Cuvânt și iubire

Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot

 cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

         ( Iisus Hristos-Logosul dumnezeiesc)

 

   “Omul, prin sufletul său a fost creat de Dumnezeu, nemuritor, spiritual şi liber. Plăsmuit după fire cu minte, asemenea Tatălui-Creator, unde toată cunoştiinţa îşi are izvorul în cuvânt asemenea Logosului-Fiul Creator unde sălăşluieşte toată înţelepciunea şi, cu duh, asemenea Sfântului Duh-Creatorul, Dătătorul de viaţă-lumina tuturor bunătăţilor (virtuţiilor).

   Prin Întruparea Logosului dumnezeiesc în Om, în Fecioara Maria, omul devine prin Sfintele Taine, creştin. El ia chipul lui Hristos, Care e Chipul lui Dumnezeu şi prin înfierea Duhului ajunge fiu al lui Dumnezeu, prin conlucrare cu harul, credinţa şi faptele bune.

   Aşadar, iată Chipul Dumnezeirii: Minte, Cuvânt şi Duh, dar ca Ipostasuri, ca Persoane dumnezeieşti, absolute în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

   Ca să ne vorbească Cuvântul despre Dumnezeu şi Creaţia Sa, S-a întrupat în Om.

   Ca să vorbească Sufletul despre Dumnezeu şi despre noi, ni s-a întrupat.

   Aşadar, nu poate exista minte fără cuvânt şi nici cuvânt fără duh.

   Acesta este sensul creaţiei umane, iar cel creştin-ortodox este de a desăvârşi acestea trei în iubirea de Hristos.

   Limba şi credinţa ortodoxă sunt temeiuri ale vieţii, care urcă în dragoste ca încoronare a existenţei, a trăirii hristico-liturgice.

   Purtând Chipul Treimii în noi suntem deodată şi totodată purtători de Dumnezeu şi de lume.

   În noi înşine sălăşluiesc deopotrivă şi ceilalţi, în fiecare fiind simultan şi el şi noi.

   La fel în lumea creştină a Mântuitorului trebuie ca fiecare Limbă a noastră, naţională să grăiască prin sufletul Neamului cu inima lui Hristos în Limba dragostei universale, în Limba ortodoxă.

    Gura celui bun vorbeşte întotdeauna din dulceaţa inimii: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (Romani 10, 10)

    Fiecare cuvânt are nuanţa harului său: de lumină, de adevăr, de zidire, de înţeles, de dreptate, de unitate, de rug mistuitor, de comuniune, de veselire, de laudă, de bucurie, de cântare, de binecuvântare, de mărturisire.

    La Pogorârea Duhului Sfânt s-a instituit Limba sfântă şi universală a dragostei creştine.

    De atunci, din sfânta Zi a Cincizecimii, fiecare Naţie are menirea de a vorbi în limba sa, în Limba dragostei creştine, în Limba ortodoxă.

    Sensul fiecărei Limbi trebuie să fie adevărul, credinţa, slava, bunavestire, dragostea şi mărturisirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi Calea spre mântuire a fiecărui Neam.

     Învierea Mântuitorului nostru Hristos a născut misiunea şi vocaţia Limbii de a deveni mesianico-mărturisitoare. Această putere dumnezeiască i-a fost conferită de harul Duhului Sfânt şi se întrupează în creştin prin Botezul înnoirii, credinţa împlinită în faptele bune şi prin dragostea jertfitoare.

     Logosul dumnezeiesc prin Întruparea, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea Sa de-a Dreapta Tatălui, înnoieşte creaţia prin: Lumea creştină-împărătească  a Domnului Iisus Hristos.

     Noua lume are ca drept divin, temeiul evanghelic: limba creştină mărturisitoare şi jertfa ortodoxă sfinţitoare, prin care se reflectă Dumnezeu, Neamul şi omenirea.

