Cuvânt și iubire

Aurel     S  T  A  T  E

a   trăit   şi   a   murit   ca   un   erou.

 

 

 

”Cel care va supravieţui şi viitorului neştiut,

reîntors acasă, să spună oricum; chiar gângav,

 ceea ce pământul tace!”  (Mateianu) .

 

 

“Omul rămâne OM când şi-a câştigat dreptul la neuitare şi când gândul îl plimbă să stea de vorbă cu cei ce nu mai sunt, dar au rămas deschizătorii lui de drum luminos în viaţă.

Şi neamul rămâne pe veci când cei veniţi din negura istoriei au ştiut prin vorbă şi faptă să-şi cinstească înaintaşii.

S’a întâmplat ca’n acest pământ binecuvântat si frământat, podit cu oseminte din hotar până’n hotar, să se’nscrie epopeea noastră râvnită chiar şi de vecini pentru acurateţea şi vrednica conservare.

Privind peste ţară şi în adâncurile de la nord de ”Piemontul Cotmenei – Gruiurile Argeşului” sufletul se umple de bucurie rememorând fapte şi oameni care de la Bărbat Vodă au străbătut istoria, veac după veac, cu aceiaşi dăruire demnă de evocări pilduitoare.

Ultima jumătate de secol ne-a hărăzit şi învrednicit pe unii să fim actori, pe alţii martorii unor astfel de oameni care au marcat nu numai istoria dar şi pe noi care le-am urmărit traiectoria spre veşnicie, câştigând-şi dreptul la neuitare.

Şi pe aceste locuri s’a născut şi cizelat o Pleiadă de oameni legaţi de acelaşi obiectiv, salvarea ţării din ghearele cotropitorilor şi uneltele lor, apărând demnitatea naţională.

Printre ei ca într’o constelaţie apar nume ca: Ion Mihalache, Toma şi Petre Arnăutoiu, Aurel State, Tudor – Vily Popescu, Elisabeta Rizea, Gheorghe Arsenescu, Petre Ţuţea, Grigore Dumitrescu, Dumitru Apostol, Iosif – Toma Popescu, Const. Stănescu şi multe astfel de ”stânci” de temelie a veşniciei neamului.

Omul predestinat să facă fală neamului românesc s’a născut pe 29-04-1921 în comuna Godeni de pe râul Bratia, într’o pitorească zonă de la poalele Iezerului. În acelaşi timp şi în aceleaşi locuri a venit pe lume şi Toma Arnăutoiu o altă figură de legendă din lupta de eliberare de sub jugul străin.

La 20 de ani pe Asurel State îl găsim plecat la drum pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord iar în 1942 săvârşind acte de vitejie şi înălţat la gradul de sublocotenent, în Crimeea. Şi tot acolo a fost rănit, dar imediat ce rana s’a vindecat a cerut să plece pe front renunţând la concediul medical. În luptele crâncene de la Sevastopol, când din toate părţile, de pe uscat, din cer şi de pe mare se revărsa focul ucigător ce prevestea – Apocalipsul – pe 12 Mai 1944 Aurel State, cu zeci de mii de neînfricaţi a căzut prizonier. Cu cât ne depărtăm şi analizăm acele vremi de groază, cu atât mai clar se conturează adevărate figuri intrate pentru veşnicie în istoria neamului nostru. În acele momente când peste tot se auzeau vaietele răniţilor şi disperarea altor, Aurel State a auzit şi un cuvânt profetic în preajmă:

”E adevărat că nu pot mântui pe nimeni alegând între viaţă şi moarte, dar ce vor gândi aceşti nefericiţi tot restul vieţii, amintindu-şi că în ceasul de cumpănă eu îi Părăsisem?”

Erau cuvintele ofiţerului George Fonea, un erou în acele lupte şi care refuzase şansa de a se salva , cu un loc în ultimul avion ce părăsea Crimeea. Pe deasupra acest brav ofiţer îşi pierduse şi un ochi în acele încrâncenări pe viaţă şi pe moarte cu duşmanul.

S’a ataşat acestui comandant şi pe drumul surghiunului care era îngrozitor de greu, când pentru ”nacialnicii” ce-i forţau să meargă mai repede, George Fonea devenise inutil şi era ”invitat să iasă din rând, şi prin semne îi arătau că-l ”termină” repede, să nu se mai chinuie. Aurel State a intervenit cu vorbe blânde:

”Lăsaţi-l c-a fost om bun, nu-l împuşcaţi, poate scapă cu viaţă.”

Împreună aceşti doi şi-au legat destinele pe viaţă. Împreună au avut nefericirea să asiste la ”prăbuşirea omului prin om” şi la Oranki şi în lagărele de exterminare ruseşti.

