Cuvânt și iubire

„Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui.”

Ioan Gura de Aur

  Bucuria este o trăire care generează o stare de bine, ne încarcă cu energie, încât simțim nevoia să o exteriorizăm prin expresia feții, a gesturilor și a vorbelor. Sufletul omului este însetat de bucurie, de ea avem nevoie, după ea alergăm, dorim să ne umplem clipele vieții cu cât mai multă bucurie și să alungăm tristețea. Cere efort din partea noastră, dar dobândirea este deosebit de prețioasă. Și, slavă Domnului, avem destule mici sau mai mari bucurii în jurul nostru, cărora trebuie să le dăm atenție, să le luăm în brațe. Este adevărat că nu oricine poate face acest lucru și nici toate momentele vieții nu sunt prielnice aducerii bucuriilor în sufletele noastre, dar să luăm aminte la cuvintele spuse de Domnul nostru Iisus Hristos, ucenicilor săi: „Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11). Credința în Dumnezeul nostru care este „Iubire” trebuie să fie aducătoare de bucurie, ea fiind calitatea unui bun creștin. Așa dar, să uităm în aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului de tristețe, de sărăcie, să ne îmbogățim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale neamului nostru, să fim bucuroși! Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur a vrut să ne deschidă calea către bucurie, asigurându-ne că bucuria este mai mare decât toate împotrivirile care i-ar sta înainte.

   Sufletul omenesc este însetat după bucuriile vieții pământene, dar și după cele veșnice. Despre o astfel de bucurie le-a vorbit Iisus ucenicilor Săi, când a prevestit Patimile Sale: „Deși voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Toți năzuim spre bucurii, ne spune cartea Sfântă, și pentru aceasta trebuie să găsim calea bucuriei și să ținem cont de acel „șir al Fericirilor” de care a vorbit Iisus Hristos.

   Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi toți, indiferent de vârstă, momente de renaștere, bucuria de a fi creștini. Noaptea Crăciunului aduce cu ea freamătul emoțiilor și fiecare dintre noi încearcă senzații după puterea afectelor sufletului. Ne fascinează albul zăpezii, mirosul bunătăților din cuptor, vinul – „Domnul ne dă vinul care veselește inima omului… și pâinea care întărește inima omului” (Psalmul 103,  16-17), luminițele colorate ale bradului împodobit după tradiție dar și după imaginația fiecăruia, și darurile aduse de Moș Crăciun. Iar când vom aprinde luminițele, să ne gândim la lumina pe care ne-a adus-o Mântuitorul prin nașterea Sa.

   Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății. Este sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp al bucuriei, al păcii şi al liniştii sufleteşti; o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, instituțiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc.

   Ne reamintim cu drag trecutul istoric şi religios, momentul Naşterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif şi tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da naştere unui Fiu al lui Dumnezeu, cu numele Iisus. Iar când  împăratul a trimis înştiinţare ca toţi oamenii să se reîntoarcă în oraşul natal pentru a fi înregistraţi, Maria care era însărcinată şi trebuia să nască, a părăsit localitatea Nazaret împreună cu Iosif, îndreptându-se spre Betleem. Odată ajunşi în Betleem, au înnoptat într-una din cavernele săpate în dealurile din apropiere, în care ciobanii poposeau cu vacile şi oile; găsind o iesle, Iosif a întins pat din fân proaspăt, cuib pentru Domnul care avea să vadă lumina zilei. Noaptea următoare Maria a născut un fiu pe care l-a numit Iisus, aşa cum îi spusese Îngerul. O stea mare a apărut deasupra Betleem-ului, vizibilă de la depărtare; ciobanii au văzut cum cerul s-a umplut de îngeri lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Ciobanii s-au îndreptat spre Betleem şi l-au găsit pe pruncul Iisus căruia I s-au închinat, iar regii (craii) care trăiau undeva la răsărit de Ierusalim, când au văzut steaua strălucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat călăuziţi de stea, au ajuns în Betleem, l-au aflat pe Iisus în iesle,  I s-au închinat şi I-au pus în faţă daruri: aur, tămâie şi mir. După acea noapte s-au reîntors în propria ţară să dea de veste Naşterea Mântuitorului…

   Cuvântul „Crăciun” se pare că l-am moștenit din latinescul „creationem” – creație, naștere. Unii spun că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinaintea  romanizării Daciei, iar alții spun că ar veni din limba slavă, preluat odată cu creștinismul de la slavi. Obiceiurile moștenite pentru sărbătorire diferă de la o zonă la alta a Țării, dar pretutindeni au la bază sentimentul religios.

