Monica Ilaș – Versuri
zapezi de tei
Obositi de cuvinte, am chemat cerul
sa isi rostogoleasca palmele,
d i n z a p e z i d e t e i
peste obrazul suav al sferelor.
Am ramas agatati printre turle mute
si a d j e c t i v e…
Nu ne mai varsam printre tipetele
c a t e d r a l e l o r
si nu ne mai nasteam in zodii
d e a r g i n t,
precum infatisarile fara contur
ale timpului, pierdute in scrumul
s c o i c i l o r…
Marea verticala ne-a chemat pe fiecare
sa patrundem dincolo de marginea
a l g e l o r,
dar mai obositi de cuvinte ne inchinam
c e r c u l u i
si ii ceream, pe mai departe – gloria
z a p e z i l o r g a n d i t o a r e…
cad vocale
Vocalele ne pierd in lume.
Ele calca pe iarba obosita
intre ceea ce a fost
si lumea intrata intr-un minut.
Ard inapoia noastra, strabat trecutul,
i n o g l i n z i ,
intorcand ocheanele de samburi
i n m i r e s m a t i .
Pustiuri in floare, pustiuri in stoluri,
pustiuri in ninsori, pustiuri in undele
m a r i i …
Semnele ne pierd in lume
certandu-ne cu lacrimi de valuri
s o l e m n e
ca furtunile cenusii
strabatute de umbrele a b s e n t e i.
Acolo, parasite in vai,
ne-au ramas urmele vinovate.
S u n t e m v a n a t
intr-un loc fara prada.
Vocalele cad in perfectiunea
s f e r e i.
sfarsit
Fara inceput – cobor in mine, fara sfarsit.
Fiicele frunzelor se duc abatute…
Vine gerul peste lume.
Turme de semne leaga abisurile visand,
numara tipetele de cristal
ratacite la marginea clipei
care sta la panda.
In fosnetul surd ma pierde o umbra.
Alerg ca fumul intelept din carciumi…
Ma rog sã fiti mireasma gandului
in violetul unui astru.
Fara inceput – cobor in mine, fara sfarsit !
gand de roua
Trecatorii au cazut pe ganduri.
Se preling secolele batute de drum
printre ramurile intelepte ale plopilor.
Numai rugaciunile au ramas.
Fantoma ingerului a inseninat –
d i m i n e t i l e
si zorile invta povara.
Valul noptii cuprinde intamplarea
c a p e o n i m f a.
Trecatorii au imbatranit in ganduri…
n e c u n o s c u t
Numai cararile albe uitate
isi numara gandurile
si aluneca printre biruitorii
c a r u n t i !
Apare, cu gheare de piatra
l u n a –
care imi s f a s i e a l b i a..
Trandafirii din puncte
imi rascolesc a m u r g u l,
funiginea ori somnul inegresc
soaptele tainice ale noptii.
Incã nu stiu cand voi fi zidita
si nici nu am aflat,
in care tara b o r e a l a
a m s a m a p i e r d.
m i n u n e
La miezul secundei care vine,
m i n u n e a c o s m i c a
va naste osemintele cuvintelor
si al m u z i c i l o r,
si foamea de a privi in adanc,
si tristetea f r a n g e r i unei raze,
i n z i u a a sa p t e a.
Abia atunci, lumina desavarsitã
si d u r e r o a s ã
ne va preschimba auzul in privire
si ma va intreba, p e m i n e,
despre taina umilirii metaforei
care raspandeste norii
punctului straveziu
inspre infiorarea sentimentului…
F e r i c e v o u a !
Ascultati, in tacere, sunetul pentru privit
s i i n t r i s t a t i – v a !
Iata – vin sirurile
s e m n e l o r de intrebare
si eu nu pot sa numar –
si eu nu pot sa mor !
a l u n e c a r e
Alunecam din intamplare
peste pajistea ceasului verde,
c a a d i n e a u r i,
cand ne amsgeam cutremurati
de adormirea tacerilor…
In lacrimile soarelui pierdute,
d e c u s e a r ã –
asteptam sa auzim fumurile
t r i s t e t i i ,
indreptandu-se catre
u m b r e l e s o n o r e.
Porti zavorate !
In acest numar ratacesc
fara iesire, rotindu-se –
triste spirale – pasii putinului punct
din bucuria de o clipa, a unei
d i m i n e t i.
Vom aluneca din intamplare,
printre alge si cioburi de cer.
Monica Ilaș
( poezii din volumul Secretul Spiralei – Editura Augusta, Timișoara, 2001)