Edgar Allan Poe

(1809 – 1849)

                 Corbul / The Raven

 

Într-un negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,

Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,

Când dădeam s-adorm, deodată careva-ncepu să bată

Blândă ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.

‘E vreun musafir’, zic, ‘bată, cioc la ușa din pridvor –

Doar atât și niciun zor.’

 

 

Ah, atât de clar remember, era în amar december,

Stinși tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.

Nerăbdare până-n ziuă; – în zadar cătam de zor

Întru cărți a opri dorul – dor de dusa mea Lenore –

Rara radiantă fată de-i spun îngerii Lenore –

Nemainume evermore.

 

 

Mătăsosul trist nesigur foșnet de perdele purpur

Mă înfiora fantastic cu terori fără prior;

Astfel să încetin bateri inimii repetam teafăr,

‘E vreun musafir în zbateri vrând să intre din pridvor –

Vreun drumeț târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; –

Asta e și niciun zor.’

 

 

Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,

‘Domnule’, am zis, ‘ori Doamnă, drept iertare vă implor

Dar e fapt că mă luase somnul când la ușă stase,

Și-așa încet ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,

Greu să vă aud’ aici am deschis ușa spre pridvor; –

Întuneric, niciun zor.

 

 

Adânc în întunecime stam între mirări și crime,

Bănuind, visând ce nimeni nu a mai visat prior;

Dar tăcerea sta nespartă, liniștea fără de ceartă,

Singurul cuvânt acolo spus șoptit era ‘Lenore!’

Asta am șoptit, ecoul murmurând răspuns, ‘Lenore!’

Doar atât și niciun zor.

 

 

Întorcându-mă-n odaie, cu tot sufletul văpaie,

Curând iar aud bătaie, mai sonoră ca prior.

‘Sigur’, spun, ‘sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,

Ia să văd atunci ce lest e și misterul să-i explor –

Calmă inima o clipă și misterul să-l explor; –

Vântul e și niciun zor.’

 

 

Zvârl oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,

A pășit un corb arminden din zilele aurori;

Plecăciune nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;

Ci în chip de domn ori doamnă se cocoață la ușor

pe un bust al zeei Pallas, sus de ușă la ușor –

Cocoțat stând, niciun zor.

 

 

Pasăre-abanos ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,

Prin grav aspra-nfățișare cuviinței purtător.

‘Chiar de creasta-ți rasă-i, tunsă, tu’, i-am zis, ‘nu ești străpunsă,

Antic corb, groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,

Ce nume regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!’

Grăi Corbul, ‘Ne.vre.mor’

 

 

Păsăroi diform minune de discurs aud cum spune,

Chiar cu tâlc mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;

Că n-avem cum da dovadă c-alt om viu să fie nadă

Sorții pasăre să vadă pe al ușii lui ușor –

Pasăre sau fiară sus pe bust sculptat peste ușor,

C-un nume ca ‘N.ev.er.mor’.

 

 

Însă corbul șezând singur pe placidul bust un gângur

Doar grăia, cuvânt făcându-i sufletul revărsător.

Nicio vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,

Până glas dam murmuririi, ‘au zburat amici prior –

Părăsi-mă-va la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor’.

Pasărea zor, ‘ne.verm.or’.

 

 

Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă

‘Fără dubiu’, zis-am, ‘iartă, ce rostește-i stoc și stor,

Prins de vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce

De pe stâncă, de pe munte, cântece i se-mpresor

Plânsete Speranței sale melancolii le-mpresor

Ale ‘Never-nevermore’.

 

 

Reavăn Corbul iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,

Brusc rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;

Din catifea scufundândă am purces să leg la pândă

pasă lângă pasă, gând dă pe ce cobe aprior,

Ce-a zis ăst strigoi de groază, cobe pasăre-aprior

Crăunindu-mi ‘Ne.ve.r.mor’.

 

 

Asta preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l

Orătaniei ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;

Asta și-alte stam să aflu înclinând de voie capul

Pe al pernei tabernacul, luminat desfătător,

Catifeaua mov sub lampa luminând desfătător,

Ea presând, ah, nevermore!

 

 

Aeru-i mai des, tămâie parfumându-l din cățuie

Legănată-n mers vioi de-un Serafim clopotitor.

‘Liftă’, am strigat, ‘te dete Zeul tău la îngeri cete

Răgaz-răgaz și nepenthe, d’ amintirea-ți de Lenore!

Sorbi, oh sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!’

Grăi Corbul, ‘N.eve.r.mo.r.’

 

 

‘Profet!’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! –

De Ispititor trimis ori de furtună pe ponor

pustiit ci fără groază în deșert vrăjit de oază –

Casa-mi bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor –

Este-n Galaad balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!’

Grăi Raven ‘N.evermore’

 

 

‘Profet’, zic, ‘atins de brâncă, pasăre și diavol încă!

Pe raiul deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador –

Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte

Dau de urma fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.’

Zis-a Corbul ‘N.ev.er.mo.r.e.’

 

 

‘Fie-ți vorba semn de ducă’, urlai, ‘pasăre nălucă –

Îndărăt întru furtună, Nopții Plutonian ponor!

Nu lăsa semn neagră pană c-ai mințit sufletul prană!

Lasă-mi pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!

Ia-ți din inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!

Grăi Raven, ‘N.e.v.e.r.m.o.r.e.’

 

 

Însă Corbul veșnic fad e, încă șade, încă șade

Pe pal bust al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;

Ochii-i seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,

lampa-i varsă umbra flu nu-i decupată pe covor;

Sufletu-mi pe-afara umbrei zăcând plută pe covor

Se ridică – nevermore!

 

 

                                   Versiune de George Anca