Gheorghe Constantin Nistoroiu: Martiri și Mărturisitori ai sfântului nume Dumitru-Demetrus
„As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O. ce trist, ce înalt era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.”
(Radu Demetrescu-Gyr)
Cuvântul purtător de viaţă al numelui sfânt Dumitru / Dimitrie îşi află rădăcina în termenii protodaci: Demeter – Demetrius – Demetrios – Dimomitir – Daghimitir semnificând aşadar: pământul-roditor, rodul-pământului, pământul-mamă, mama-poporului, spicul grâului, cel harnic, darul Soarelui, roadele toamnei, belşugul toamnai, etc.
Bunul Dumnezeu-Atotcreatorul şi-a pus Creaţia Sa sub oblăduirea, îndrumarea şi înrâurirea a două mari Călăuze-Înaintemergătoare precreştine- protodaco-zamolxiene: Sân George şi Sân Medru, Metru-Mitru, cel care binecuvintează viaţa prin mirifica Primăvară şi cel care o psalmodiază întru roadele sale bogate sub porfira Toamnei regale.
Ciclul spiritual al celor doi călăuzitori-purtători de viaţă, protodaci ai Pământului şi ai Cerului, descendenţi ai nobleţei Cavalerului Trach, prin harul lui Iisus Hristos: Sân George şi Sân Medru aduc re-naşterea în fiinţa Creaţiei şi rodul binecuvântat prin sacralitatea înţelepciunii omului ales.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos preia moştenirea genetică şi spirituală a Naţiunii-Mamă a Neamului primordial pelasgo-traco-scito-geto-dac, prin Moştenitoarea regală a acestui pământ binecuvântat Fecioara Maria, consfiinţind totodată tradiţia şi spiritualitatea protodacă, prin aura hristico-creştină.
Icoana Pământului-Mumă redă atributele şi caracteristicile Maicii Bătrâne, care ulterior se interferează cu legendele referitoare la Maica Domnului, riturile temeiului arhaic, invocând astfel sacralitatea Pământului, fiinţa sa cosmogonică şi sensul său cosmic împlinit şi desăvârşit în Omul creştin ortodox.
Poate că toate seminţiile pământului îl respectă într-o măsură mai mare sau mai mică, dar pentru marele Neam dacoromân, Pămânul se bucură de un cult aproape egal cu cel al Cerului.
Din ţărâna lui sfinţită cu sângele martirilor, cu suferinţa eroilor, cu demnitatea credincioşilor, cu nădejdea nestrămutată a cuvioşilor, cu mărturia mărturisitorilor întru adevăr, cu dragostea atât de dăruită a iubitorilor de Hristos se ţese porfira Cerului pe care sunt brodaţi permanent Aleşii: Eroii, Mărturisitorii, Cuvioşii, Mucenicii, Drepţii şi Sfinţii lui Dumnezeu întru nemurirea lor serafică.
Dacii nemuritori ai Mişcării Ortodoxe Naţionalist-Creştine purtau la gât alături de Sfânta Cruce, un săculeţ din piele în care era amestecată ţărâna martirică cu sângele ei sfânt de-a lungul vremurilor din mai multe zone ale ţării noastre. De fapt se poate spune cu certitudine că pământul Daciei Mari s-a cuminecat permanent şi integral cu sângele scump al Fiilor ei din faşe şi până la Judecata de Apoi.
Nimeni de pe pământ n-a iubit mai mult Pământul-Moşie al Neamului dăruit de Bunul Dumnezeu, atât de binecuvântat şi atât de râvnit de toţi, din care au odrăslit atâţia Fii ai Cerului divin!
Aceasta este dovada supremă a iubirii noastre de Glie, că Noi, Dacoromânii nu ne-am dorit niciodată pământul altora.
Aşadar, prin întruparea Cerului în sânul Pământului-Mamă se naşte pentru Om dimensiunea spiritual-hristică a mântuirii sale.
