Solemnii – versiuni de George Anca
Unul Dumnezeu / Imn egiptean
Dumnezeu este Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.
Dumnezeu este Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.
Dumnezeu este Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.
Dumnezeu este dintru început și a existat dintru început.
Ele este Cel primordial, a existat când nimic nu exista:
A existat când încă nu era nimic, și orice este
l-a făcut după ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor…
Dumnezeu este ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, El
e ascuns făță de Zei și oameni, este mister pentru creaturile sale.
Dumnezeu este adevărul… Este Regele Adevărului.
Dumnezeu e Viață și omul trăiește numai prin el.
Dumnezeu este Tată și Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.
Dumnezeu dă naștere, dar el nu este născut…
El naște Însuși, își dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut…
Ceea ce emană din inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El
a vorbit, aceasta vine să treacă și să dăinuie mereu și mereu.
Din Bhagavad Gita
Dă-mi întreaga ta inimă,
Iubește-mă și adoră-mă,
Roagă-mi-te într-una,
Pleacă-te numai mie
Și mă vei afla:
Asta mi-e promisiunea
Iubindu-te blând.
Lasă-ți toate îndatoririle
Întru mine, adăpostul tău,
Fiindcă te voi mântui
de păcat și din robie.
Zoroastru
Imn / Gatha
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: când e vremea laudei, cum să o compun către Unul ca Tine, o Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui prieten ca mine, astfel prin Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc ajutor, astfel încât Unul ca Tine să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru suflet.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe Cel Suprem al lumii mai bune?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei Rânduieli? Cine a dat soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare? Cine a hotărât cum să crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste lucruri, O Mare Creator! aș vrea să știu, și încă altele asemeni.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine de dedesubt a susținut pământul și norii deasupra ca să nu cadă? Cine a făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul la norii de furtună grabnic și iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul gândurilor bune întru sufletele noastre?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și întunecimea? Cine, atât de îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze? Cine a răspândit Aurorele, amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat, meniri, adevărate călăuze?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai departe, dacă ele sunt cu adevărat astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim) în fapt sporește rânduiala sfântă întru faptele noastre? Acestor sfinți adevărați ai Tăi le-a dat ea Tărâmul prin Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit Tu Mama-vacă, aducătoarea de bucurie?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti, deodată cu Puterea Ta Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a făcut fiul să-și cinstească tatăl? Cine l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de întrebări, atât te abundente, O Mazda! Te presez, O Spirit frumos, Tu făcător a toate.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale revelații, O Mazda! și cuvintele cerute Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum să atingem, prin Rânduiala Ta, perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul să-mi crească în bunătate?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor bune și care, mergând mână în mână cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în Asha, Rânduiala Ta, și, prin cuvintele evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte drepte. Rugăciunile înțelegerii mele te vor căuta pe Tine, O Ahura.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine este cel drept în privința în care pe Tine te întreb? Și cine este rău? Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai nemernic? Și ticălosul ce-mi stă împotivă în această căpătare a binecuvântării Tale, de ce nu e ridicat și declarat a fi păcătosul care este?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum să alung acest Demon-al-Minciunii de la noi către cei de dedesubt ce sunt plini de revoltă?
Homer
Iliada
(Funeraliile lui Hector)
Și de cum s-adunară-mpreună-ntâlnindu-se toți troienii,
mai întâi rugul stropiră cu vinul de codru pâlpâitor,
astfel puterile focului învăluindu-l cu totul,
iar între-acestea frații lui Hector și ceilalți strânseră oasele-i
albe, tot comândându-l, cu ochii în lacrimi potopind obrajii –
le așezară-ntr-o urnă de aur sub purpurie pânză
și la iuțeală urna o puseră într-o groapă scobită,
și-o astupară cu lespezi una aproape de alta,
repede-apoi grămădiră movila și-n jur privegheau gărzi,
parte de parte, ca nu cumva mult înarmați aheienii
pretimpuriu năvălind. Iară tumulul sus gata durat,
cale întoarsă făcură strângându-se pentru mărețul praznic,
în rânduială, la casa lui Priam, cel ajutat de Zeus.
