Cuvânt și iubire

,,Voi începe cuvântul meu cu o prezentare a unor lucruri care tin de mânãstirea de la care am venit aici, Mânãstirea Brâncoveanu de la Sâmbãta de Sus.

În 1971, la mânãstire la noi au venit doi germani, sot si sotie, oameni cu învãtãturã – sotul era doctor în drept si judecãtor la tribunalul din Karlsruhe, oameni credinciosi în legea lor, care au stat câteva zile la noi. Ei au aflat cã un pãrinte de la noi (pãrintele Serafim Popescu, Dumnezeu sã-l odihneas-cã) a fost în Germania si a lucrat trei luni la o institutie bisericeascã de ajutorare a epilepticilor numitã Betel (un cuvânt evre-iesc însemnând Casa lui Dumnezeu). Este o institutie mare, am aflat cã sunt în jur de cinci mii de ocrotiti în institutia aceea. Cei doi din Germania, aflând cã pãrintele Serafim a fost la Betel, la Bilefeld, ne-au spus cã la intrare la Betel este scris asa: “Pace celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã”.

Nouã ne-au plãcut tare mult cuvintele acestea… si numai nouã, cã pe urmã am observat cã le plac tuturor oamenilor care vin la noi, închinãtorilor, vizitatorilor. Le repetã si ei, vor sã le tinã minte, le scriu… Deci, germanii aceia au vãzut cã nouã ne plac mult cuvintele acestea si au scris în cartea de onoare a mânãstirii: “Pace celor ce vin, bucurie celor ce rãmân, binecuvântare celor ce pleacã, doresc doi crestini din Germania tuturor celor care în urma lor vor sta la aceastã mânãstire”. Pentru cã aceste cuvinte îi privesc pe vizitatorii, pe închinãtorii mânãstirii, când se nimereste sã le vorbesc eu, le spun si cuvintele acestea; le spun cã si lor le doresc cei doi pace, bucurie si binecuvântare.

Sã le luãm pe rând:

Pace! Pacea aceea pe care au vestit-o îngerii la Nasterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pacea aceea pe care au cân-tat-o îngerii când au zis: “Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pãmânt pace, între oameni bunãvoire” (Luca 2, 14). Pacea pe care le-a fãgãduit-o Domnul Iisus Hristos ucenicilor când le-a zis: “Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu” (Ioan 14, 27). Pacea pe care le-a dat-o de fapt, pentru cã dupã Învierea Sa, Mântuitorul Hristos, întâlnindu-Se cu ucenicii, le-a zis: “Pace vouã!” (Ioan. 20, 19). Pacea, care este izvorâtã din nepãtimire, pentru cã Sfântul Marcu Ascetul spune cã „Nepãtimirea este pacea, si cei care ajung la nepãtimire, aceia ajung sã aibã pacea lui Dumnezeu în sufletele lor”.

Bucurie! Bucuria pe care a adus-o îngerul – Maicii Domnului, bucuria pe care a vestit-o îngerul dreptului Zaharia, când i-a spus cã “Bucurie si veselie vei avea si, de nasterea lui (a Sfântului Ioan Botezãtorul) multi se vor bucura” (Luca 1, 14). Bucuria pe care a avut-o în vedere Domnul Hristos când a zis: “Bucurati-vã si vã veseliti, cã plata voastrã multã este în ceruri” (Matei 5, 12) . Este vorba despre bucuria pe care a pomenit-o Domnul Iisus Hristos când a zis ucenicilor: “Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sã fie în voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11). Este vorba de bucuria pe care le-a fãgãduit-o Mântuitorul ucenicilor când le-a zis: “Iarãsi vã voi vedea si se va bucura inima voastrã si bucuria voastrã nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).

Este vorba de bucuria pe care le-a dat-o Domnul Iisus Hristos ucenicilor Sãi, întâlnindu-Se cu ei în ziua Învierii: “S-au bucurat ucenicii vãzând cã este Domnul” (Ioan 20, 20). Este vorba de bucuria pe care au avut-o ucenicii la Înãltarea Domnului Iisus Hristos, când au primit binecuvântarea Domnului, când s-au închinat Mântuitorului si “s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52).

Fãrã îndoialã cã aceeasi bucurie a avut-o în vedere Sfântul Apostol Pavel când a zis: „Bucurati-vã pururea întru Domnul. Si iarãsi zic: Bucurati-vã” (Filip. 4, 4). Bucuria pe care a avut-o în vedere Sfântul Apostol Pavel când a zis: “Bucurati-vã în nãdejde” (Rom. 12, 12)” si “Bucurati-vã cu cei ce se bucurã” (Rom. 12, 15). Este vorba de bucuria pe care o vom avea în împãrãtia lui Dumnezeu, pentru cã Domnul Hristos a zis în pilda cu talantii: “Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu” (Matei 25, 21). Bucuria pe care o are în vedere Biserica, atunci când zice, la cãlugãrire: “Fratele nostru (N) se îmbracã cu haina veseliei” (cea dintâi hainã a cãlugãrului este haina veseliei).

