“Veşnicia ascunsă într-o clipă”
Veşnicia ascunsă într-o clipă
Cuviosul Ahimandrit Arsenie Papacioc (fiul lui Vasile şi Stanca) s-a născut la data de 15 august 1914, în comuna Misleanu, reg.Bucureşti. A absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, devenind desenator. În anul 1949 primeşte tunderea în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, pe seama Mănăstirii Sihăstria, judeţul Neamţ, având ca naş pe Protosinghelul Petroniu Tănase.
Este hirotinit preot în data de 26 septembrie 1950 pe seama Mănăstirii Slatina, unde se nevoieşte câtiva ani ca duhovnic, egumen şi ucenic al Părintelui Cleopa Ilie, stareţul acelei mănăstiri.
A fost condamnat in 1959 la 20 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale. Sentinţă absurdă, având în vedere că în urma unui alt proces din 1956, a fost achitat de această învinuire. Face parte din mişcarea ortodoxă “Rugul aprins”, alături de preoţii VasileVoiculescu, Staniloaie, Petroniu, Sofian Ghisu, Sandu Tudor, Adrian Fageteanu etc. Trece prin mai multe închisori, Suceava,Aiud etc.
Dupa ani mulţi de închisoare şi prigoană, preot paroh în Ardeal, stareţ la Mănăstirea Cozia, duhovnic la Mănăstirea Cernica, şi începând din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.
Prea Cuvioşia Sa este căutat tot mai mult de credincioşi, monahi, preoţi, ierarhi, care vin pentru povăţuire, cuvânt de folos, şi armonie.
Este autor a volumului, “Veşnicia ascunsa într-o clipă”-2004 iar convorbirile Domniei sale au fost cuprinse în doua volume îngrijite de Arhimandrit Ioanichie Bălan “Convorbiri Duhovniceşti” (1984-1986 ) iar, în 2004, apar volumele “Ne vorbeşte Părintele Arsenie”, carte tipărită şi binecuvântată de I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
“Veşnicia ascunsă într- clipă”, cartea plină de înţelepciune a Arhimandritului Arsenie Papacioc, mi-a trezit dorinţa sa-l cunosc personal.
Am citit despre Domnia Sa, şi dacă tot eram la Techirghiol de Sfânta Maria nu puteam rata ocazia de a-l vedea, pe cel pe care veşnicia îl face din zi în zi mai înţelept.
M-au îndrumat măicuţele prin forfota de mulţime ce veniseră la Prohodul Adormirii Maicii Domnului, spre chilia Sa, avertizându-mă ca nu-l voi putea vedea, fiind suferind.
Cu o convingere interioara, am rugat-o pe maicuţa ce-l avea în grijă, să-mi faciliteze o mică întrevedere.
Am aşteptat în acea ambianţă de sfinţenie şi armonie, vocile înălţătoare în miez de noapte, şi dintr-o dată, l-am văzut pe blajinul duhovnic ieşind din locuinţa Sa, în cerdac. Măicuţa, sfioasă, mi-a făcut un semn de chemare şi am ajuns lângă dânsul. Privirile noastre s-au întâlnit. Nu puteam face nici o mişcare. Înţepenisem în spatele omului lui Dumnezeu, şi parcă aerul era mai proaspăt, mai ozonat. Îi strângeam cărţile în braţe, aşteptând momentul în care să-i pot vorbi, sau să primesc doar o simplă binecuvântare. Ochii s-au oprit pe coperta unei cărţi, şi-n lumina lumânărilor am reuşit să citesc „Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi…”
O filozofie aparte, duhovnicească, plină de tâlc şi înţelepciune. În linişte, se apropiau oamenii doar pentru a fi binecuvântaţi. O tandreţe deosebită o manifesta cu duioşie în priviri, când ajungeau cu timiditate copii. Parcă îmi venea să cânt, un cântec din copilerie, “Lăsaţi copii să vina la mine…”
Mai veneau fiice duhovniceşti şi-n tăcere îi lăsau câte ceva. Atunci nu ştiam că a doua zi îşi sărbătorea ziua de naştere, de ziua Adormirii Maicii Domnului.
Obosit, s-a ridicat, disperată am alergat după Domnia Sa, i-am cerut o binecuvântare, şi am înţeles că trebuie să mai revin…
Aşa am şi făcut. Împreuna cu soţul ne-am îndreptat spre mănăstire în următoarea zi. Eu, tăceam. Reuşisem să citesc “Veşnicia ascunsă într-o clipă”, altfel îl vedeam acum pe marele arhimandrit.
Am învăţat, aşa cum învăţ în fiecare clipă, mai mult despre “armonie”, despre puterea îngerului meu păzitor de a veghea. Citind cartea, mi-a rămas în minte o pildă cum un înger a fost iertat de Dumnezeu, doar când i-a adus o lacrimă omeneasca.
Aveam de gând să aştept pe trepte, până când voi putea fi primită. M-am rugat, şi fiind în lumina sfintei mănăstiri, am ajuns să-l privesc din nou în ochi pe marele părinte.
Este omul lui Dumnezeu, este omul fără vârstă.Nu are timp de pierdut. Fiecare clipă este preţioasă. Oameni din toate colţurile ţării îl caută, i se cere cuvantul de folos. Nu poate refuza ajutorul pe care îl poate da prin poveţe şi rugăciune.
M-am simţit neînsemnata stând în faţa acestui mare om. Am început să plâng. Cu lacrimi cristaline nu-mi luam ochii de la cel din faţa mea.
L-am rugat să-mi facă o dedicaţie pe carte, “Cruce, moarte-înviere.”
M-am bucurat de privilegiul de a cunoaşte încă un mare părinte înţelept în viaţă. Oare ştim să-i preţuim pe cei pe care încă îi mai avem? De ce nu suntem în stare să preţuim această veşnicie ascunsă într-o clipă, spre folosul nostru şi al poporului român?
Am plecat copleşită. O pace interioară care nu are nevoie de cuvânt. Am plecat plină de armonie.
Pentru marele părinte, fericirea, iubirea, împlinirea, toate le cuprinde într-un singur cuvânt:ARMONIE
Aşteptând autobuzul spre a ne îndrepta la gară, doi turişti cu vârste diferite, ne-au întrebat discret de mănăstire.
” Unde este omul sfant?”.
I-am privit în tăcere, nu găseam răspunsul potrivit.
Auziseră că, la Mănăstirea Techirghiol trăieşte un sfant…
Acesta nu putea sa fie decât Arhimandritul Arsenie Papacioc.
“Vă mai spun ceva; fiţi atenţi la secundă, la fiecare secundă! O secundă, o biată secundă, la care nici nu suntem atenţi, şi mântuirea poate fi pierdută! UN MOMENT E FOARTE IMPORTANT DACĂ ŞTII SĂ-L TRAIEŞTI.Deci trăieşti momentul ca să repari trecutul şi să caştigi viitorul! Nu vă gândiţi ce va fi. Lasaţi viitorul să-şi rezolve singur problemele! Tu traieşte momentul ăsta cum trebuie şi lasă în seama lui Dumnezeu viaţa ta.”(Arhimandrit Arsenie Papacioc)
(Ierom.Arsenie Papacioc la 92 de ani, Techirghiol Sfânta Manăstire Sf.MARIA)
16.08.2006
Mariana Gurza
