Sandu Cătinean: Prin zăpezi, o căprioară
Prin zăpezi, o căprioară
Prin zăpezi, o căprioară
Trece trist, adulmecând
Puiul ei, blăniţă sură
Saltă-ncet, zăpezi trecând
Umbra lunii se agaţă
De un pin, pe cetini verzi
Brazii strălucesc pe creste
Parc-ar fi ai lumii gărzi
Botul fin se înfioară
De al nopţii ger cumplit
Zgribulit tremură puiul
Prin zăpezi înpotmolit
Căprioara se întoarce
Linge puiul pe botic
Prin fuioare de-ntuneric
Ghemotoc de suflet mic
Ce năprasnic sună gerul
Prin zăpada scânteind
Ochii trişti ai căprioarei
Mângâind puiuţul bland
Scrâşnete pe flori de gheaţă
Tulbură tăcerea nopţii
Prin zăpezi de-un alb feeric
Se ghiceşte umbra morţii
Liniştea se-ntinde tainic
Puiul prin zăpezi scânceşte
Căprioara simte răul
Spre poiană se grăbeşte
Se aude-un susur fin
De izvor ce-nfruntă gerul
Ape reci sfidând tăcerea
Adâncesc mai mult misterul
Prin tufiş străluce luna
Iarba aspră strălucind
Căprioara-şi cheamă puiul
Pe sub cetini adâncind
Scormonind zăpada dură
Sfâşie tăcerea vastă
Iar din munţi coboară-un urlet
Undeva de pe o creastă
Cuibărind a neputinţă
Tremură-n adâncitură
Cu boticul în blăniţă
Puiul caută căldură
Apoi, liniştea se-aşterne
Gerul tremură mai tare
Pe sub cetini trece-o umbră
De tăcere care doare
Căprioara-ncet mugeşte
Peste puiul adormit
Şi adoarme-ncet, molatec
Cu un scâncet mulţumit…
Sandu Cătinean – din Bonţida