Osemintele mitropolitului Visarion Puiu vor fi aduse la schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ
Asociaţia „Visarion Puiu“ din Roman a început, în urmă cu trei ani, demersurile pentru aducerea în ţara noastră a osemintelor mitropolitului Visarion Puiu. Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit pe 5 martie 2013, a binecuvântat ca rămăşiţele pământeşti ale fostului mitropolit al Bucovinei să fie aduse la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ. La Vovidenia, mitropolitul Visarion Puiu şi-a ridicat în anul 1937 o casă de odihnă pentru bătrâneţile sale, pe care şi le dorea cât mai liniştite şi cât mai retrase de zbucimul lumii. Locuinţa ierarhului a fost între anii 1947-1961 casă de creaţie, iar apoi a fost amenajat un muzeu pentru scriitorul Mihail Sadoveanu, muzeu care a funcţionat până acum câţiva ani. Mai apoi, din 1998, această casă a purtat numele ctitorului, Visarion Puiu, pentru a se vindeca o rană a istoriei. După 23 august 1944, mitropolitul Visarion Puiu a rămas în Austria, apoi a călătorit în Italia, Elveţia, Franţa, trecând la cele veşnice pe 10 august 1964 în orăşelul Viels Maisons din nordul Franţei. În acest orăşel, mitropolitul Visarion Puiu şi-a aşezat primul loc de veci. Din testamentul pe care îl cunoaştem şi care s-a păstrat în biblioteca de la Fribourg el a dorit să i se scrie numele pe cruce, data naşterii şi a morţii, dar şi numele ţării din care provine – România. Rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Visarion Puiu au fost strămutate în anul 1992 din Viels Maisons la cimitirul Montparnasse din Paris. Despre dorinţa mitropolitului de a veni din nou acasă s-au spus şi s-au scris multe lucruri. În anul 1955, când România intra în Organizaţia Naţiunilor Unite, a iniţiat un apel de repatriere a tuturor românilor aflaţi în afara graniţelor ţării. A fost un prilej pentru mitropolit să solicite întoarcerea sa în ţară, cu o condiţie: reabilitarea sa prin anularea condamnării la moarte. Acest fapt nu s-a realizat, astfel că dorinţa sa a fost blocată. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de părintele dr. Florin Aurel Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman şi preşedinte al Asociaţiei „Visarion Puiu”, va merge în luna mai a acestui an la Paris pentru a discuta cu preoţii de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“de pe strada Jean de Beauvais, care administrează mormântul mitropolitului Visarion Puiu. Vor fi făcute demersuri la nivelul Ambasadei României la Paris şi la nivelul Primăriei Paris. Anul viitor se împlinesc 50 de ani de la moartea mitropolitului Visarion Puiu.