Acolo, când ”se vindea curent sânge de frate pe un blid de terci” pentru a nu muri, sau a veni în ţară înaintea celorlalţi, înrolat în divizia de trădători ”Tudor Vladimirescu” , Aurel State a asistat la filipica căpitanului Tudor (Vily) Popescu, adresată obraznicei ”înalte doamne”, Ana Pauker:

”Cu ce drept tu, străină de neam, acuzi de trădare pe cei în suferinţă şi dai lecţii de simţire românească acelora pe care patronii tăi i-au ţinut în iad, şi care nu vor să folosească, în ciuda ameninţărilor cu moartea, şansa ce le-o daţi de a ieşi de aici cum au făcut-o nefericiţii care te urmează? Mie, celui lovit şi batjocorit, nu mi-a trecut perin minte să-ţi etichetez crezul şi lupta ta, dar tu o faci sălbatic şi neruşinat…”

Solidar până la sacrificiu cu cei ce apărau onoarea românească sub diabolicul regim comunist al Uniunii Sovietice, Aurel State a trecut din tortură în tortură, prin nesfârşite greve ale foamei, protestând împotriva muncii de exterminare, în care omul înjugat era biciuit de câinii lui Beria şi hăituit de fiarele lui Stalin.

Acolo a trăit durerile şi speranţele cu oameni ce şi-au cinstit menirea în viaţă, în slujba aproapelui şi a onoarei, alături de George Fonea (poetul prizonierilor), Achile Sarry, Radu Mărculescu, Vasile Stoenescu, Puiu Atanasiu, Nicolae Ispas…

Destinul a făcut să schimbe locurile de tortură, dar nu şi starea de decădere morală a celor vânduţi diavolului roşu, deoarece ajuns pe pământul strămoşesc, atât de dorit, a găsit aceleaşi locuri de supliciu, doar cu paznici schimbaţi în mai rău, fapt ce l-a determinat, şi pe Aurel State şi pe cei de talia lui, să denumeascăetapa până’n 1948 drept ”perioada romantică a închisorilor.”

Cu perseverenţa cunoscută şi consecvent prieteniilor cimentate în vremuri tragice a rămas alături de George Fonea până la mormânt, pentru că atunci când acest erou între eroi a plecat spre lumea veşniciei, el, Aurel State a adus membrii Asociaţiei Nevăzătorilor de la Vatra Luminoasă (tovarăşii lui de muncă) şi l-au trimis înfăşurat în tricolor spre o lume mai bună.

El, şi foarte mulţi camarazi înfrăţiţi în gulagurile ruseşti au fost arestaţi, învinuiţi de crima de ajutor, deoarece îndrăzniseră să-şi înmormânteze ”poetul lor” în coşciug cumpărat de ei şi cu braţele pline de flori.

Pe 12 Feb. 1958 s’a pomenit jucat în picioare de căpitanul Gheorghe Enoiu, călău renumit din procesul lui Pătrăşcanu, care îl socotea organizatorul înmormântării şi-i cerea să spună pe toţi care participaseră, pe toţi pe care-i anunţase şi pe cei ce fuseseră cu mortul prin Siberia. Cerându-i mereu nume şi iar nume, nemaiputând îndura  şi voind să salveze pe alţii, a reuşit să fuga pe acoperişul închisorii din Uranus (Calea 13 Septembrie) şi să se arunce în gol, căzând pe trotuarul străzii ca o masă de carne.

Adunat într-o pătură a ajuns la spitalul Văcăreşti unde doctorii au început să-l cârpească şi să-i lege oscioarele cu sârme, încingându-l ca într’o plasă.

În timp ce era purtat de pe o masă de operaţie, pe alta, şi se ruga de doctori să-l lase să moară, prietenii lui, în număr de aproape o sută de persoane erau împărţiţi pe loturi şi judecaţi la fabrica de procese, după chinurile îngrozitoare ale anchetelor, repartizându-le pedepse între 15-25 ani, iar la 5 dintre ei pedeapsa capitală.

Aurel State a fost disjuns aşteptându-se că poate doctorii îl vor salva, însă ei sbirii nu-l vor ierta.

Minunea, a apărut după cum spunea ulterior Aurel State. În timpul căderii spre pământ, a apărut o aripă de înger care i-a salvat capul. Şi după vreun an de zile când a reuşit să se ridice, cu un picior mai scurt şi în cârje, a şi fost luat şi dus la ”fabrică” unde i s’au dat 18 ani de muncă silnică şi aruncat într’o dubă a ajuns la Aiud, unde se vede dus în mijlocul clubului de reeducare.

Vede, ascultă şi nu-i vine să creadă. Ceea ce Rusia nu reuşise, aici se realizase, fără nici o palmă, fără nici o înjurătură.

El îşi oferise viaţa pentru onoarea de a rămâne om.

