Poetul Anatol Covali ,,un semănător de biruințe”
,,Cântând”, poetul Anatol Covali, prin volumul ,,Zâmbetele senectuții“ se livrează fără rest, protejat de ,,aripa îngerului”, mângâiat de ,,zâmbetul Creatorului”.
Volumul ,,Zâmbetele senectuții“, apărut la editura sa de suflet, Bibliotheca din Târgoviște, 2014, vine să întregească profilul unui poet de succes, după cele peste 25 de volume publicate în colecția ,,Lirica” și receptate pozitiv de publicul larg.
,,Cele 25 de volume publicate sunt copiii mei. Mai buni, mai veseli, mai triști, mai curați sufletește sau mai plini de păcate, dar așa cum sunt îi iubesc și încerc din când în când să le îndrept greșelile, să-i mângâi sau să-i trag de urechi. Și nu mă las. Mai fac câțiva!” (Anatol Covali – Opinii critice, pag. 322)
Poezia autorului, este o respirație zilnică, așa cum muzica, în calitatea sa de solist al Operei Române, i-a înnobilat viața.
Iubește formele fixe, cuvântul fiind modelat de sunete gingașe, mereu în căutarea de noi partituri, dorindu-se un original prin rezonanța eului.
Și-a înțeles menirea: ,,Mi-am înțeles, în sfârșit,/menirea./…Mi-am pus traista pe umăr/și mă îndrept/spre împlinire, cântând.” (Cântând, pag.5)
Expresia pură a trăirilor sufletești îl apropie pe Anatol Covali de poezia filozofică a lui Blaga. Iubirea, frumusețea, anotimpurile pe care le traversează. Metafora revelatorie, dă substanță lirismului poetic. Limbajul metaforic este îmbogățit cu procedee artistice și figuri de stil. Epitetele având rolul de a potența o încărcătură emoțională față de mesajul autorului.
,,Înfrunzesc sentimentele./Mugurii gândurilor/plesnesc și se preschimbă/în flori înmiresmate/Orice cântec e verde,/adierile sunt albastre/…iubirea/e când violoncel,/când vioară,/când flaut. (Primăvara, pag. 25)
Antaol Covali, cioplește în cuvânt, purtând înfrigurarea artistului de a găsi fericirea. Ca un meșter crucificat pe altarul artei, nu are odihnă. Multe întrebări ce își caută răspuns în poezia covaliană.
Nu am odihnă./Cioplesc înfrigurat/ blocul de marmoră/al fericirii/…Unde e? Unde e? (Cioplind, pag. 29).
Mergând pe urmele lui Blaga, poetul intrat în sfera albastră, dornic de a se descoperi pe sine, cu sentimentele sale, la întâlnirea cu misterul cuvintelor, reușind “ să proiecteze în misterul lumii un înțeles, un rost și valori, care izvorăsc din cele mai intime necesități ale vieții și duhului… Omul trebuie să fie un creator...” (Lucian Blaga)
Anatol Covali, un spirit liber, armonios în vers și gândire, preucupat de prezent, ancorat la trecut. Suferă de o ,,neodihnă” regăsindu-se adesea în privirea Creatorului. ,,Și în privirea Creatorului/strălucea zâmbetul/din care ieșise biruitoare lumina./Eram acolo, fiindcă făceam parte,/din totdeauna, din neînceputul/ce se hotărâse în sfârșit să înceapă. (Neodihnă, pag. 267)
La fel ca și Blaga, Anatol Covali, fecior de preot, prin poezia sa religiasă, plină de profunzime și înțelesuri, se lasă înălțat în Lumină, cu smerenie. Ruga este biruitoare, sprijin în tot ceea ce sculptează prin cuvânt. ,,Fă, Doamne/o minune!/Ia-mi în palme inima obosită…/Șterge-i/ lacrimile/și liniștește-i/zbuciumul/vindecă-i/ rănile.” (Rugă, pag. 258)
Poetul trăiește intens clipa. Doar, veșnicia stă ascunsă într-o clipă, parafrazându-l pe Arhim. Arsenie Papacioc. ,,Trăiesc în fiecare zi/ca și cum ar fi ultima/în care mi se mai îngăduie/să controbăi în gânduri/și să admir/perfecțiunea Creatorului/…Pentru mine nu mai există mâine,/Viața/se reduce la timpul/din care încerc să storc/ ultimele picături esențiale. (Trăiesc, pag. 88)
Poetul pictează cu înfrigurare tristețea, tristețea lumii, pe care oamenii nu o pot vedea. ,,Mi-am adunat lacrimile/și pe pânza înrămată/ de pe șevalet/pictez cu înfrigurare/tristețea./…Sărmanii/ce orbi sunt,/cum de nu zăresc capodopera/pe care le-o ofer? (Tablou, pag.9) . Cu aceeași candoare ne avertizează privind trecerea noastră dincolo. ,,Nu izgonirea din rai/a fost pedeapsa/cea mai grea/pe care Creatorul/le-a dat-o oamenilor./ Pământul întreg/era un rai/plin de viață/binecuvântată./Osânda/cea mai mare/… a fost/ moartea.” (Osânda, pag. 88)
Anatol Covali, nu-și poate uita obârșia… ,,Basarabia –/Mâna stângă a României,/cea de lângă inimă,/pe care un imperiu,/lacom și criminal/a amputat-o,/a ciopârțit-o… Basarabia –/ cimitirul în care strămoșii/ se zvârcolesc și blestemă.” (Basarabia, pag. 76)
În poezia lui Antol Covali, se pot identifica două constante: reflexivitatea și metafora.
,,Transcendentul artistic balansează profund umanul, prin creație omul se salvează, acesta este concepția întregii poezii a lui Anatol Covali.” (Monica Grosu -La umbra cuvintelor – Opinii critice, pag. 323)
Opiniile critice care însoțesc volumul, onorante și obiective. ,,Anatol Covali, este un poet al cărui nume fiind adunat pe-o Carte, pe care o scrie cu har de-o viață prin volumele publicate până acum, într-o bună zi va sparge obrocul modestiei personale, dar și pe cel al inapetenței unor critici, și se va arăta lumii literare, așa cum s-a arătat și lumii scenei lirice – o voce de aur. Se va arăta ca un poeta vates. À tout seigneur, tout honneur.” (George Coandă – Antaol Covali, un poet al reverie și al revelațiilor magice )
Volumul Zâmbetele senectuții, un volum reprezentativ, pentru opera poetului Anatol Covali. Așa cum minunat, scrie Octavian Goga despre menirea scriitorului:
Eu, grație structurii mele sufletești, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui și le transformă într-o trâmbiță de alarmă. Am văzut în scriitor un element dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat… Am văzut în scriitor un semănător de credințe și un semănător de biruințe.” (Octavian Goga)
Pentru mine, scriitorul Anatol Covali rămâne un ,,semănător de credințe” și ,,un semănător de biruințe.”
Mariana Gurza
Timișoara
25 februarie 2015
