Iuliana Paloda-Popescu: Poeme
Trandafirii sălbatici
Doamne,
noaptea se stinge şi însetată
beau roua dimineţii, pe când pasărea
zorilor se roteşte aprinzând Cerul…merg
pe ierburi târzii, iar prin Valea Cireşului trec
amintiri, văluri de ceaţă se-ntind peste apele
Câlniştei dintr-un alt veac…singură ating
apa cu palmele, o strecor printre gene
şi-mi descopăr plutind în adâncuri
chipul suav, încă neatins de
suflarea morţii, iar
dinspre
câmpie aud
vocea străbunilor care
vin să asculte clopotul inimii –
biiing-baaang!…Trupuri de humă şi
cer se ridică în vântul de seară, iar Soarele
se topeşte în apa de foc, din care trandafirii
sălbatici beau nemurirea şi se înalţă apoi, peste
spinii de aur, cum doar Tu Te înalţi şi aduni
lacrimile celor răniţi, umiliţi, părăsiţi în
dureri până la uitare, până la iertare,
până la primirea dragostei
Tale !…
Cred
Cred, Doamne,
ajută aşteptării mele!…
Oglinda mă arată cu ochii stinşi
peste noapte, numai zorile îmi aduc
pasărea cu zbor prelung, oprindu-se
pe zidul în care degetele mele
caută rana Ta!…
Doamne,
în zadar ştim durerea,
nimic nu putem schimba,
chiar dacă am urla, sfâşiindu-ne
hainele şi trăgând cu mâinile
amândouă de baierele
inimii!…
Chiar dacă
am întoarce timpul şi am
sângera, acolo, unde este încă
proaspăt locul prin care au voit să-Ţi
smulgă inima, locul de care ne-am
atins şi-am început să credem
veşnicia Ta!…
Azi, inima-şi întinde
ramurile peste Crucea pe care
singur stai cu braţele deschise şi
suspini, plecându-Ţi fruntea peste
lanurile vii şi luminându-le
cu lacrima de
foc!…
Ca o petală albă
Acum,
orizontul este departe,
numai dacă întinzi braţele vei
atinge mătasea Cerului şi-ţi vei afla
numele – spune Îngerul… iar pasărea
apelor te va trece dincolo şi te vei trezi
din somnul adânc, în care ai căzut pradă
vânătorilor, singur, pe câmpiile albe, cu
braţele deschise, purtând sub pleoape
amintirea mărului din care ai muşcat
cândva lumina dulce, azurie,
sperând ca
fructul
rumen să te poarte-n
veşnicie!… Biruinţa e a celor
ce-aşteaptă – spune Îngerul şi-ţi
pune-n palme tipsia de argint pe care
stă o carte ferecată, apoi, priveşte Cerul,
amintindu-ţi că-n puterea nopţii piere
întristarea şi intrând în vis cu sufletul
deschis, vei fi mereu mai tânăr
şi mai singur, plutind pe
ţărmurile vii, ca o
petală albă!…
Îndoiala
Târziu,
când iar te-ncearcă
îndoiala, îţi aminteşti
că nu e aşteptare fără sens,
nici moarte fără viaţă, nici
semănat fără cules…gândeşte
însingurat Poetul, în timp
ce Îngeru-i pecetluieşte
visul cu sigiliul de
ceară!…
IULIANA PALODA-POPESCU
(Din volumul în pregătire, intitulat Semnul Îngerului)
