Nicolae Iorga: ,,În așteptare”
“Așteptăm împrejurările. Și trebuie să le așteptăm cu aceiași liniște care este chiar dreptul nostru la ce avem și în acea măsură pe care adevăraților români li-au lăsat-o înaintașii.
O nouă formă a vieții politice a înlăturat, din fericire, discuția pătimașă a hotărâriloe de luat, pentru ca să aibă o valoare, trebuie să plece, la noi ca și aiurea, de la o desăvârșită unitate națională. Ziarele nu oglindesc decât părerile care s-au impus acelora cari, ascultând de sentimentul general, poartă întreaga răspundere.
Pasiuni pe care nu le împărtășim zbuciumă o largă parte din omenire. Să ne păzim, și mai departe, de ele ! Adevărul în ce privește interesele e prea mult ascuns de dibăcii meșteșugite pentru a ni servi cu îndreptare.
În tot ce se clatină un singur lucru rămâne netăgăduit: datoria.
Și vom ști să ne-o îndeplinim.”
Nicolae Iorga
„Neamul românesc”, anul XXXIV, nr. 203 din 14 septembrie 1939