Astfel îl îngropară pe Hector îmblânzitorul de cai αλογομάχου Εχτόρου.
Seneca
Menirea ființei
Menirea ființei este a-l afla pe Dumnezeu!
Și ce e Dumnezeu? O Forță atotputernică
Mare, nemărginită, a cărei aspră voie
Duce la îndeplinire ce-și dorește.
El este numai spirit. Ființă infinită,
Tot ce vedem și tot ce nu vedem.
Stăpân pe cer și pământ, Zeul Zeilor.
Fără El nimic nu e. Ci noi nu cunoaștem
Ce este El! Când încercăm a înțelege,
Ghicelile ne pierd mai toată taina.
Lui datorăm bunul numit al nostru,
Trăim ai Lui, ai Lui îngăduindu-ne.
El e un prieten mereu de partea noastră.
Ce-i pasă Lui de jertfa sângeroasă?
Cu inimă curată du-ți viața întru bine!
Nu-n fala templelor de piatră
E placul Său, ci întru pietatea
sufletelor sacrate, a vieților crezând.
poartă-ți dar oamenii pe acestă cărare.
Iubirea de arginți și altceva nimic va ruina Sparta
Întâi jertfă războinicilor ce casa și-au avut în insula aceasta,
Acoperiți de rotitoarea câmpie a frumoasei Asopia,
Puși în mormintele eroilor, cu fețe întoarse spre apus.
οἶδα δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ οὐ φωνεῦντος ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽ ἐπιέσται.
de pe cele mai înalte acoperișe
Puterea bivolilor ori a leilor
Auziți-vă soarta, O locuitori ai Spartei cu largi spații;
Fie vestitul, marele vostru oraș va fi distrus de fiii lui Perseu,
Fie, de nu, întreaga țară a Lacedemoniei
va boci moartea unui rege din casa lui Heracle,
Căci nu puterea leilor ori bivolilor îl pot ține,
Putere contra putere; pentru că el are forța lui Zeus,
Nu va fi știut până una din două nu se va fi mântuit.
Pitagora
Katharsis / ΚΆΘΑΡΣΙΣ
Τοὺς τε γονεῖς τίμα, τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.
Toús te goneís tíma, toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas
Fii un bun fiu, frate drept, soț tandru, tată bun.
Alege-ți ca prieten prietenul virtuții;
Ascultă-i sfatul blând, învață de la viața lui,
Nu-l părăsi la nicio supărare niciodată;
Dacă nu poți, atunci măcar pentru că legea cea mai aspră
Leagă Puterea cu Necesitatea.
Ți-e încă dat să lupți învingându-ți
Nebunele patimi, nesupus supunându-le.
Fii sobru, harnic și neprihănit; nu te înfuria.
Între oameni ori în taină nicicând să nu-ți îngădui
Vreun rău; mai presus de toate respectă-te însuți.
Nu vorbi, nu făptui înainte să fi cumpănit.
Fii drept. Adu-ți aminte că o putere de neînvins
Ordonă a muri; că bogății și onoruri
ușor agonisite, ușor astfel se pierd.
Cât despre relele mișcând Soarta,
Ia-le cum sunt: îndură-le pe toate și te zbate
Cât poți de mult a le schimba amenințările:
Nici zeii cei mai cruzi nu l-au primejduit pe Înțelepț.
Ca Adevărul și Greșeala-și are-ndrăgitori
Grijuliu Filosoful încuviințează sau ceartă;
Dacă triumfă Greșeala, el pleacă; așteaptă.
Ascultă și crestează-ți în inimă vorbele mele;
Ochi și urechi fii împotriva prejudecății;
Teme-te de-al altora exemplu; gândește mereu cu capul tău:
Consultă, deliberează, alege liber.
Lasă nebunilor faptele fără țintă și cauză.
