Boris David: Celor dragi…
Mihai Rădulescu
(1936 – 2009)
Mihai,…
(Lui Mihai Rădulescu)
Mihai, de tine-mi amintesc
Când întâlnesc dihotomia,
Cu-o ramură vizând absurd
Şi confirmând antonimia.
De alde Jago întâlnim
Cam peste tot, de noi aproape,
Ei sunt amabili excesiv
Iar noi lăsăm a noastre pleoape.
Cea ramură ce-o ţin ascuns
O apără cu-nverşunare,
Mai grav e că ajung model –
La cei politici, căutare.
Shakespeare i-a căutat cu spor,
Tu, l-ai întors pe toate feţe,
Stilistic ai adus un ”nou”,
Dar cine poate să înveţe?!
În Povod am un personaj
Ce m-a-ngrozit chiar şi pe mine –
Pe-tunci nici nu te cunoşteam,
Acuma ştiu c-am făcut bine.
În carte chiar te-am pomenit –
Te-ai bucurat, puţin surprins –
Apoi, la multe ce ţi-am spus,
Cu drag în braţe m-ai cuprins…
Dar te-ai grăbit şi m-ai lăsat
Lăsând o scumpă amintire,
Şi noi prieteni ţi-au urmat
Ca pentru-o caldă pomenire…
17 aprilie 2013
Am avut…
Am avut o viaţă plină
Şi de bune şi de rele
Şi-am păstrat în amintire
Toate gândurile mele.
Cele rele las să treacă
Cele bune stau în stive
Şi îmi dau învăţăminte
Când mai răsfoiesc arhive.
Şi cu gândul la plecarea –
Ce-i pe drum, c-aşa-i în fire –
Cat s-adun noile zile…
Şi sunt multe, spre uimire.
Să le duc precum avarul
Să le am în amintire
Căci şi-acolo, sus, departe
Se vorbeşte de iubire.
Nu-i o notă de tristeţe –
Este rod de-nţelepciune –
Tot ce azi mi se-mplineşte
E mai mult decât minune…
16 aprilie 2013
Boris David
