Valeriu Dulgheru: Impresii Postelectorale
“Pe-un calapod croiţi sunt toţi/ Ca să ne creadă idioţi…/
Beleaua e că, din păcate, /Când îi votăm cam au dreptate”
(Nic Petrescu)
Alegerile au trecut. Spiritele electorale s-au mai liniştit. Amărăciunea pierdanţilor în alegeri s-a mai atenuat (în special, lui Dodon, acest Golia al zilelor noastre, care se vedea deja întrând pe cal alb în parlament). Trebuie să conștientizăm faptul (în special, componentele coaliţiei proeuropene) că am fost pe muchie de cuţit. Am scăpat ca prin urechile acului. Ar trebui să le mulțumim pentru cele câteva mandate dăruite coaliţiei proeuropene lui R. Popa, liderul partidului comunist reformator (4,92%), lui M. Formuzal, liderul Blocului electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” (3,45%), lui V. Mişin şi V. Tarlev, liderii Partidului “Renaştere” (0,26%, cu aşa locomotive puteau lua mai mult), lui M. Garbuz (nici măcar nu este harbuz), liderul gălăgiosului partiduţ “Patri(h)oţii Moldovei” (0,09%, cu aşa bani şi susţinere putea să ia mai mult de la Dodon şi Voronin) ş.a.
De asemenea, nu trebuie să-i trecem cu tăcerea (fiindcă acest fenomen se repetă deja de peste 20 de ani) nici pe cei care, voluntar sau involuntar, au împins această coaliţie proeuropeană pe muchia de cuţit. Voi spune lucrurilor pe nume, unora dintre stimaţii colegi de baricade s-ar putea să nu le placă. Repet încă o dată că mi-am scos pălăria în faţa celor 7 reformatori liberali, care au salvat coaliţia proeuropeană şi cursul proeuropean. Însă în alegerile trecute trebuiau să dea dovadă de mai mult realism, să opereze cu raţiunea nu cu inima. 1,56% de voturi liberale au fost donate parţial lui Dodon şi Voronin. De asemenea PNL (0,43%), Partidul “Democraţia Acasă” (PPDA) (0,15%), PAD (0,16%), Partidul Ecologist (0,09%), dar şi O. Cernei (0,17%) şi O. Brega (0,88%), voturile cărora au fost unele protestatare. Nu mai vorbim despre cei bine intenţionaţi în actul de trădare, care au rupt din voturile dreptei: Iu Roşca (0,74%), S. Mocanu (1,74%). Unii ar putea spune că influenţa unor partiduţe, care au rupt de la dreapta doar câteva mii de voturi, este nesemnificativă. Însă algoritmul distribuirii mandatelor demonstrează că nu e chiar aşa. Cu doar diferenţa de 0,35% (5711 voturi) PSRM a câştigat cu două mandate mail mult decât PLDM. Două mandate ale Coaliţiei proeuropene pierdute din moftul cuiva.
De câte ori vom mai călca pe greblă. Numai proştii insistă în prostiile pe care le comit. Iar noi, care avem rădăcini atât de adânci (peste 5000 de ani, urmaşi ai culturilor Cucuteni, Hamangia, Petreni ş.a.) nu suntem chiar atât de proşti cum ne consideră unii (în special, fraţii mai mari). Unii lideri ai partiduţelor democrate, dintr-un fals egoism pur partinic, nu conştientizează acest lucru. Însă a venit timpul să ne maturizăm, să tindem măcar să devenim cu adevărat europeni. Ar trebui să terminăm cu această prea lungă perioadă de tranziţie şi în acest domeniu – cel electoral. Puzderia de partiduţe avântate în alegeri este un fenomen caracteristic doar ţărilor de la marginea Europei sau din fostul lagăr socialist. În ţările civilizate victoria unui sau altui partid sau blocuri de partide nu schimbă prea mult în politica statului. La noi însă câştigul unei sau altei tabere poate duce la schimbarea cardinală a direcţiei de dezvoltare a statului cum a fost în aceste alegeri. Victoria partidelor de stânga ar fi condus la reorientarea Republicii Moldova spre efemera uniune vamală, mai bine zis spre Rusia. Ce ar fi însemnat aceasta ne demonstrează chiar actuala criza financiară din Rusia. Dacă am fi fost legaţi mai strâns de Rusia, cum ne îndeamnă socialiştii Greceanâi şi Dodon, acum am fi suportat la maximum efectele negative ale acestei crize pe pielea noastră (o devalorizare a rublei de aproape 2 ori peste noapte este simptomul unui sistem financiar foarte bolnav (de cel politic nici nu mai amintim)). De ce noi să ne legăm soarta de un astfel de sistem pentru ca orice adiere de vânt de la Moscova să genereze furtună la Chişinău. Aşa a fost în urma crizei financiare din a. 1998, noi plătind pentru prostia guvernanţilor ruşi. Însă datorită faptului că în prezent exporturile noastre sunt reorientate spre ţările Uniunii Europene, în primul rând, spre România, unde deja se exportă aproximativ tot atât cât şi în Rusia, efectele acestei crize sunt mult mai mici. Este un îndemn către bunii noştri antreprenori de la ţară să se reorienteze spre piaţa europeană, care este una mult mai sigură (nu depinde de moftul cuiva cum a fost în a.c. când doar pentru motivul că nu ne-am consultat cu el la semnarea Acordului de Asociere Putin a pus embargo la fructele şi vinurile moldoveneşti), mult mai mare (sunt peste 540 mln locuitori comparativ cu 140 mln în Rusia) cu preţuri mult mai convenabile. De asemenea, poate a venit timpul ca bieţii noştri conaţionali care-şi câştigă pâinea lucrând în Rusia şi cărora această criză financiară practic le-a înjumătățit câştigurile, să se orienteze la alte pieţe de muncă mai sigure şi mai bine plătite. Cu regret guvernarea de la Chişinău nu le poate rezolva acum problema.