Tu, din prezent, ai a contempla viitorul.
Ce nu ți-e cunoscut nu pretinde a ști.
Înțelepțește-te: timp și răbdare la toate-s prielnice.
Veghează-ți sănătatea: împarte cu măsură
Hrană trupului, iar minții odihnă.
A ocoli prea multă ori prea puțină seamă; că tot astfel
Invidia se leagă de orice prisos.
Luxul și avariția au urmări asemănătoare.
Alege în toate cale dreaptă și bună.
Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη· λόγισαι δὲ πρὸ έργου.
Prí̱sse dé ta͂f̱th᾽, á se mí̱ vlápsi̱: lógisai dé pró érgou.
Sfântul Augustin
Mare ești Tu, O Doamne
Mare ești Tu, O Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind o parte a creației Tale dorește să Te laude,
Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,
Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu ‘alungi trufașul’,
Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.
Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,
Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.
Grigore de Nazianz
O, tu, Cuvânt de adevăr divin!
O, tu, Cuvânt de adevăr divin!
Luminii toate nu ți-am fost afin,
Nici ziua Ție-ntreagă să o țin;
Că pete negre ai văzut întin.
Ziua căzu, noaptea s-a răspândit:
Crez, Doamne, Ți-am ămpărtășit;
Jurând, gândind s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă parte au pășit.
O beznă a venit de dedesubt
Întunecând ai mântuirii fii.
Lumina Ta, Hristoase, dar de frupt,
Francesco d’Assisi
Cântecul Creaturilor
Atotnalt, Atotputernic, bune Doamne
ție laudele, slava și cinstea
și toate binecuvântările.
Numai ție, Atotnalte, se cuvin
și nu e om demn de tine.
Fii lăudat, o, Doamne al meu,
pentru toate creaturile,
mai ales pentru messer Frate Soare,
cel ce aduce ziua ce ne ilumină
și este frumos și strălucitor în splendoare:
de tine, Atotnalte, poartă significație.
Fii lăudat, o, Doamne al meu,
pentru sora Luna și Stele:
în cer le-ai format
limpezi, frumoase și prețioase.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Vânt și
pentru Aer, Nori, Cerul senin și orice vreme
prin care dai susținere creaturilor tale.
Lăudat fii, o, Doamne
al meu, pentru sora Apă,
ce-i mult folositoare, smerită, prețioasă și castă.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru fratele Foc
cu care ne ilumini noaptea:
e robust, puternic și vesel.
Fii lăudat, o, Doamne al meu, pentru a noastră Mamă Terra,
care susține și guvernează și
produce felurite fructe cu flori colorate și iarbă.
Fii lăudat, o, Doamne al meu
pentru cei ce pierd pentru iubirea ta
și îndură moartea și suferința.
Fericiți cei le vor suporta în pace
pentru că de tine vor fi încoronați.
Lăudat fii, o, Doamne al meu,
pentru Sora noastră Moarte corporală,
de care niciun om viu nu poate scăpa.
Vai de cei ce mor în păcat mortal.
Ferice de cei ce se află în voia ta
pentru că moartea lor nu va face vreun rău.
Lăudați și binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i
și slujiți-l cu mare smerenie.
Thomas Aquinas
Sacre solemnii
Sacre solemnii
cu bucurii
și ale inimii
ecouri vii;
ce-i vechi s-acoperă,
toate-s noi noimii,
inimă, voci, operă.
Noapte aminte
cina novissima;
Christus credinte
mielul și azyma
fraților dată,
dreapta legitima
din vechi încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
Dante Alighieri
Într-o zi veni la mine Melancolia
Într-o zi veni la mine Melancolia
și zise: „Vreau să stăm de vorbă puțin”;
ci-mi păru că adusese la cin
Durerea și Ura să-i țină compania.
Și eu îi zisei: „Pleacă, va via”;
și ea îmi răspunse grecin:
eu, gândind într-o doară latin,
mă uitai și văzui Amorul che venia
în haină nouă din pânză tare,
de pe cap o capelă scoate;
e cert, cu adevărată lăcrimare.
