Gânduri nocturne
Gânduri nocturne
Nu pot să dorm. Am rămas frămâtată între cele două ceruri. Unde sunt intelectualii noştri plini de dârzenie şi curaj? Până când ne vom lăsa manipulaţi şi îndoctrinaţi cu slogane ale momentului? Sunt întrebări fără răspuns, şi acea teamă de a rezista tuturor vânturilor, s-a cuibărit straniu într-o generaţie în care manelele au devenit imn, scriitori ai neamului uitaţi, o istorie trunchiată… Şi totuşi, suntem, treji, gata de a începe o luptă care poate pe unii îi duce la „Locuri rele”, pe alţii într-o grotă a Ceahlăului… Să aşteptăm o nouă generaţie, pe care din păcate, învăţământul actual o sărăceşte de cele mai sacre momente de istorie şi tradiţie? Îmi spunea Parintele Adrian, că
dacă s-ar face un recensământ al ortodocşilor, acum numărul lor ar fi la jumătate. Oare ce înseamnă reunificarea religiilor? Vom avea un mare creator, vom uita de Maica Domnului, vom uita de Sfinţii părinţi? Nu ne vom mai închina la icoanele noastre? Cine doreşte ca lăcaşurile noastre de cult să fie doar obiective turistice şi nu locuri de
reculegere? Credinţa noastră ortodoxă nu se negociază. Cei ce renunţă la tradiţia ei vor da seamă în faţa Celui Preaînalt.
„O utopie”, cum spunea un Sfânt Părinte! NU SUNTEM SINGURI! Gândirea mea este împărtăşită de mulţi iubitori de neam ce în linişte îşi continuuă „lucrarea” în numele faptei şi a binelui. Unde ne va duce o Europă Unită, atâta vreme cât noi nu suntem pregătiţi nici să respirăm şi nici să ne înmormântăm morţii? O cacialma a celor care vor să distrugă ce generaţii de oameni bravi au clădit… Făcând parte din acei români care suferă pentru ţara lor, nu am somn când frunza îngălbeneşte, când nucul dă să se usuce, când mamele rămân fără lapte. Doamne, ocroteşte neamul meu, şi am încredere că va veni o zi când ne vom plimba depănând amintiri în „Grădina Maicii Domnului”.
Se pare că în urma unei cumpene, văd lucrurile altfel, văd ceea ce alţii refuză să vadă. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar vreau să merg mai departe… Mă obligă cei plecaţi înainte de vreme din cauza cizmelor barbare şi a unei mentalităţi hidoase. Nu am ştiut decât după aşa-zisa revoluţie că cei refugiaţi erau consideraţi duşmani ai Uniunii Sovietice. Au murit prea mulţi şi la Fântâna Albă, şi în temniţe, în Siberia şi Urali, pentru Neam şi Ţară. Şi noi, cum ne primim martirii, cum ne privesc ei de-acolo de sus, ştiind c-au luptat pentru ca noi, la o roată a norocului, să pierdem tot… uneori, chiar şi bunul simţ…
2006
(Mariana Gurza – Destine umbrite, 2008, Editura Atticia)