Patriarhul Teoctist: “Copiii sunt adevărata comoară a neamului nostru românesc.”
,,Copiii sunt adevarata comoara a neamului nostru romanesc.” (Patriarhul Teoctist)
“Dintre toate varstele, copiii sunt preferati indeosebi de Mantuitorul, si lor, inaintea tuturor, li se da imparatia Cerurilor. In logica misterioasa a acestei preferinte, oamenilor maturi li se adreseaza urmatoarea conditie: “Amin zic voua: oricine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra in ea!“. Iar pruncul acesta, care e numai un pui de om, e ridicat pe brate de Iisus si, peste capetele tuturor, e aratat omenirii drept pilda de crestin model. Daca te lasi sfatuit de orgoliul tau de om in varsta, ti se pare aproape scandalos ca trebuie sa redevii copil ca sa castigi iubirea lui Iisus Hristos. si totusi, aceasta e legea imparateasca a increstinarii noastre. Trebuie intr-adevar, psihologic, sa te reintorci la starea copilariei pentru a-ti regasi linia marelui destin de dincolo de moarte.” (Nichifor Crainic)
“Grija copiilor e pregatirea viitorului crestin si romanesc al neamului.” (Nichifor Crainic)
“In satul copilariei mele nu puteai trece pe langa cineva fara sa saluti, sa dai “Buna ziua!”. Era porunca parintilor, plina de sfintenie, regula cea nescrisa a pamantului romanesc. Acum privesc de la distanta deceniilor, cu un fel de nedumerire, de nostalgie, satul de atunci in comparatie cu cel de azi.” (Patriarhul Teoctist)
“Insemnatatea pe care o da Mantuitorul copiilor in scena evanghelica a binecuvantarii lor, e de o dumnezeiasca dragalasenie si devine principiu normativ in crestinism, intelegem din ea ca intre Iisus Hristos si copii exista o atractie spontana. El are bratele deschise catre toti copiii din lume, iar acesti copii sunt impinsi catre Dansul ca de o putere tainica a sufletului lor. In icoanele care infatiseaza intrarea triumfala in Ierusalim, copiii sunt cei care Il primesc cu entuziasm mai fierbinte, si ramurile verzi cu care il omagiaza sunt parca prelungiri in aer ale sufletului lor fraged. Dar este in aceste icoane un amanunt de o frumusete indumnezeitoare: pe planul intai e zugravit un copil, care se pleaca cu o cucernicie de-o infinita gingasie si saruta din mers piciorul Mantuitorului calare pe asin. Zugravul a concentrat in acest amanunt toata adanca pornire si toata recunostinta copilariei din lume pentru Fiul lui Dumnezeu Care vine. Avem noi dreptul, parinti sau dictatori politici, oricine am fi, avem noi dreptul sa impiedicam aceasta atractie spontana si adanca dintre Iisus Hristos si copii? “Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu!“, ne porunceste El. si sensul acestor cuvinte este ca mai presus de noi, oamenii, copiii apartin lui Iisus Hristos.” (Nichifor Crainic)
“Nu vedem noi oare in copiii nostri, in candoarea fiintei lor, in simplitatea spiritului lor, in neprihana inimii lor, in toata preacurata lor faptura, ceva din frumusetea fara asemanare a raiului si a cerului cu ingeri? Fragezimea trupului lor ca de lujer, din alta lume, surasul pe care il numim ingeresc al gurii lor, lumina suprapamanteasca a ochilor lor nevinovati, ciripitul lor ca de pasarele nestiute, ramase undeva departe, in paradis, totul ne sugereaza o lume superioara, necorupta de pacat, dominata de armonie, de iubire si de lumina nesfarsita. Dostoievski zice ca daca a ramas ceva in lumea noastra care sa ne aminteasca de frumusetea raiului e fragezimea frunzelor de primavara, e ciripitul pasarelelor si ochii copiilor. Dati-mi pe toata viata ochii unui copil, si nu voi mai vedea altceva decat lumina fericita a raiului dumnezeiesc. Darul acesta supraomenesc nu-l au pe pamant decat Sfintii si copiii. Copiii, din natura lor simpla si neprihanita cu care vin pe lume din marele mister al lui Dumnezeu. Sfintii – din nevointa unei vieti intregi de a redeveni asemenea copiilor.” (Nichifor Crainic)
“Truda educatorului adevarat nu este sa-i faca pe copii asemenea noua, ci sa-i salveze pe toata viata in simplitatea de spirit si in curatenia inimii cu care au venit pe lume. O generatie noua e o primavara noua a omenirii, si ea e menita sigur vestejirii daca voim s-o crestem dupa asemanarea noastra. Exista insa un singur mijloc de a o salva: cand educatia, fundamental innoita si increstinata, va creste pe copil dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.” (Nichifor Crainic)