Îi spusei: „Ce ai, răutate ?”
îmi răspunse: „Necaz, când îmi pare
că domana noastră muri, dulce frate”.
Teresa de Avila
Trăiesc fără-a trăi-n mine
Trăiesc fără-a trăi-n mine,
De-altă viață îmi e dor
Că mor pentru că nu mor.
Trăiesc deja în afara-mi,
Mor din dragoste de rai;
Că în Domnul aflu trai,
Și facă-se voia sa:
Când vorbește inima
Pusă în acest versor
Că mor pentru că nu mor.
Astă temniță divină
A iubirii-n trai schismatic
L-a făcut pe Domn ostatic
Liberându-mi inima;
Pasiunii-mi cauza
Văd ocnașul domnitor,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, ce lungă-i viața asta!
Aste surghiuniri ce grele!
Astă carceră, zăbrele
De țin sufletul în gheare!
Doar sperata evadare
Și mai îndurerător,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, că viața e amară
Domnul de nu e ferice!
Pentru că-i iubirea dulce,
Dar speranța este rară:
Ia Doamne astă povară,
Mai grea ca plumbuitor,
Că mor pentru că nu mor.
Numai cu o confianță
Trăiesc trebuind morir,
pentru că murind vivir
Îmi asigur esperanță;
Moartea de vivir se-agață,
Neîntârziat, espero,
Que muero porque no muero.
Uite că iubirea-i forte;
Viață, nu te supăra,
Uite, doar te-i prescurta,
A te câștiga, te pierde,
vino ya la dulce muerte,
Morir vii luminător,
Că mor pentru că nu mor.
Viața-aceea din ogivă,
Care-i viață-adevărată,
Până nu-i viața-asta moartă
Nu se bucură că-i vivă:
Moarte, să nu faci eschivă;
Viva muriendo primero,
Que muero porque no muero.
Viață, ce-ai putea să dărui
Domnului trăind în mine,
Dacă nu pierdută-n fine
Pentru a te mântui?
Vreau să mor spre a trăi,
Rog iubitul meu cu dor,
Că mor pentru că nu mor.
Pues tanto a mi amado quiero,
Que muero porque no muero.
Ioan al Crucii
Stai, umbra mea
Stai, umbra mea, pe loc, în apărare,
imagine de vrajă încă-n dor,
iluzie frumoasă-n care vesel mor
ori dulce ficțiune viața-mi doare.
Imamul grațiile de-ți năzare,
mi-nfige-n piept oțel ascultător,
la ce de lingușire să m-amor
de-aș fi batjocorit în evadare?
Mai blazonat nici că se poate, fală,
că tirania ta triumfă-n mine:
lăsând batjocora, tot strânsă zală
încercuind fsntasticele mine,
puțin importă-n brațe, piept năvală
dar fantezia-n temniță nu-mi ține.
Joost van den Vondel
Lăcrimările poeților
Ce prăpăd, ce năpastă peste părul meu sur!
Ce ocară și eu vai-eilacy! încă îndur!
Ce durere, ce dor, suferire, tot alean,
În toiul iernii de-n curând fi-va dantan!
Când mi-aduc aminte cum eram înainte
Iară acuma esență de grele cuvinte;
Mă uit în oglindă nevoindu-mă altul,
Prea-prea suferință, și mai și păcatul.
Ci dacă-indien suferit-am curenții
Atâtor suferințe providenții,
Le sufăr iar de la capăt, nu-mi pierd paciența,
Adaug, după un timp, cum urlă accidența.
Daar tu, Mary! și tu, O, cor murmurat de virgine!
Atât, viață și bunuri, și rugăciune,
Ai, primește-mi cu blândețe respectul ardent,
Aibi milă de soarta-mi ce mi-e accident!