Deci, având trei partide democratice relativ consolidate şi care ocupă tot spectrul politic de la dreapta până la centru stânga, care ar fi sensul plodirii altor partide cu aceleași doctrine. De ce nu am merge pe o cale europeană de a fortifica aceste trei partide (pe eșichierul stâng se pot plodi câte doresc, este bine ca acest segment să piardă tot mai mult din susţinerea electoratului). Ar fi un îndemn către intelectuali, către alte categorii: să intrăm masiv în cele trei partide (funcţie de preferinţe: eu aş pleda pentru un partid liberal puternic, dar preferinţele multora sunt diferite), să le democratizăm, să încercăm să schimbăm ceva nu prin formarea unor noi partiduţe (oricât de pronaţionale nu ar fi ele), care nu pot schimba nimic (experiența ultimelor 3-4 runde de alegeri au demonstrat că electoratul nu-i susţine pe cei mici oricât de mulţi bani nu s-ar cheltui. Se observă o tendinţă a electoratului spre susţinerea partidelor deja bine formate, devenite clasice (în SUA deja de peste 200 de ani lupta se duce între cele două partide de bază – democrat şi republican. În Marea Britanie – de asemenea). Electoratul este pregătit deja, dar clasa politică? Ce va face clasa politică în acest sens. Vom rămâne cu cunoscuta rânză moldovenească când va veni vorba despre fuzionări.
Noua conducere a României în frunte cu pragmaticul Klaus Iohannis trebuie să dialogheze cu 2-3 nu cu o puzderie de lideraşi din Republica Moldova. Mai ţinem minte perioada când Iu. Roşca se prezenta la Bucureşti drept „cel mai mare român şi unic partid proromânesc din Basarabia”, profitând la maximum din acest bussines (în plan personal!). Cred că fraţii noştri de peste Prut s-au învăţat să distingă grâul de neghină. Noi trebuie să beneficiem la maximum de pragmatismul lui Klaus Iohannis, pus serios pe schimbarea la faţă a României, care a afirmat recent: „De fapt, marea dezamăgire a oamenilor nu a venit, cred, doar din lipsa de rezultate. Ci din lipsa de recunoaștere a restanțelor. Din faptul că peste promisiuni neonorate s-au făcut alte și alte promisiuni. Clasa politică nu a înțeles pe deplin că odată cu libertatea vine și responsabilitatea, că odată cu puterea vine și răspunderea în fața oamenilor”. Se referă totalmente şi la clasa noastră politică. În excelentul discurs rostit la Opera la Timișoara cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la izbucnirea Revoluției din decembrie 1989 (în acel an şi în Basarabia au avut loc evenimente marcante: 25 de ani de la adoptarea limbii române drept limbă de stat în baza grafiei latine; 25 de ani de la oprirea tancurilor sovietice în timpul paradei militare din 7 noiembrie ca peste mai puţin de o lună acelaşi lucru să-l facă şi fraţii noştri de la Timişoara) Presedintele Klaus Iohannis a afirmat printre altele că „împăcarea cu trecutul nu se poate face înainte de a-i învăţa lecţiile. Vreau ca în decembrie 2014 să închidem acest capitol istoric și să începem împreună un nou proiect național”. Şi eu mi-aş dori ca elita noastră politică să declare același lucru. Să declare şi să realizeze, în caz contrar vor pierde pentru totdeauna bonusul acordat temporar de electorat. Dar să realizeze un astfel de proiect este capabil acum doar un guvern în frunte cu Iu. Leancă. Cei care acum sunt actori ai acestui dureros proces al facerii guvernării trebuie să țină cont de acest lucru, să-l privească ca pe un interes naţional, lăsând deoparte alte interese de partid.
Împreună cu reformarea sistemului politic din România să-l reformăm şi pe al nostru şi atunci rezultatul nu se va lăsa multaşteptat. Chiar în primăvară ne așteaptă un nou examen – alegerile locale când în cazul când vom lucra ca şi în alegerile trecute există marele pericol să pierdem capitala. Dodon demult a pus ochiul pe ea, iar acum când, într-un fel, este pe cal alb pericolul ar fi unul real.
Cel mai important pentru noi, românii basarabeni, în acest moment crucial este să ne continuăm cursul European ca unică soluţie de bunăstare, de apropiere de Ţară şi de scăpare din ghearele ursului estic, care acum este ca o fiara rănită, deosebit de periculoasă.
Fie ca Speranța să ne părăsească ultima!!!
La Mulți Ani!!!
Valeriu Dulgheru
https://drive.google.com/file/