Întreaga spiritualitate dacoromână a înmugurit, a înflorit şi a rodit milenar sub cupola religiosului precreştin şi creştin.
Din sânul religiei s-au întrupat metafizica şi cultura protodacă, din care-şi trage seva spirituală întreaga omenire.
Pentru dacoromânii-creştini, timpul nu este trecere, ci curgere, izvor spre veşnicie, iar Pământul ca Moşie a Neamului este o fiinţialitate sacră logodită cu Cerul.
Pământul străbun este pentru Noi Dacoromânii la fel de scump şi de drag ca Cerul Strămoşilor.
Dacoromânul ortodox fiind astfel purtător de pământ cum este purtător de cer, purtător de natură cum este purtător de poezie, purtător de ţărână cum este purtător de aură, purtător de frumos cum este purtător de cântec, purtător de lumină cum este purtător de rugă, purtător de adevăr cum este purtător de jertfă, purtător de folclor cum este purtător de credinţă, purtător de suferinţă cum este purtător de iubire, purtător de sânge cum este purtător de soare, purtător de icoană cum este purtător de pâine, purtător de Dumnezeu cum este purtător de Neam.
El proiectează în afara timpului veşnicia numelui, iar în afara realităţii nemurirea Neamului.
Rădăcina numelui prin harul însuşirii sale stimulează şi semnifică: chemarea, alegerea, gândirea, simţirea, menirea, creaţia, împlinirea, desăvârşirea purtătorului în raportul său cu ordinea Creaţiei, cu spiritualitatea Neamului şi voinţa Atotcreatorului.
Forţa devenirii sale, a purtătorului de nume asumată în tragismul şi iubirea fiinţială, concretizează genialitatea, autoritatea creaţiei şi a eroismului său spiritual în relaţia sa cu Dumnezeu şi cu generaţiile neîntrerupte, triumfătoare ale Neamului.
Gradul de suferinţă şi nobleţea sufletească al credinţei strămoşeşti a mărturisitorului înnobilează cultura împodobind chipul, aura Neamului în Icoana renaşterii sale spiritual-divine.
Sfinţenia şi autoritatea morală a eroilor, mucenicilor şi mărturisitorilor Neamului nostru dacoromân este consacrată de fascinaţia lor vie, nemuritoare, care împărtăşesc generaţiile din potirul lor mistic, înnoitor şi mântuitor.
Cinstirea lor conferită de Bunul Dumnezeu implică impulsul tainic al veneraţiei noastre de a îngenunchia în adâncul sufletului lăudându-i, slăvindu-i, mulţumindu-le şi bucurându-ne totodată, prin duhul transfigurării lor în Fii ai lui Hristos-Mântuitorul lumii.
*
* *
Dumitru Stăniloae-preot, profesor–Teologul Cetăţii Ortodoxe, s-a născut în Vlădenii Ţării Bârsei la 16 Noiembrie 1903, sub aura zilei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.
După ce absolvă cursurile strălucitului Colegiu „Andrei Şaguna”, primeşte o bursă pentru Universitatea din Cernăuţi, dar nesatisfăcându-l se întoarce la Universitatea Bucureşti, urmând cursurile Facultăţii de Litere. În 1928 îşi susţine la Cernăuţi Teza de Doctorat cu Titlul: Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti.
Mitropolia Sibiului îi oferă o bursă pentru studiul Dogmaticii şi Bizantinologiei. Studiază la Munchen, Berlin, Paris, Constantinopol. Este hirotonit preot la 25 Septembrie 1932, numit director al ziarului Telegraful Român în 1934, iar doi ani mai târziu ajunge rectorul Academiei Teologice din Sibiu, până în 1946 când este obligat de noua dezordine ateo-comunistă să demisioneze din funcţia de rector. Mai rămâne un an ca profesor, apoi se transferă la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti.
