Cuvânt și iubire

,,Când am păşit prima dată în incinta Mănăstirii Antim, student fiind, în primăvara anului 1994, eram cuprins anticipat de emoţia întâlnirii, dorite de multă vreme, cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu. Am participat la Sfânta Liturghie şi, de la distanţă, din pronaos, unde stăteam, îl admiram tăcut pe Părintele Stareţ care conducea slujirea liturgică într-un mod plin de maiestuozitate şi gingăşie.

Citisem în cărţi că a pătimit ani grei în temniţele comuniste, că şi-a împodobit viaţa cu frumuseţile credinţei şi ale înţelepciunii creştine, că a împodobit la rându-i sufletele multora cu aceste frumuseţi, şi că a împodobit multe biserici cu icoane şi fresce. Dar aceste puţine cuvinte nu puteau decât să-mi stârnescă dorinţa de a-l întâlni, de a-l cunoaşte personal, de a-i cere binecuvântare şi sfat. Aşa m-am apropiat eu de Mănăstirea Antim şi de Părintele Sofian.

Aşteptam cu inima vibrând, aşadar, împreună cu alţi colegi ascorişti, binecuvântarea Părintelui după slujbă. Vederea tot mai aproape a chipului său luminos şi senin mă bucura şi mă învăluia treptat în taina unei descoperiri taborice. Am avut, pentru câteva secunde, încredinţarea unei întâlniri providenţiale cu un om care l-a văzut pe Dumnezeu în lumină şi s-a umplut şi el de lumina Lui… Această încredinţare am trăit-o apoi şi în Taina Spovedaniei, şi în alte clipe de sfat, când, primind iertarea şi cuvântul de folos, simţeam că prin ochii Părintelui Sofian mă priveşte iertător şi iubitor Însuşi Dumnezeu. Oare voi fi eu îndeajuns de mulţumitor pentru aceste binefaceri primite?…

Intrând apoi în luna martie 1997, împreună cu alţi patru fraţi, în obştea monahală a Mănăstirii Antim, am avut felurite ocazii de a-l vedea, de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe Părintele nostru Stareţ Sofian. L-am văzut slujind la Altar, l-am ascultat predicând la amvon sau psalmodiind la strană, l-am cunoscut spovedindu-ne, l-am însoţit în plimbare prin grădină, l-am văzut pictând la şevalet, l-am simţit rugându-se la chilie, lam văzut ajutând pe cei nevoiaşi… Cinci ani şi jumătate l-am întâlnit, zi de zi, în aceeaşi lumină, cumpătare, statornicie şi bucurie lăuntrică.

Primul lucru pe care îl sesizai în prezenţa părintelui Sofian era „pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7). Pacea este semnul prezenţei lui Hristos în om. Netulburarea pe care o simţeai în chipul bătrânului Stareţ era mărturia odihnei Duhului Sfânt în persoana lui. Iar înţelegerea, pe care ţi-o împărtăşea atunci când slujea sau vorbea, te umplea de bucuria vederii lui Hristos. Orice întâlnire cu Părintele Sofian conducea astfel la o descoperire în lăuntrul tău a lui Hristos. Parcă icoana Lui din tine se restaura sub penelul rugăciunii şi al cuvintelor Părintelui. Curăţirea la care te chema iscusitul iconar de suflete dădea rod în inima ta: pocăinţa, rugăciunea, milostenia…

Părintele Sofian a fost un om blând şi smerit cu inima, ascultător şi răbdător, un om iubitor şi ajutător al celor necăjiţi. De aceea ne şi îndemna totdeauna să dorim cel mai mult smerenia şi dragostea. „Pe acestea să căutăm a le dobândi, spunea Părintele, căci ele sunt trăsăturile fundamentale şi specifice ale Ortodoxiei.” Dar era şi riguros şi ferm în afirmarea învăţăturii ortodoxe, combătând minciunile eretice în predici şi cateheze. Aveam adeseori senzaţia că prin cuvintele Părintelui Sofian ne grăieşte Părintele Stăniloae, alt mare trăitor al Bisericii Ortodoxe Române, împreună pătimitor în temniţă pentru participarea la întâlnirile Rugului Aprins. Încă şi zâmbetul le era acelaşi, odihnitor şi delicat.

Dar, cred că starea şi trăsătura dominantă a Părintelui Sofian era rugăciunea. Tăcerea, blândeţea şi lumina ce iradiau împrejurul său erau mărturia rugăciunii lui neîntrerupte. Deprinsă de la Părintele Ivan Kulâghin, pe care îl iubea foarte, „lucrarea rugăciunii lui Iisus era, cum spunea însuşi Părintele Sofian, experienţa duhovnicească la care era mereu începător”. Dar totdeauna învăţa pe alţii să se roage neîncetat, povăţuindu-i pe mulţi ucenici monahi şi mireni cum să se angajeze în această lucrare lăuntrică numită de Sfinţii Părinţi plugăria sufletului. Părintele Sofian ne-a lăsat şi nouă dorul de rugăciune şi rugăciunea lui însuşi pentru noi. Credem că şi acum Părintele se roagă pentru această obşte monahală şi pentru toţi credincioşii mireni cărora le-a fost duhovnic. Trebuie amintit şi faptul că mulţi ierarhi au fost fii duhovniceşti ai Părintelui Sofian.

De asemenea, sfatul Părintelui venea cu autoritate şi delicateţe totodată. Cuvântul său rostit, ca şi cântarea psalmodiată, ca şi icoana pictată, avea putere multă. Limbajul simplu, nepretenţios, intonaţia şi măiestria exprimării artistice atingeau străluciri de mare forţă duhovnicească, de profundă înţelepciune şi de înaltă sensibilitate. A fost un orator iscusit, un iconar priceput şi un păstor bun, ca şi ctitorul şi ocrotitorul mănăstirii, Sfântul Antim Ivireanul, pe care l-a iubit şi urmat în dăruire.

Cu smerita mea mărturisire, vin să aduc mulţumire şi recunoştinţă Părintelui Sofian pentru toate bucuriile şi ocrotirile primite de la Dumnezeu prin Sfinţia sa, pentru toate sfaturile şi încurajările cu care am biruit încercările din viaţă, şi, pomenindu-l mereu în inimă, îl rog, alături de părinţii şi fraţii din obştea noastră, să ne ierte pentru neascultările şi greşelile noastre şi să ne povăţuiască în continuare pe calea mântuirii. Dumnezeu să-l odihnească în veci împreună cu Sfinţii întru Împărăţia Sa.”

Pr. Mihail Stanciu

(Arhimandrit Mihail Stanciu, Stareţul Sfintei Mănăstiri Antim – Un Iconar de suflete. Mărturii despre părintele Sofian Boghiu, Editura Basilica, București, 2009, pag. 33-35)

Video: Romania Uneste-te!

Via: Ziaristi Online

Sursa: Victor Roncea

____

Nota mea:

Urcarea la cer a Arhimandritului Sofian Boghiu, l-a determinat  pe Parintele Adrian Fageteanu, sa se retraga la Schitul Locurele. S-au regasit undeva in cortul dreptilor. Vesnica lor pomenire!