Doar amintire…
Văliug – România, jud. Caraş Severin
Epistolă
Mi s-au cerut o fotografie şi un scurt reportaj pentru revista EPOCA . Fotografia este făcută azi. Am dorit să vedeţi steluţe în ochii mei, aşa cum am zărit eu pe lac, în jocul peştilor. Chiar dacă am făcut mai multe, licărul din ochi a rămas. Licărul primit sus pe munte.
“Reportajul” este o scrisoare : una este “revista”, altceva OMUL şi LOCUL. Şi pentru că preţuiesc OMUL , cel ce prin strădanie “gradinăreşte” , am să vă plimb puţin prin ţinuturi cărăşene.
Nimic mai plăcut decât NATURA, în toată splendoarea ei. Sâmbăta , ne-am oprit la 5 km de Reşiţa, unde ne-a atras atenţia o mănăstire cochetă. Urcând , am fost întâmpinaţi de paroh, care ne-a dat explicaţiile necesare. Preotul , de dragul “dealului bănăţean”, a reuşit să plece de la oraş, şi cumpărând teren şi-a construit lăcaşul, pe care l-a denumit Sf.Ilie. Sfinţirea nu a fost posibilă pe vremea PS Streza ci a găsit sprijin la cel care l-a urmat. Are de gând să facă un aşezământ pentru bătrâni .
Iata cum , încetul cu încetul , încep să gândeasca tot mai mulţi preoţi, ce ar fi mai potrivit pentru cei singuri .
Am urcat spre Valiug . Natura , aşa cum a fost ea creată , ne-a dat sentimentul că am ajuns în alt loc. Copacii şopteau, ciripitul păsărelelor- un tril de întrebări şi bucurie . O linişte desăvârşită. Doar noi, pădurea, cerul şi vieţuitoarele ce ne urau bun venit. Nu am oprit ci am încercat să ajungem pe Semenic, la cota unde iarna schiorii se înghesuie pe pârtii. Ne-am simţit aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu, aşa cum îmi place uneori să mă răsfăţ.
Muntele Semenic, Romania, jud.Caras Severin
Din nou natura m-a surprins prin brazi şi ici-colo câte o pată de zăpadă. Dar, dezamagirea a venit din altă parte, din ceea ce putea să faca omul în acele locuri…
Localuri şubrede, clădiri cu un aspect sinistru. Delăsare şi tăcere. Probabil, iarna, prin voia Celui de sus, toată mizeria acoperită de puritate ascunde turiştilor starea pârtiei şi acoperişurile cenuşii. Doar micuţa biserică SF. Ilie părea că străluceşte în acel peisaj.
Îi strigam soţului : Uite, am ajuns aproape de cer ! Dacă întindeam mâna poate atingeam norii…Nu ştiu cum nu am încercat…
Am coborât, nu aveam unde ne caza. Ne-am întors spre Valiug şi spre Crivaia. Ne-am oprit la “Rândunica”, unde am şi înnoptat. Nu întâmplător cred i se spune aşa. Am fost întâmpinaţi de ciripit şi dimineaţa au fost ceasul nostru deşteptător.
Da, mai avem multe de învăţat despre turism. O diferenţă mare între pensiunile din Ardeal, Moldova şi cele din Caraş.
Cu regret am constatat lipsa de a valorifica locul, de a ne alinia cu cei din lumea civilizată. Dimineaţa am coborât către lac. O splendoare. Ne-am lăsat în voia apei urmărind verdele, viaţa, soarele şi tot ce a putut sa pună Dumnezeu în acele locuri.
Prin apa se vedeau dansând peştii. În ea, erau oglindite cerul, pădurea şi soarele.
Am făcut multe fotografii. Am avut impresia că nu sunt în Caraş, ci undeva în nord, văzînd ataţia fagi.
Da, avem “locuri” minunate, indiferent unde mergem. Dar de ce nu ştim să profităm de bogăţia ce ni s-a dat? Poate este mai bine ca vegetaţia lăsată să-şi urmeze cursul, dar clădirile din altă perioadă uneori strică mirajul peisajului fiind lăsate de izbelişte.
Oare ce aşteptam? Asa cum ne spunea astăzi, un domn profesor, să vina alţii de-afară să ne înveţe cum să punem în valoare frumuseţea locului?
Din curiozitate ne-am oprit şi în “staţiunea Secu”. Natura zâmbitoare, dar în rest – oameni ce au fugit din arşiţa oraşului spre răcoare. Focuri de tabără, frigărui, nimic organizat, vechea poiană care avea scenă, carusele şi altele: distruse. Manelele mi-au zgâriat urechea. Un fel de 1 Mai de altădată. Urcând până unde ne-a dus drumul, am descoperit un complex cochet, în stil rustic.
Doar la întoarcere am fost curioasă să văd cum arată lacul. Dezolant pentru cei care doreau să se îmbăieze şi să facă o baie de soare pe plajă.
Ne-am întors cu sentimentul că a meritat să ne înfruptăm cu aer proaspăt, linişte şi concert de păsări, chiar dacă m-a revoltat neputinţa “cărăşanului” de a face o “Poiana Bănăţeană” din aceste locuri minunate.
Născută în Caraş, nu pot decât să am sentimentele mele legate de judeţ. Păcat că se aşteaptă mereu, pentru a rezolva ceva ce am putea face singuri.
Mariana Gurza
2007
Văliug – România, jud.Caraş Severin
Muntele Semenic, România, jud.Caraş Severin
Muntele Semenic, Romania, jud.Caras Severin
Văliug – România, jud. Caraş Severin
Văliug – România, jud. Caraş Severin
Muntele Semenic