În 1959 este arestat şi închis la Jilava şi Aiud. În 1963 este eliberat de ziua lui Mihail Eminescu şi reintegrat în învăţământul universitar. Conferenţiază la Freiburg, Heidelberg, Oxford.
În 1971, face parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a mers la Vatican.
* Opera sa întru marile capodopere ale spiritualităţii ortodoxe:
– Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama.
– Ortodoxie şi Românism.
– Ortodoxie şi Naţionalism.
– Naţiune şi Creştinism.
– Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie.
– Tratatul de Teologie Dogmatică Ortodoxă în 3 vol.
– Ortodox Dogmatik, apărută în 2 vol. la Londra.
– Dieu est Amour, apărută la Geneva.
– Tehnology and the Churck, apărută la New York.
– Rugăciune, libertate, sfinţenie, apărută la Atena.
– Prier de Jesus et experience de Saint Exprit, apare la Paris.
– Le genie de l’orthodoxie, tot la Paris.
– Spiritualitate Ortodoxă şi Teologie Morală, 2 vol.
– Spiritualitatea şi comuniunea în liturghia ortodoxă.
– Chipul nemuritor al lui Dumnezeu.
– Sf. Atanasie cel Mare, 2 vol. , în traducere.
– Studii de Teologie dogmatică ortodoxă („Hristologia Sf. Maxim Mărturisitorul”, „Omul şi Dumnezeu”, „Sfântul Simeon Noul Teolog”, Imnele iubirii dumnezeieşti, „Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri).
– Ciclul Filocalia în 12 volume.
– Numeroase studii şi articole publicate în revistele de specialitate.
* Distincţii, premii şi merite deosebite:
- Doctor Honoris Causa al Universităţii din Tesalonic.
- Doctor Honoris Causa al Institutului Ortodox Saint Serge-Paris.
- Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Belgrad.
- Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Atena.
- Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Bucureşti.
* „Dr. Leopold Lucas”al Facultăţii de Teologie-Tubigen.
* „Crucea Sf. Augustin de Canterbury.
- Membru titular al Academiei Române.
+ Cetăţean al Cerului cu drepturi veşnice-4 Oct.1993.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, manifestându-şi libertatea creatoare genială şi slujirea duhovnicească pilduitoare în sânul Neamului Dacoromân al Bisericii lui Hristos şi-a asumat deplin moştenirea strămoşească spirituală în calitatea naţională a Neamului, integrându-se ca model ceresc al Ortodoxiei.
*
* *
Dumitru Bălaşa-preot, supranumit „Patriarhul de Drăgăşani”.
Ilustrul teolog, preot, istoric-dacolog, poet, prozator, dramaturg, gazetar, publicist, editor şi cărturar s-a născut în vatra ortodoxă, care la rândul ei coboară din vatra milenară a viticultorilor traco-geto-daci, a unor ţărani imperiali vâlceni, în satul Dealu Mare-Guşoeni la 1 August 1911. Parcurge Şcoala primară din satul Spârleni, comuna Guşoeni, după care Seminarul Teologic „Sântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, ca bursier al celor 8 ani de studiu. Fiind un pasionat îndârjit al cititului ales, ajunge în clasa a VII-a bibliotecarul Seminarului Teologic, publicând în periodicele locale, articole şi poezii. În ultimul an de Seminar fondează revista „Foi literare,, . Debutul în poezie l-a bucurat nespus, dar l-a adus şi în contact cu Siguranţa lui Carol al II-lea. În 1934 este hirotonit preot pentru Parohia Băleasa-Romanaţi, iar din 1939 slujeşte în capitala Băniei-Craiova la diferite biserici. A doua arestare are loc în gara Balş tot din ordinul lui Carol-Lupescu în 1938, când i se oferise o bursă de studii la Atena.
Mobilizat pe frontul de Răsărit între 1941-1944, se distinge cu Ordinele militare: Steaua României cu spade şi Virtutea Militară în grad de Cavaler. După Evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989 preotul-veteran este avansat în gradul de Colonel.
