„Mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii…”
“Pe 15 august sarbatorim “Adormirea Maicii Domnului“. Stim prea putine lucruri despre locul si timpul cand Nascatoarea de Dumnezeu s-a mutat la cele vesnice. Sfanta Scriptura nu spune nimic. Relatarile ce ne parvin apartin Sfintei Traditii si sunt de o gingasie aparte.
Biserica “nu se concentreaza asupra contextului istoric, nici asupra datei si locului” in care a adormit Maica Domnului. Pe toate acestea, inclusiv importanta doctrinara a mutarii ei, le exprima foarte bine troparul si icoana praznicului. Troparul, de o frumusete poetica aparte, spune: „Intru nastere fecioria ai pazit, intru Adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare; mutatu-te-ai la Viata, fiind Maica Vietii si cu rugaciunile tale, izbavesti din moarte sufletele noastre.”
Icoana Adormirii ne-o arata pe Maica Domnului culcata pe catafalc. Apostolii Domnului Hristos sunt adunati in jurul ei. Mai sus sta Insusi Mantuitorul tinand in brate sufletul Maicii Sale, care arata ca un copilas si care, unita cu El, ramane vesnic vie in Imparatia Sa. Totu-i plin de lumina si bucurie. Imnograful sarbatorii exclama: „O, preaslavita minune! Izvorul vietii in mormant se pune, si scara catre Cer mormantul se face; veseleste-te Ghetsimani, a Nascatoarei de Dumnezeu sfanta casa. Sa strigam credinciosii, pe Gavriil avand incepator cetelor: Cea plina de dar, bucura-te, caci cu tine este Domnul, Cel ce da lumii prin tine mare mila.”
Daca, in general, moartea creeaza angoase si frica, insotite de jalea despartirii, a coborarii in singuratatea mormantului intunecat, moartea Maicii Domnului este plina de liniste si iubire, de tindere spre Viata cea vesnica si de miscarea inspre lumina cea neinserata. Moartea Maicii Domnului devine adormire, mutare la Viata, devine un rasarit luminos al zilei celei de taina si nesfarsite. Asa se face ca sarbatoarea nu este nicidecum trista si funebra, ci plina de lumina si bucurie. „Moartea nu mai este moarte. Moartea straluceste de vesnicie si nemurire. Moartea nu mai este separare, ci unire. Nu mai este tristete, ci veselie.” Or, chiar daca Maica Domnului e mai presus decat toata faptura, totusi e una dintre noi. Destinul ei poate fi si destinul nostru. Si noi, prin moarte, ne putem muta la Viata. Nu in zadar intr-una dintre cele mai cunoscute pricesne in cinstea Maicii Domnului o rugam pe aceasta: „Sa ne duci cu tine/ Unde calea-ti duce,/ Sa ne duci in Ceruri,/ La Fiul tau dulce.”
Frica de moarte dispare, uitandu-ne la „Adormirea Maicii Domnului”, pentru ca „stim ca, daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri” (2 Corinteni 5, 1). Zice Sfantul Grigorie Palama „ca prin ea vor participa toti la Dumnezeu, pe ea o vor cunoaste loc de cuprindere a Celui neincaput cati Il cunosc pe Dumnezeu si pe ea o vor lauda in imne dupa Dumnezeu cei care-L lauda in imne pe Dumnezeu.” Atunci cand trecem prin momente de intunecare sufleteasca, cand nu ne ridicam gandul la Dumnezeu si nu privim la Icoana „Adormirii Maicii Domnului”, perspectiva mortii ne-ar putea infricosa si ne-ar indemna sa spunem dimpreuna cu Lucian Blaga: „Mama-nimicul – marele! Spaima de marele/ Imi cutremura noapte de noapte gradina/ Mama tu ai fost odat’mormantul meu./ De ce imi este asa de teama – mama – /Sa parasesc iar lumina?”
Incurajati fiind insa de mutarea la Viata a Maicii Domnului, de faptul ca prin rugaciunile ei sunt izbavite „din moarte sufletele noastre”, speram sa ne duca cu ea unde „calea-i duce”. Nadajduim sa ajungem acolo unde este „multime multa, pe care nimeni n-o poate numara, din tot neamul si semintiile si popoarele si limbile, stand inaintea tronului si inaintea Mielului, imbracati in vesminte albe si avand in mana ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).
Intr-o parabola referitoare la Imparatia lui Dumnezeu, Domnul Hristos ne spune ca „Imparatia cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau”(Matei 22, 2). Au fost chemati la nunta, multi „Iar intrand imparatul ca sa priveasca pe oaspeti, a vazut acolo un om care nu era imbracat in haina de nunta. Si i-a zis: prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? El insa, a tacut. Atunci imparatul a zis slugilor: legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor”(Matei 22, 11-13). Sa nu uitam asadar acest amanunt important: albirea vesmintelor sufletului. Albire pe care o facem prin spovedanie, prin rugaciune, prin post si prin fapte bune. Modelul ni-l da Maica Domnului, a carei puritate e absoluta. Sfantul Ioan Teologul o vede in Rai astfel: „invesmantata cu soarele si luna era sub picioarele ei si pe cap purta cununa din douasprezece stele” (Apocalipsa 12, 1).”
IPS Bartolomeu Anania
Sursa: Crestin ortodox
