Camelia Cristea: Azi și mâine
Azi și mâine
Am oftat adânc atunci
Când mânjit era pământul
Și în cute de durere
Se strivea ușor cuvântul.
Am pus liniștea să doarmă
În cămara cea gătită,
Primenită-mi este casa
Și cu flori împodobită.
Am aprins și lumânarea
Cu nădejdea de mai bine
Toate vin și trec prin lume
Cu un scop și rost anume!
Am ținut în palme fruntea
Când cărunta așteptare
Își făcuse drum la poarta
Cea zidită din visare.
Și-am spus pietrelor să tacă
Că strigau în disperare
Când un vânt bătea cu biciul
Drumul presărat cu sare!
Și-am spus oilor din turmă
Că e vremea de pe urmă
Și – așteptării de pe clanță
Că pe umeri port o zdreanță!
Nu mă vait și nici nu plâng
Când durerile mă strâng,
Dar pun mintea mea să stea
Într-un psalm cum știe ea.
Și pe muntele îndurării
Să dăm răul tot iertării!
Grâul bun să-l facem pâine
Să mai credem și în mâine.
Camelia Cristea