La 16 Septembrie 1959 are loc a treia arestare pentru 5 ani de zile. Cunoaşte infernul „Fenomenului Piteşti”, apoi şirul marilor Academii spirituale, începând cu Colonia Salcia din Balta Brăilei, este eliberat la 31 Iulie 1964.
Dincolo de slujirea sa exemplară, dincolo de iubirea de Moşie a Neamului Dacoromân, dincolo de suferinţa şi jertfa adusă pe Altarul creştin-ortodox, dincolo de laborioasa cercetare istorică a Fenomenului protodac, Părintele Dumitru Bălaşa a lăsat generaţiilor viitoare un Tezaur grandios al operelor sale nemuritoare, astfel:
– Date noi despre familia lui Alexandru al III-lea Voievod, 1569-1576;
– Schitul Iezerul Vâlcii;
– Luptele de la Lânărie;
– Istoricul Mănăstirii Sadova;
– Sfânta Mănăstire Tismana;
– Dionisie Eclesiarhul. Hronograf (1764-1815);
– De la Zalmoxis la Iisus Hristos;
– Suteşti-repere istorice;
– Crinii ţărânii. Un manuscris original din anul 1763, o perlă autentică al limbii române;
– Basmul romanizării. Dacii întemeietorii Romei;
– Codicele de la Suteşti-Vâlcea;
– Roma Veche, cronică ortodoxă daco-romană;
– Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei Daco-Românilor;
– Dacii de-a lundul mileniilor;
– Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei;
– Monografia oraşului Drăgăşani.
- Alături de aceste volume de referinţă a publicat zeci de studii privitoare la Istoria Bisericii şi a culturii româneşti.
- Fondator al Fundaţiei Culturale „Dokiana”-Suteşti.
- Membru fondator al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanu” – Râmnicu Vâlcea.
* Pentru meritele deosebite în domeniul spiritual-religios, ştiinţific şi cultural Păintele-Patriarh de Drăgăşani, Dumitru Bălaşa a fost ales membru al multor societăţi şi asociaţii:
- Societatea Scriitorilor Olteni;
- Asociaţia Slaviştilor din România;
- Societatea de Studii Istorice din România;
- Societatea Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu-Vâlcea;
- Societatea Culturală „Luceafărul din Floreşti”-Gorj;
- Fundaţia „Academia Dacoromână”-Bucureşti.
+ La 22 decembrie 2002, Cerul i-a decernat Premiul Iubirii Divine.
*
* *
Dimitrie Balaur-preot, născut la Rezeni în anul 1903, în judeţul Lăpuşna din Basarabia. Face studii strălucite în cadrul Seminarului Teologic din Chişinău, pe care le desăvârşeşte la Facultatea de Teologie din Bucureşti prin magna cum laude, absolvind apoi şi Facultatea de Geografie.
Revenit pe plaiurile natale este numit la Eparhia Hotinului consilier cultural, iar în noaptea de Înviere a anului 1937 este hirotonit preot.
Ultimatumul dat de U.R.S.S. României să se rupă de fiica ei Basarabia, din 26 Iunie 1940, l-a trimis pe părintele Dimitrie şi familia sa alături de sute de mii de români în refugiu la Iaşi, la Bucureşti sau oriunde.
Destinul său de deportat, de prigonit, de persecutat, l-a purtat când spre Vechiul Regat când spre Basarabia-Mumă. Securitatea atee l-a smuls însă din sânul parohiei sale din Bucureşti la 4 Aprilie 1959, condamnându-l pentru activitate contra primului stat socialist din lume şi pentru activitate contra orânduirii de stat, la 27 de ani muncă silnică.
A supravieţuit cruntelor regimuri torţionare de la Jilava, Gherla şi Periprava, fiind eliberat în 1964.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi-a reluat activitatea de slujitor al lui Hristos în Bucureşti, considerând că toată suferinţa sa trebuie de fapt să întregească darul iubirii sale pentru Dumnezeu, pentru Neam şi pentru Ţară.
*
* *
Dumitru Dosoftei Florea-arhimandrit şi stareţ al Mănăstirilor Cozia şi Ostrov din judeţul Vâlcea s-a născut la 4 Decembrie 1910 în comuna Giuleşti de Vâlcea. Chemarea sa către slujirea lui Dumnezeu şi a Neamului a fost transmisă prin părinţii săi drept măritori creştini cu multă evlavie, omenie şi demnitate ortodoxă. A crescut şi s-a format în această ascendenţă a continuităţii spirituale a Moşilor şi Strămoşilor Neamului Dac princiar şi voievodal, desăvârşindu-se în misiunea mistică şi vocaţia pedagogiei creştine. Aflat permanent în slujirea Neamului şi a lui Dumnezeu, Tribunalul Militar Bucureşti, l-a condamnat în anul 1958, la 9 ani de închisoare, pentru tăinuirea de persoane, din care a executat 6 până la Decretul cel mare din 1964.
Alături de rugăciunile de iertare pentru călăii Neamului său şi cele de mulţumire lui Dumnezeu pentru martirajul său, şi-a continuat binecuvântările primite în lucrarea sa spre mântuirea personală şi cea întru Neam.
*
* *
Dumitru Şerban-preot, s-a născut în localitatea Români-Neamţ la data de 1 Iunie 1908. După încununarea studiilor cu merite deosebite la care a adăugat frumoasele însuşiri şi deprinderi moral-creştine genetice şi educative ajunge preot-slujitor al lui Hristos pentru parohiile Crucea-Neamţ, Cristeşti-Buda (Tîrgu Frumos), Oşlobeni, Agapia şi Hoiseşti-Neamţ.
Întreaga sa misiune şi vocaţie a fost aleasă, a fost pilduitoare şi îndrumătoare pentru generaţia sa, pentru urmaşi, în spiritul marilor Voievozi şi Vlădici ai frumoasei şi distisei Ţări a Moldovei celei Mari.
Având atitudine duşmănoasă faţă de regimul democrat-popular, vigilenta Securitate l-a arestat în anul 1962, fiind condamnat prin Tribunalul raionului Târgu Neamţ la 3 ani de închisoare. Deşi perioada de închisoare a fost relativ scurtă, regimul torţionar a fost lung şi neîndurător, abătut atât asupra sa cât şi asupra familiei în perioada detenţiei şi după.
Curajul, tenacitatea, credinţa, nădejdea, dar mai ales jertfa dăruirii l-a dăltuit în biruitor asupra răului încetăţenit prin drepturi democratice.
Părintele Dumitru a rămas în memoria posterităţii ca model de slujire şi de jertfă pentru Neam şi Dumnezeu.
*
* *
Dumitru M. Şerban-preot, s-a născut în Poiana de Sus, judeţul Dâmboviţa la 11 Iunie 1907. Absolvă şcoala primară în satul natal, cursurile Seminarului Central şi ale Seminarului „Patriarhul Miron” din Câmpulung Muscel şi pe cele superioare ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Este înzestrat cu darul scrisului, publicând în „Satul”, „Tinerimea creştină”, sub pseudonim. În anul 1936 este hirotonit diacon şi apoi preot pentru slujirea ortodoxă în cadrul Mănăstirii Surpatele din judeţul Vâlcea, până în 1940 şi de aici transferat la biserica parohiei Domniţa Bălaşa (Zidurile) din comuna Crovu, azi Odobeşti al cărei ctitor a fost.
Misiunea şi atitudinea sa propăvăduitoare şi unificatoare s-a aşezat ca o piatră de temelie a demnităţii Neamului şi ca un stâlp de nădejde al slujirii mesianice.
După prima încercare de arestare în 1948, eşuată, este rearestat în 16 Decembrie 1958, şi închis în beciurile Securităţii din Calea Rahovei. Graţie regimului de tortură aplicat cu mare risipă a fost omorât după 3 luni de schingiuri bestiale şi aruncat în groapa comună a cimitirului Bisericii comunei Jilava. După 1965 moaştele părintelui Dumitru se odihnesc binecuvântate în pământul Bisericii ctitoriei sale.
*
* *
Dumitru Iliescu-Palanca-preot, s-a născut în satul Palanca al comunei Nemoiu din judeţul Vâlcea, la 26 Octombrie 1903. Absolvă şcoala primară în comuna natală, apoi Gimnaziul „Brătianu” din Drăgăşani. Începe cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” la Râmnicu-Vâlcea, le continuă la Roman, după care revine la Vâlcea. Este hirotonit preot pe seama parohiei Olteniţa-Ilfov la 23 Decembrie 1928, parohie unde a ridicat o nouă Biserică, un cămin cultural cu bibliotecă şi sală de festivităţi unde organiza şezători populare, dispensar, s-a ocupat pentru elecrificarea comunei, fiind cu adevărat Păstorul comunității.
Părintele Dumitru-Palanca a fost un zelos slujitor al Domnului şi al comunităţii sale, prin predică, liturghie şi condei. A publicat articole, broşuri, nuvele, poezii, schiţe, traduceri, fondând şi două reviste de referinţă: „Păstorul Ortodox” şi „Păstorul Creştin Ortodox”. Între 1932-1936 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău pe care o absolvă cu prodigioasa distincţie Magna cum laude. Un an mai târziu termină şi cursurile Seminarului Pedagogic din Iaşi.
Împreuna sa slujire de profesor şi preot, la catedră sau la altar a fost de o înaltă conştiinţă şi demnitate, de o mare responsabilitate şi onoare, de o profundă credinţă şi o inegalabilă dăruire ortodoxă.
Este arestat prima oară sub guvernarea Antonescu, la 27 Decembrie 1942 şi reţinut în lagărul de preoţi de la mănăstirea Tismana. Următoarea arestare are loc în 1948 cu o condamnare la 20 de ani muncă silnică pentru învinuirea de uneltire contra ordinii sociale.
Parcurge şirul lung al calvarului penitenciaro-comunist la: Văcăreşti, Jilava, Baia Sprie, Nistru, Aiud, Lugoj, Gherla, Ostrov, Salcia.
Între pauzele anchetelor, torturii şi terorii părintele şi-a continuat slujirea lui Dumnezeu alături de marea sa suferinţă, înălţându-se la ceruri prin jertfa supremă de la Colonia Salcia, la 17 Martie 1963.
*
* *
Tuturor purtătorilor sfântului nume Dumitru /Dimitrie întru mulți ani Luminoși !
Bibliografie:
-Romulus Vulcănescu-Mitologia Română. Ed. Acad.R.S.R., 1987;
-Mircea Vulcănescu-Dimensiunea românească a existenţei. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1991;
-Petre Ţuţea, Omul-Tratat de Antropologie Creştină, 1. Ed.Timpul, Iaşi, 1992;
-C.Rădulescu-Motru, Timp şi Destin. Fundaţia Pentru Literatură şi Artă-1940;
-Lucian Blaga-Difereţialele divine. Aspecte antropologice. Fiinţa istorică. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;
-Corneliu Zelea Codreanu-Cărticica Şefului De Cuib, Ediţia a 13-a, Bucureşti;
-Maciej Bielawski-Părintele Dumitru Stăniloae, o viziune filocalică despre lume. Trad. diac Ioan I. Ică.Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998;
-Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011). Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011;
-Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist. Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2007;
-Vasile Manea-Preoţi orodocşi în închisorile comuniste. Ed. Reîntregirea-Alba Iulia, 2004.
+Sf. M.Mc. Dimitrie-Izvorâtorul de mir.
26 Octombrie 2014, Brusturi-Neamţ-Dacoromânia