   Acest fapt dumnezeiesc este împlinit-desăvârşit de Sfinţii Apostoli, de ucenicii lor şi de toţi urmaşii lor întru mucenicie, sfinţenie şi mărturisire ortodoxă, până la Ziua Judecăţii celei Mari.

Limba dacoromână-protodaca sfântă este Limba noastră ortodoxă!

    Limba dacoromână este cel mai sublim Poem pe care Dumnezeu îl aduce cinstirii Fecioarei Maria şi Neamului nostru preaales.

    Poeţii Crucii au scris în temniţele atee cu sângele şi cu harul sufletelor lor înmuiate în credinţă şi-n iubire, Psaltirea Dorului, a Suferinţei şi a Jertfei întru Dumnezeu şi Neamul nostru sfânt.

    Prin Psaltirea Crucii întru Învierea Domnului, întru lauda Fecioarei Maria şi-ntru Cântarea Cântărilor a Dorului Limbii dacoromâne se înalţă veşnic Neamul nostru la ceruri.

    Fiecare creştin-ortodox trebuie să mărturisească Chipul lui Hristos, frumuseţea Maicii Domnului, jertfa Sfinţilor dacoromâni şi Icoana binecuvântată al Limbii noastre sfinte!

 

     Fiecare literă poartă în meditaţia sa intimitatea cuvântului.

     Fiecare literă gătită frumos suie urcuşul de lumină al cuvântului.

     Fiecare literă se primeneşte deschizându-se celeilalte cu strălucirea sa.

     În corul de rugă fierbinte al literelor, cuvântul serafic cântă.

     Numai într-o astfel de îmbrăţişare, fiecare cuvânt tresaltă de bucurie.

     Fiecare literă trebuie să devină o sursă de lumină a cuvântului său.

     Fiecare literă trebuie să trăiască fiecare clipă în oricare cuvânt.

     Fiecare cuvânt  trebuie să primească nectarul literelor pentru a da miere vorbiri.

     Fiecare literă, cu portul ei majestuos, să se prindă în hora de sărbătoare a  cuvântului.

    Când în fiecare literă se adună polenul harului, cuvântul respiră duhovniceşte.

     Când literele plâng de bucurie ochii cuvântului se umplu de cer.

      Literele, fie copaci, fie flori, fie stele, fie iarbă, fie ape, fie cântări, fie rugi, trebuie să devină cuvinte-doruri după chipul şi asemănarea frumuseţii omului iubitor.

       Literele frumos meşteşugite par nişte păpădii aprinse în candelabrul cuvântului.

       Literele smerite dau cuvântului o înfăţişare evlavioasă.

       Într-un cuvânt profanator literele sunt răstignite.

       Frumuseţea cuvântului trebuie să împodobească sufletul fiecărui creştin.

       Prin geneza sa, cuvântul trebuie să trăiască intens în noi pentru a deveni o Carte deschisă oricui, o Evanghelie a tuturor.

       Omul poate schimba cuvintele la fel cum şi ele îl pot schimba pe el.

        Asemeni creştinului şi cuvântul „ este” ! „ A fi”este grădina lor.

        Creştinul care crede în cuvântul său îi va cunoaşte frumuseţea.

        În fiecare cuvânt ortodox trebuie să se întrupeze creştinul în toată splendoarea lui.

     Creştinul ortodox, asemenea poetului creştin-mistic, trebuie să fie permanent îndrăgostit de cuvântul ales.

      În nici un cuvânt nu trebuie să ajungă pustia autorului sau prostia vorbitorului.

      Cuvântul trebuie să fie religios, ca să curgă deodată cu întreaga sa mireasmă.

      Fiecare cuvânt bun este o mlădiţă a Pomului vieţii Neamului, care este Limba noastră.

     Limba dulce este pom al vieţii. (Pilde 15,4)

     Cuvântul bun arată altruismul autorului.

     Cuvântul ales trebuie să fie pur şi simplu  o revărsare de har.

     Cuvântul ales arată maturitatea literelor şi dragostea autorului.