   În seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Crăciun („O, brad frumos cu cetina tot verde/ Tu ești copacul credincios/ Ce frunza nu și-o pierde…), cântat în atât de multe limbi de pe glob, își primesc colindătorii. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

   Colindatul este cea mai răspândită tradiție a românilor, alcătuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri și gesturi. Originea colindelor se pierde în timpurile îndepărtate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele creează o atmosferă de sărbătoare şi bună dispoziţie. Colindătorii intră în fiecare casă sau se opresc în fața ușilor sau a porților, cântând, vestind Nașterea Mântuitorului. Gazdele îi răsplătesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani. Ajunul Crăciunului începe cu colindul: „Bună dimineața la Moș Ajun/ Ne dați ori nu ne dați, ne dați ori nu ne dați…” Copiii – câte trei, precum cei trei magi – merg din casă în casă purtând cu ei o stea și cântând colindul : „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește./ Că astăzi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia./ Magii cum zăriră/ Steaua și porniră/  Mergând după rază/ Pe Hristos să-L vază./ Și dacă porniră/ Îndată-L găsiră/ La Dânsul intrară/ Și se închinară./ Cu daruri gătite/ Lui Hristos menite/ Luând fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Și aici să fie/ De la tinerețe/ Pan’ la bătrânețe.” Melodiile noastre românești sunt de o rară frumusețe! Steaua vestește nașterea lui Iisus, îngerii și păstorii se bucură, iar cei trei regi înțelepți de la Răsărit (Magii) vin să-L mărturisească și să I se închine, aducându-I daruri:  „O, ce veste minunată/ în Betleem ni se arată./ Astăzi S-a născut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Că la Betleem Maria/ săvârșind călătoria/ într-un mic sălaș/ lâng-acel oraș/ a născut pe Mesia./ Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ să Se nască/ și să crească/ să ne mântuiască…”

   Am trăit o perioadă în care unii au încercat să-și realizeze un adevăr propriu, departe de Credință, de Dumnezeu – Adevărul Absolut. Era în fond o problemă a lor, personală. Mai sunt și astăzi persoane care păstrează „erorile”, falsele lor adevăruri. Toate religiile lumii încearcă să ne facă să înțelegem existența Adevărului Absolut, a Inteligenței creative, a sensului vieții noastre. Religiile dovedesc că trebuie să existe mai mult decât simpla existenţă fizică pe care o cunoaştem. Religia este chiar o dovadă că omenirea este mai mult decât rezultatul evoluţiei unui animal, că există într-adevăr un Creator care a creat omul cu un scop și a pus în oameni cunoştinţa existenţei Lui. Şi dacă există un Creator, atunci El este etalonul adevărului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat şi Cuvântul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaşte Adevărul Absolut este relaţia personală cu Cel care a pretins că este „Adevărul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”(Ioan 14:6). Dumnezeu este Cel care a creat cerul şi pământul şi S-a făcut cunoscut nouă, prin Fiul Său Iisus Hristos.

   Suntem liberi să gândim asupra existenței unei conștiințe fundamentale, a inteligenței creative care este implicată în realitatea profundă a existenței noastre, cea mai profundă realitate fiind acest univers în care trăim. Religiile pot fi înțelese de toți oamenii și ele îi învaţă, frumos spunea cineva, cum să înoate atunci când se află în mijlocul unei ape și nu știu în ce direcție s-o ia, sau nu mai au putere să dea din mâini și din picioare. Creștinismul este religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credința și speranța, iar Iisus a venit în lumea noastră să ne învețe cum să trăim, cum să ne mântuim. Iată de ce nu uităm această Sfântă Sărbătoare și ne bucurăm de venirea pe lume a Mântuitorului nostru.

   Viaţa de astăzi, individuală şi socială, cu problemele ei materiale copleșitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viaţa spirituală, aruncând între materie și spirit un văl întunecos. Sărbătoarea Crăciunului fiind  o sărbătoare a sufletelor noastre, oamenii dau la o parte acest văl… Crăciunul este Sărbătoarea Bucuriei, când Cerurile se leagă de Pământ, când fiecare dintre noi redevine copil prin curățenia gândurilor și își deschide sufletul către Domnul, cu credință și iubire.

   În aceste zile ne dorim să ningă (acolo unde este posibil!), cerul să cearnă puful alb  și moale care să-mbrace pământul și tot ce este în jurul nostru, aerul să se purifice, sufletele să ne fie pline de dragoste bunătate, răbdare și speranță.

Sănătate, rod bogat și împlinirea dorințelor în noul an așteptat!

Vavila Popovici, Raleigh – Carolina de Nord .