert în religie şi nu aş vrea să expun aici păreri neavizate…

Nicolae BĂCIUŢ: Care e diferenţa între exilaţii ideologici şi cei economici, ca să-i etichetez aşa pe cei care s-au exilat din motive de conştiinţă, faţă de cei care s-au exilat din nevoi materiale.

Iulian POPA: Probabil că în timpul comunismului, cei care emigrau o făceau din motive ideologice, care (în opinia mea) nu erau total detaşate de motivele economice. O altă categorie era aceea a oamenilor „plasaţi” de comunişti în diferite ţări (despre care nu avem foarte multe informaţii). După căderea comunismului a apărut o nouă categorie care a emigrat din motive economice, care (în opinia mea) nu sunt total detaşate de motivele ideologice. În acest moment nu cred că există diferenţe între aceste categorii din punct de vedere al traiului în această ţară.

Nicolae BĂCIUŢ: Ce-l poate face, cu adevărat, fericit pe un exilat?

Iulian POPA: O viaţă decentă, de care poate nu a avut parte în ţara de origine. O viaţă fără „şpagă”. fără hoţie şi fără şmecherii. O viaţă în care dacă munceşti, nu trebuie să îţi faci griji pentru ziua de mâine. Când toate acestea vor exista în România, exilatul va fi fericit să se întoarcă ACASĂ!

Nicolae BĂCIUŢ: Cum se poate pierde identitatea etnică în exil?

Iulian POPA: „Poţi scoate românul din România, dar niciodată România din român!” În opinia mea puţini sunt românii care îşi vor pierde identitatea etnică în exil. Am prieteni români care la a doua sau a treia generaţie (oameni născuţi aici) vorbesc şi scriu foarte bine româneşte.

Nicolae BĂCIUŢ: Este integrarea exilaţilor o problemă insolvabilă? Cum sunt priviţi cei care-şi caută o altă patrie?

Iulian POPA: Da, cred că este o problemă insolvabilă. Prin natura sa, omul, a „emigrat” permanent… de la sat la oraş, din Modova în Oltenia, Transilvania şi invers, acum în Europa, America sau Australia. Dorinţa de a cunoaşte, de a găsi locul unde putem avea o viaţă mai bună pentru noi şi familiile noastre, este motorul emigraţiei mondiale. România şi nici o altă ţară nu poate stopa acest motor… Se spune, în glumă, că asemănarea dintre români şi Coca Cola este că… atât Coca Cola cât şi românii  îi găseşti oriunde în lume! În călătoriile mele prin lume, această teorie a fost confirmată. Personal consider că noţiunea de „graniţe” de orice tip este depăşită. Într-un viitor mai îndepărtat această noţiune va dispărea.

Nicolae BĂCIUŢ: Care ar putea fi, pentru un exilat, înţelesurile dictonului latin „Ubi bene, ibi patria”?

Iulian POPA: „Unde-i bine, acolo este patria” nota Cicero. Până la urmă, motivaţia pentru care mergem la şcoală, muncim, facem afaceri sau intrăm în politica este pentru că nouă şi familiei noastre să îi fie mai bine. Dacă emigraţia este o soluţie, de ce nu? Pe de altă parte planeta este a tuturor, iar graniţele au apărut mult mai târziu…

Nicolae BĂCIUŢ: Cum se vede ţara natală din exil? Cum se raportează el la ţară, la valorile ei, la neîmplinirile ei, la aşteptările ei?!

Iulian POPA: Chiar dacă prima iubire ne rămâne în suflet toată viaţa noi mergem înainte pentru a cuceri şi alte piscuri.

Nicolae BĂCIUŢ: Cine, şi de ce s-ar reîntoarce un exilat în patria mamă?

Iulian POPA: Un exilat se va întoarce într-o Românie fără „şpagă”, fără hoţie şi fără netrebnici. O Românie în care dacă munceşti, nu trebuie să îţi faci griji pentru ziua de mâine. (parcă am mai zis asta mai sus!) Când toate acestea vor exista în România, exilatul va fi fericit să se întoarcă ACASĂ.

Interviu realizat de Nicolae BĂCIUȚ