     Fiecare cuvânt ales e o grădină ce cântă şi fiecare literă e un rod în pârgă.

     Fiecare cuvânt ales e un ciripit de rândunele şi un tril de ciocârlie.

     În fiecare cuvânt ales se reflectă omul frumos, iar în om, Însuşi Dumnezeu.

     Cuvântul nu trebuie să fie expresie sau formulare, ci mărturisire.

     Cuvântul ca vlăstar al Logosului este deopotrivă îndemn, evocare şi viaţă.

     Cuvântul este un ciorchine de lumină, din ale cărui litere-boabe musteşte tămâioasa cugetare.

     Subtilitatea cuvântului zămisleşte inteligenţă.

     Cuvântul zboară din dorul prezent în dorinţa viitoare.

     Fiecare cuvânt ales poartă seminţele rodirii depline.

     În fiecare cuvânt ales trebuie să te naşti din nou, altfel el seacă sau moare odată cu tine.

     În cuvântul ales se împlinesc şi autorul şi vorbitorul.

     Frumuseţea cuvântului o dă lumina harului său.

     Cuvântul ales al Limbii noastre se cuminecă în har şi lumină tuturor, ca pâinea, vinul şi  jertfa sfântă.

     Cuvântul trebuie să fie pentru om o liră care să-i încânte sufletul, nu să-i răsune-n buzunar.

     Cuvântul ca şi creştinul trebuie să ardă în spiritul lui, ca să lumineze.

     Cuvântul frumos înfloreşte într-o simultaneitate de miresme.

     Cuvântul ales este o onomatopee a frumosului.

     Cu cuvântul creştin trebuie să avem o legătură, nu superficială ci spirituală.

     Cuvântul ca să rodească plăcut mirositor trebuie lucrat, nu cu acreală, ci cu acrivie.

     Frumuseţea şi boieria înţelepciunii o dă cuvântul ca mărturisire.

     Creştinul ortodox-mărturisitor este purtătorul de cuvânt al Logosului.

     Logosul-Cuvântul dumnezeiesc este Actul de naştere-facere al Creaţiei.

     Cuvântul ales, cu toate rubedeniile sale ortodoxe, a pus temelia Culturii creştine.

    Cuvântul ortodox mărturisit este apoteoza spiritului creştin.

    Mărturisirea este o artă a creaţiei, o asceză a purificării şi un potir al împărtăşirii.

    În fiecare sămânţă a cuvântului ales este un scutecel de borangic al viitorului.

    Prin cuvântul ales dăruit atingem rugăciunea neîncetată, pocăinţa neîntreruptă şi dragostea nemuritoare.

    Cuvintele au har numai pentru cei care le află darul.

    Cuvintele Cuvântului sunt mlădiţele mângâierii creştine.

    Cuvintele alese au cea mai frumoasă înfăţişare în veşmântul luminii lor.

    Numai cuvintele duhovniceşti îţi brodează chipul în lumină.

    Mărturisirea, ca pocăinţă, aduce creştinului răstignit pe crucea-cuvintelor lumina iertării.

    Prin inima şi mâna poetului toate versurile cântă.

    Cuvintele psalmilor sunt nişte domuri ale înţelepciunii.

    Rafinamentul vorbirii vine din măreţia cuvintelor.

    În iezerele lor de aur cuvintele se adună într-o aură de curcubeu.

    Deseori cuvintele au pasiune pentru autor şi compasiune pentru vorbitor.

    Cuvintele înţelepte din strămoşi ne primenesc şi rămân în noi ca nişte divine-ecouri.

    Cuvintele nu se împletesc din flori de mucegai, ci din corole de foc.

    Cuvintele alese sunt pajii de lumină care-nsoţesc alaiul de nuntă al Limbii noastre, gătit în straiele populare ţesute din aurul duhului, din azurul agoniselii, din argintul rugii şi din rubiniul jertfei.

