Franko Sicra: O clipă de rătăcire
O clipă de rătăcire
De unde vii tu val, pribeag şi călător,
Din ce ţinuturi poposeşti la mine,
Din care zări purtat de dor,
Te odihneşti în ape cristaline?
“Eu vin din largul zărilor albastre,
De-acol unde pământul ,cerul îl sărută,
Şi port pe braţ, buchet de vise-a voastre,
Şi cântecul de dor, ce inima frământă.
Îmi cânt poemele în faptul serii,
Ce scrise-au fost, pecete-având de lacrimi,
De cei cunoscători de clipele durerii,
Şi sufletului sfâşiat de patimi.
Îţi port şi ţie …din nesfârşita zare,
Icoana unei zâne ce gândul ţi-a robit,
Îţi port cuvântul ce inima îi doare ,
Şi plânsul ochilor, în zare pribegit. ”
Offf… val pribeag… tu…val pribeag…
A tale lacrimi în suflet mi-au pătruns,
Au răscolit în mine, al timpului vechi cheag,
Şi dorul de fiinţa, acum de neatins.
Mie dor…. mie dor de al ei zâmbet,
Mie dor de ochii care râdeau în soare,
Mie dor de glasul ce îmi cântă-n suflet,
Secundele uitării al clipei ce nu moare.
Mi-e dor de glasul care râdea la soare,
În dimineţi sărutul florilor fără de vină ,
Sorbind nectarul nopţii care moare,
Din cupa crinului care renaşte în lumină.
Mi-e dor fiorul să-l mai simt, privind la stele,
În nopţile visărilor în doi…
Cu suflet tremurând, visam să fim în ele,
S-avem un infinit doar pentru noi.
Privesc şi-acum la cerul plin de stele,
În nopţi stând singur…. abătut…
Zadarnic caut… tu nu eşti printre ele,
Pustiu e totul…. şi tăcut….
Franko Sicra
Ravenna
14.03.2015