Ai, ție ți-am încredințat toate zilele,
După ce s-a aprins iubirea cu milele;
Devoțiunii Tale ofrandă să fiu
Ai, iar (pentru că poți) cu Tine veșnic viu!
William Shakespeare
Toată lumea-i o scenă
Toată lumea-i o scenă,
Și toți bărbații și femeile jucători;
Își au exituri și intrări,
Și un om în viață joacă multe roluri.
Actele sale fiind șapte vârste. Întâi, infantul,
Scâncind și vărsând în brațele doicii,
Apoi școlarul smiorcăit cu traista lui
Și față strălucind dimineața, târâindu-se melc
Nedornic de școală. Apoi îndrăgostitul,
suspinător cuptor, cu jalnică baladă
Întru sprânceana dragei lui. Apoi soldat,
Jurând stranii sudalme, bărbos precum un pard,
Gelos onoarei, grabnic și iute la gâlceavă,
Căutând bășica reputației
Până și-n gura tunului. Apoi judecătorul,
Rotund la foale bine căptușite cu clapon-capon,
Cu ochi severi și barbă formal tunsă,
Plin de-nțelepte ziceri și pilduiri moderne;
Și-așa își joacă rolul. A șasea vârstă se shimbă
Într-un sfrijit, papuci, un panataloon,
Cu ochelari pe nas și punga pe o parte;
Ciorapu-i tineresc, bine ținut, prea largă-i lumea
pentru țurloi împuținat, iar vocea mare de bărbat,
Întoarsă iar sopran copilăriei, în sunet
De fluiere, șuiere. Ultima scenă din toate,
Ce-ncheie strania istorie d’evenimente,
E a doua copilărire, numai uitare,
Făr’ dinți, făr’ ochi, făr’ gust făr’ orișice.
Luis de Camoens
Rime / Sonete
CXCIV.
Aici e Babilonul unde în chip de mană
Materia creează atâta rău în lume;
Aici unde Amorul nimica nu înseamnă;
O mamă profanându-i pe toți cu alte nume;
Aici e răutatea afină de pomană,
Poate că tirania mai onorată cum e;
Aici e monarhia greșită și corbană
Pe dumnezeu luându-l în râs deșertăciune;
Aici e Labirintul unde nobiliarii
Valoarea și Știința le văd abia capcane
Spre porți de Lăcomie și Lașitate varii;
Aici e negrul e haos, confuzele eoane
Prin curgerea naturii, cuprinsele fruntarii,
Ci vezi-mă uitării de-o să te dau, Sioane.
Miguel de Cervantes
Dansează gitanele
Dansează gitanele,
privește regele;
regina, geloasă,
trimite să le prindă..
De Paștele regal
făcură regelui
un dans gitan
Belica și Ines.
Belica, tulburată,
căzu lângă rege,
regele o ridică
din pură curtoazie,
regina, geloasă,
trimite să le prindă.
Mirabai
Cel Oacheș e Krișna
Norii de sus
ai musonului
desfată inima fierbinte.
Anotimpul ploii
în nestrunite șoapte –
Oacheșul se întoarce!
O, inimă umflată,
O, cer de umezeală –
limbi fulgerate întîi,
apoi tunet,
convulsiile ploii,
apoi vânt hăituind căldura verii.
Mira spune: Oacheșule,
Te-am așteptat –
e timpul să-mi iei cântecele
în stradă.
Lalleshwari
Acolo am văzut
Acolo am văzut pe Șiva și Șakti
Împreunați în unul:
Absorbită în acea VIZIUNE,
M-am dizolvat în El de vie.
Realizând esența și
Gustând dulceața
Secretului divin, voi muri fiind vie,
Cum mă poate El opri?
Mary Qjieen of Scots
Rugăciune înaintea execuției
O, Tată milostiv, speranța mi-e în tine!
O, Milos Mântuitor, pogoară la mine!
Robia-mi jelind cu dureros vaer,
Mi-e dor să fiu liberă;
Plângând, renunțând, smerită căindu-mă,
O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!