    Toate cuvintele Psaltirii împletesc în creştin corola fericirii.

     Doar Cuvioşii şi Sfinţii, cât sunt pe pământ, se hrănesc cu mireasma mărgăritarelor cuvintelor sărace, simple dar împlinite în har.

     Păcatul este ghimpele care-şi înfige spinii în petalele suave şi delicate ale cuvântului.

     Cuvintele alese sunt faguri şi vin, melodioasă chemare şi pâine dăruită.

     Limba dacoromână-protodaca are licenţă divină.

     Limba noastră este pâinea sfântă-cea de toate zilele a Neamului dacoromân.

     Fiecare cuvânt ales al Limbii dacoromâne este un imn liturgic, un psalm de foc şi o dulce rapsodie a Milosârdirii Maicii Domnului.

      Fiecare cuvânt frumos al Limbii noastre dacoromâne este o terapie ortodoxă.

     Fiecare cuvânt înmiresmat al dulcei Limbi dacoromâne e un psalm aprins în ruga lui.

     Limba dacoromână este Catehismul Logosului dumnezeiesc.

     Limba dacoromână este Filocalia Neamului nostru preaales.

     Limba dacoromână s-a scris în Pisania Carpatină a Neamului cu duh de lumină şi jertfă de sânge.

     Toate dorurile şi doinele trecutului străbun au fost strânse în vioara fiecărui cuvânt al Limbii noastre.

    Toate cuvintele Limbii noastre sunt miresme de zări şi petale de-azur.

    Toate cuvintele Limbii noastre, croite din freamăt de litanii şi lujeri de borangic, sunt lacrima de seară şi cântecul dimineţii în oblăduirea serafică a dumbravei primăverilor în care surâd sfintele răzvrătiri.

     Fiecare cuvânt al Limbii dacoromâne e tors din sfiala Fecioarelor Sibile, urzit din veşnicia Neamului, ţesut din aura mucenicilor şi brodat din jertfa poeţilor creştini.

     Limba noastră-dacoromână este Catapeteasmă de Artişti, Eroi, Cuvioşi, Sfinţi, Martiri şi Mărturisitori.

    Limba noastră-dacoromână este Ctitorie ortodoxă cu Dascăli-pedagogi, Poeţi, Monahi, Ierarhi şi Voievozi.

    Limba noastră este cel mai binecuvântat Poem al Dorului divin.

    Fiecare mărturisitor al cuvântului ales care s-a dăruit /se dăruie cu slujire sfântă lui Dumnezeu şi Neamului prin educaţie, cinstire, rugă, poezie, laudă, carte pilduitoare sau cântare este un Voievod măreţ al Limbii noastre ortodoxe.

    Cei ce gândesc, vorbesc, scriu şi-nfăptuiesc cuvintele alese ale Limbii noastre ortodoxe devin Mlădiţele înmiresmate ale Frumuseţii Cuvântului Dumnezeiesc.

    Idealul cuvântului ales este frumuseţea veşniciei Limbii noastre sfinte.

    Cuvântul duhovnicesc este împlinirea cuvântului ortodox.

    Cuvântul duhovnicesc este o Cruce spirituală a Limbii noastre.

    Cartea vieţii noastre pământene este citită cu glas tare în cer la Marea Judecată, la toţi Îngerii, Sfinţii şi Prietenii noştri de către Îngerul păzitor. De aceea trebuie să ne îngrijim atent şi din vreme să fie scrisă smerit, în suflet, cu pana de argint a dreptei-credinţe, înmuiată în cerneala de aur a milostivirii.

    Limba noastră ortodoxă este Icoana făcătoare de minuni a Neamului dacoromân!

 Să mărturisim cuvântul cel de folos zilnic şi să ne împărtăşim permanent cu Limba noastră ortodoxă!”

     Amin!

 

   Brusturi-Neamţ, Sfânta Vineri+ 9 August 2013:

   + Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mărturisitori pentru Icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin.

 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU