LAUDĂ – Nichifor Crainic
LAUDĂ
Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază
Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi și pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.
Sunt duh învălit în năluca de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?
Nici maica nu știe ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica ta-nțelepciune.
În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prind coajă de carne din spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adancul luminii nesatiu.
De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dară de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creste;
Și-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt intru Cel care este!
Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Făpturile-n tine de-a pururi durează
Și-n spațiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă și sfântă!
O vrajă a toată lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă.
Nichifor Crainic