Aici, acum, avea impresia că halucinează. Oameni ce cândva se pretinseseră cineva, şi-ţi dăduseră sfaturi dojenitoare cu morga omului fără de cusur, acum se străduiau să te înveţe contrariul, să te forţeze să faci ce făceau ei fără pic de jenă. Asculta buimăcit:

   ”Torţa tinereţii mele am plecat-o spre pământ…Am urmat calea nebuniei…Crima          transformată monstruos în ideal şi metodă…repudiată de mine în procesul de conştiinţă ce mi l-am făcut în decursul anilor, este reafirmată recent de…Conştient de cele săvârşite odinioară împotriva ţării mele şi admirând cele ce văd împlinite…în epoca actualelor prefaceri (socialiste)…sunt fericit să mărturisesc ruperea mea definitivă de trecut şi vechile idei…Dorinţa sinceră de a contribui efectiv la opera de construire a româniei comuniste îmi este şi va fi mereu suportul moral al vieţii de acum…!”

Apostrofat de călăul criminal Gheorghe Crăciun să-şi fixeze poziţia, Aurel State s’a ridicat anevoie şi proptindu-se în cârje, şi i-a răspuns fără şovăire:

         ”Sunt destul de educat ca să mai am nevoie de aşa ceva!…şi aprins (mă făcuse             bandit care nesocoteşte realizările regimului), strigai că nu mi-e teamă de el,…şi dacă grija lui e să-şi dobândească epoletul de general, a mea este să rămân OM, iar în privinţa realizărilor…îngrămădirile de bolovani nu înseamnă nimic, atâta vreme cât oamenii sunt batjocoriţi ca în Aiud.”

În forfota ce s’a scornit, un Deţinut Politic, tot mucegăit de închisoare, s’a repezit, i-a desprins mâna de pe cârje şi i-a sărutat-o.

Acesta a fost eroismul  suprem al lui Aurel  State în faţa foştilor…de tot felul, îngropaţi în mocirla nemerniciei şi decăderii umane.

”Zarul” sorţii l-a făcut câştigător pe Aurel State care s’a eliberat odată cu toată lumea, în 1964, dar cu fruntea sus.

Acum şi-a adus aminte de îndemnul lui Mateianu ”chiar gângav să spună ceea ce pământul tace…”, şi Aurel State ajuns în cârje acasă s’a apucat să aştearnă pe hârtie, ca supravieţuitor, pentru ”viitorul neştiut.” Şi a făcut-o cu dăruire şi a trimis manuscrisul în lumea liberă, mărturie despre ce a fost şi n’ar trebui să ai fie.

Dar securitatea, această instituţie barbară a aflat şi a început să-l cheme şi pe el, şi pe Florin Fonea (fratele poetului), să-i toace ca la securitate şi să-i trimită să aducă manuscrisul lui şi al poeziilor lui George Fonea.

Din Martie 1983 a început acest calvar şi ajungând vestea la Paris, Remus Radina a făcut un Apel intitulat ”Jos mâinile de pe Aurel State”, pe care l-a adresat forurilor internaţionale, presei şi radiourilor din străinătate, care l-au difuzat.

Aceste monstruozităţi comise de mercenarii lui Ceauşescu au continuat până ce l-au omorât pe Aurel State şi l-au internat în stare gravă în spital pe Florin Fonea, care a avut acelaşi sfârşit tragic.

În timp ce manuscrisul zăcea uitat, prăfuit pe rafturile străine, Remus Radina cu râvna şi tenacitatea cunoscută a reuşit să recupereze perlele lui Aurel State şi să le boteze ”Drumul Crucii”, un nume ce într’adevăr reprezintă viaţa acestui martir.

În timp ce Nicolae Constantinescu, directorul editurii – Coresi – îl tipărise şi era la legat, în străinătate a ajuns vestea dureroasă că Aurel State a fost omorât de al treilea călău. După ce scăpase din ghearele lui Stalin, ieşise în cârje din cele ale lui Gheorghiu-Dej, a fost exterminat de Ceauşescu.

Apariţia cărţii ”DRUMUL CRUCII” a fost ca o lumânare aprinsă la căpătâiul lui Aurel State, iar la Bucureşti nici mort nu era lăsat să se odihnească. Prietenii şi cunoscuţii au fost chemaţi şi avertizaţi să nu meargă la cimitir pentru a-l conduce pe ultimul drum. În schimb a fost prezentă securitatea care a filmat asistenţa, fără jenă, fără respect faţă de un om integru pe care l-au omorât.

Au făcut-o pentru a intimida pe supravieţuitori aşa cum au făcut-o şi la moartea eroului George Fonea.

Aceştia au fost două vieţi care şi după moarte i-au înfricoşat pe călăi.

Şi nu au fost singurele.

Perioada dictaturii comuniste este plină de sânge şi de crime. “

Relatare de C. Ionitoiu.

P.S. În Piteşti s’ar merita ca o stradă să poarte numele:  AUREL STATE

(Material primit de la scriitorul Mihai Radulescu)