Un model de “monografie locala”
OBICEIURI DE ANUL NOU DIN BUCOVINA – culese și povestite de prof. PETRE CIOBANU
“Monografia satului Cupca este o preţioasă cărămidă la temelia aşezării adevărului românesc, privind Istoria Bucovinei“, după cum afirma in întâmpinarea monografiei omul de cultura Adrian Dinu Rachieru. Am simtit nevoia sa-l amintesc pe prof. dr .ing. Petru Ciobanu, el fiind plecat undeva intr-o lungă călătorie, mistuit “de-a pururi “ de dorul Bucovinei.
“Ca şi celelalte sate nord-bucovinene, Cupca îşi are fiii săi risipiţi prin lume.Unii au plecat de la vetrele lor de bună voie, pe alţii i-au mânat soarta vitregă şi nevoile.” ne spune Eleonora Schipor, în reportajul aparut în Almanahul Tuturor românilor “ApaVie”-2000 Timişoara, Petru Ciobanu, “Un ambasador bucovinean în Ţara Bârsei”.Viaţa îşi are legile ei nescrise şi neimpuse de nimeni…
OBICEIURILE DIN CICLUL VIETII (tradiţii, credinţe)
(Cupca, un sat din Bucovina-monografie istorică-prof. dr. Petru Ciobanu)
Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou.
Obiceiurile populare au o deosebită importanţă pentru cercetarea şi cunoaştere particularităţilor istorice ale Etnogenezei poporului nostru, a istoriei, filozofiei, esteticii şi eticii populare romaneşti (T.Bănăţeanu, 1975).
Sărbătorile de iarnă încep la 24 decembrie şi se termină la 7 ianuarie. În junul Crăciunului, preotul umblă de la casă la casă cu icoana, anunţând naştere lui Hristos. Preotul intră in casă, binecuvintează bucatele de post : bob fiert cu oloi, sarmale cu crupe de porumb, oloi şi varză murată, borş de mazăre cu tăiţei, ciuperci (hribi) cu oloi. Cine are pregăteşte peşte gătit cu oloi, mere şi pere uscate, compot din prune uscate, mălai, plăcintă cu mac şi grâu fiert cu zahăr, toate pregătite de gospodina casei.
Înainte de a pune bucatele, masa se aşterne cu otavă ce simbolizează ieslea în care s-a născut Hristos, tărâţele de la grâul pisat şi apoi faţa de masă albă. Preotul ia o lingură de grâu şi-o aruncă în pod după care gustă din bucate.
Aceeaşi pregătre se face şi în ajunul Iordanului, numai că atunci preotul umblă cu aghiazmă şi cu crucea, vestind botezul lui Hristos.După ce pretul stropeşte cu aghiazmă, gospodina casei îi pune pe cruce fuior de in sau cânepă. Înaintea preotului se iese cu lumânarea aprinsă.Obiceiul a fost descris de Elena Niculiţă Voronca în 1903, fiind răspândit în toată Bucovina.
Românii întâmpină Anul Nou cu mult ali, cu zurgăitul clopoţeilor, cu strigăte de “mânţi, mâi !” şi “hăi, hăi”, cu pocnetul bicelor, cu simbolizarea aratului “ară şi seamănă în dricul iernii” (S.Fl.Marian,1898).
Ca în toată Moldova, şi în Cupca aceste obiceiuri se păstrează din trecutul îndepărtat.Cu două-trei sptămâni înainte, feciorii din sat şi copii încep pregătirile pentru Anul Nou, cei mici pentru a umbla cu “clopoţelul”, iar flăcăii cu “malanca”, cu “buhaiul”şi cu “capra”. În general, în sat se organizau 3-4 mălănci, fiecare în cătunul de domiciliu, uneori şi în cătunele vecine.Malanca este, în general, un fel de carnival în care flăcăii se maschează în babă, moşneag, jandarm, evreu, crai, ţigan, ş.a. Afară de aceştia, unul cântă din flier, altul urează, altul pocneşte din harapnic, unul duce buhaiul. Un tânăr cu mai multă autoritate numit “calfă” răspunde de organizare.
Masca şi-o confectionează fiecare purtător din pânză albă găurită la ochi, gură şi urechi, vopsită la faţă cu roz, cu excepţia ţiganului care are faţa vopsită în negru cu funingine.Moşneagul este cu plete şi barbă mare din fuior de cânepă, cu cocoaşă în spate (gheb), incălţat în opinci şi îmbrăcat în manta de pănură.
Baba, încălţată în ciubote (cizme), mai tânără, cu cămaşă cu altiţe, cu catrinţă, împodobită cu miniştergură şi legată deasupra cu tulpan de flori, îmbrăcată în cojoc, îşi caută de lucru prin casele gospodinelor unde intră, ia mătura, să spele blidele (vasele), să facă focul. De aceea, în seara de Anul Nou gospodinele care ştiu că o să vină malanca (mai ales unde sunt fete de mătitat) strâng mătura, vasele, chibriturile.
Evreul, mare negustor, îmbrăcat în haine “nemţeşti”, cu o cioară în mână, o face de vânzare şi duce tratative cu gospodarul casei să-I cumpere boii, cârlanii.
Ţiganul, zdrenţuros şi amărât, cu un vătrai în mână, ciocan şi câteva bucăţele de tablă, încearcă să facă gospodarului diverse reparaţii.
Irozii, îmbrăcaţi în alb, brâie tricolore prinse în cruciş peste piept, căciula în ton cu cămaşa, împodobeste cu mărgele, panglici, paiete, steluţe lucitoare din hârtie.Căciula o mai împodobesc cu oglinzi mici.
Jandarmul, îmbrăcat în haine militare, are grijă ca cei din organizaţie să nu facă “potlogării” pe la case unde sunt primiţi.
Urătorul, cu un clopot ce sună frumos, îşi pregăteşte urătura potrivită la fiecare casă unde sunt fete de măritat.
Doi flăcăi sau chiar bărbaţă însuraţ care ştiu a cânta din fluier însoţesc malanca cu cântecele lor de bucurie şi de joc.
Buhaiul, o putină fără fund la capăt, iar cealaltă cu o piele găurită la mijloc în care se află o şuviţă de păr din coamă sau coadă de cal, care îi acoperă fundul.La “trasul” buhaiului când lipseste zăpada, se foloseşte borş de putină.
Harapnicul care simbolizează prin pocniturile sale îndemnul la plug, este un bici lung cu coadă scurtă şi mai groasă ca la biciul obişinuit, din fuior de canapé împletit în şapte sau opt , la capăt mai subţire, se termină cu câteva fire de viţă sau cal, să pocnească mai tare.
Calfa are grijă de “sâmbraşii” săi să nu facă stricăciuni pe la casele la care ură.
Unele mălănci fac capra.Capul caprei se confecţionează din lemn cioplit, avand forma capului de capră. Partea de sus, “scăfârlia”, iar partea de jos, botul, este făcută aparte tot din lemn, prins de capul caprei cu un cui. Deasupra capului se fixează două coarne, se pun urechi din linguri de lemn fără coadă, ochi din mărgele şi în frunte o oglindă între coarne, Corpul caprei este alcătuit dintr-un flăcău îmbrăcat în manta ţărănească purtând în cap – capul caprei.
Astfel, pregătrile făcute, în seara de Anul Nou, tot satul sună de clopote, de bice şi muget de buhai.
Copiii, asociaţi câte 2-3, umblă şi ei cu uratul până la miezul nopţii, pe când mălăncile, până a două zi – Anul Nou după masă.
Malanca umblă numai pe unde erau fete, la rude, la prieteni, unde era bine primită, cu “cinste şi spăţ” şi cu bani. Pe când copiii, pentru urătura lor, primeau drept plată plăcinte, colaci, “malauţe” din făină de porumb, mere, nuci şi rareori bani.
În ziua de Anul Nou, de dimineaţă copiii umblu cu sămănatul, în special cu grâu, uneori cu sămănat de cânepă sau secară.
De Craciun, se umbla cu steaua, cu care ocazie se cântau colinde. În Cupca, acest obicei era practicat mai puţin de copiii de ţărani şi mai mult de ţiganii veniţi din alte sate.
De Anul Nou, unii gospodari fac călindare, obicei vechi moştenit din tată în fiu.Aceste călindare se fac cu pahare, ceapă sau cărbuni.
-Se iau 12 pahare de aceeaşi mărime, se umplu cu apă şi se aşează în seara de ajun pe fereastră. Fiecare pahar reprezintă o lună din an. A doua zi, dimineaţă de Anul Nou, se verifică paharele. Dacă în pahare a scăzut apa (s-a evaporat), înseamnă că în acea lună va fi secetă, dacă au rămas pline -însamnă că va ploua.
-Se iau 12 foi de ceapă la fel de mari, după ce s-a curaţat ceapa de îmbrăcămintea ei, se aşează într-un rand pe ferastră şi în fiecare foaie se pune aceeaşi cantitate de sare şi se lasă până a doua zi, de Anul Nou. În foaia în care a rămas sarea nedizolvată, în acea lună va fi secetă mare şi arşiţă.În foaia în care va fi mai multă apă, acea lună va fi ploioasă, iar foaia în care sarea va fi numai umedă, timpul va fi schimbător.
-Se iau cărbuni aprinşi de aceeaşi mărime şi din acelaşi lemn tare – fag, se înşiră pe vatră (horn), la fiecare se pune câte un bob de grâu, orez, secară, ovăz, porumb, hrişcă, cartofi, mei (mălai mărunţel). A doua zi, de Anul Nou, cărbunele care s-a prefăcut în cenuşă înseamnă că recolta (“pâinea”) se va face din belşug; cărbunele care a ars pe jumătate înseamnă că acea recoltă va fi slabă, iar cărbunele care rămâne cum a fost pus înseamnă că nu se va face deloc recoltă..
MARIANA GURZA