Sã nu uitãm niciodatã de bucurie (pãrintele Arsenie Boca, Dumnezeu sã-l odihneascã, zicea cã „un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse”). Este vorba, fãrã îndoialã de bucuria pe care o are în vedere Biserica atunci când, la slujba Sfântului Maslu, spune: “Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, îmbrãcãminte împãrãteascã, pavãzã puternicã, izbãvitoare de toatã lucrarea diavoleascã, pecete nestricatã, bucuria inimii, veselie vesnicã”.

Fãrã îndoialã, este aceeasi bucurie pe care o pomenim la sfârsitul Sfintei Liturghii, când se cântã “Fie numele Domnului binecuvântat de acum si pânã în veac” si când zicem: “Plinirea Legii si a proorocilor Tu Însuti fiind, Hristoase, Cel ce ai împlinit rânduiala cea pãrinteascã, umple de bucurie si de veselie inimile noastre, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor”. Iatã ce lucruri frumoase putem sã avem în gând în legãturã cu aceastã urare frumoasã de bucurie.

Si, în sfârsit, binecuvântarea. Toate binecuvântãrile sunt în prelungire de la binecuvântarea de la Înãltarea Domnului Iisus Hristos, când Domnul Hristos, înãltându-Se la cer, Si-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat pe ucenici „Si pe când îi binecuvânta, S-a despãrtit de ei si S-a înãltat la cer” (Luca 24, 51).

Pentru cã astãzi pomenim pe Sfântul Moise Arapul, vreau sã spun cã în Filocalie gãsim douã scrieri ale Sfântului Ioan Cassian intitulate Convorbiri cu Pãrintii din Pustia Sketicã. În introducerea la aceste douã scrieri, una despre scopul si tinta vietii crestine si cealaltã despre dreapta socotintã, Sfântul Ioan Cassian spune cã în Pustia Sketicã din Egipt, unde a întâlnit mai multi pãrinti, cel mai iscusit dintre ei a fost Sfântul Moise Arapul (Sfântul Moise Egipteanul, Sfântul Moise cel din tâlhari).

Fiind Domnul Hristos rãstignit pe Cruce între doi tâlhari, unul dintre tâlhari a zis: “Pomeneste-mã, Doamne, în împãrãtia Ta!”, iar Domnul Hristos a zis: “Adevãr grãiesc tie, astãzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 42-43). Este o mare bucurie sã stim cã un tâlhar a fost cel dintâi mostenitor al raiului. Gânditi-vã, un tâlhar nu-i un om care se plimbã si, stiu eu, zice o vorbã rea, ci unul care are la activul lui pãcate grele, omoruri, jafuri, a dat foc, a fãcut atâtea si atâtea rele si, cu toate acestea, Domnul Hristos l-a primit pentru pocãinta lui. De ce? Pentru cã Domnul Hristos a venit pentru pãcãtosi, aceasta sã nu o uitãm niciodatã! Nici când dormim sã nu uitãm cã Domnul Hristos a venit sã mântuiascã lumea de pãcate, pentru pãcãtosi, în folosul pãcãtosilor.

Si încã ceva: avem bucurie cã Maria Magdalena, o pãcãtoasã, o mare pãcãtoasã, a fost cea dintâi care L-a vãzut pe Domnul Hristos înviat din morti (dupã Evanghelia Sfântului Evanghelist Marcu). O femeie din care (tot Sfântul Evanghelist Marcu spune) Domnul Hristos a scos sapte draci. Acestea stiindu-le noi, nu avem cum sã nu ne bucurãm de Evanghelie ca dãtãtoare de nãdejde. Evanghelia – izvor de nãdejde. Evanghelia – izvor de bucurie.

În prelungirea celor stiute de noi din Sfânta Evanghelie, îl avem si pe Sfântul Moise Arapul, cel mai iscusit, cel mai întelept dintre sfintii din Pustia Sketicã, el, care mai înainte a fost tâlhar. În Pateric sunt multe cuvinte ale Sfântului Moise, iar în Filocalie avem cele douã convorbiri foarte importante, cu multã luminã îndrumãtoare de suflet.

Stiti de ce îmi place mie mult de Sfântul Moise Arapul? Pentru cã era un om comunicativ. Nu a fost un om închistat, nu a fost crispat, nu a fost un om posac, nu a fost un om rezervat, a fost un om care îsi arãta sufletul comunicând cu ceilalti, care aducea bucurie în jurul lui. În Pateric, în legãturã cu Sfântul Arsenie cel Mare, se spune cã cineva, cunoscându-i pe Sfântul Arsenie si pe Sfântul Moise Arapul si stiind cã Sfântul Arsenie era om retras, om necomunicativ, iar Sfântul Moise Arapul era comunicativ, a pus întrebarea: „Pe care-l primeste Dumnezeu, pe cel tãcut, sau pe cel comunicativ?” Si i s-a descoperit unui pãrinte cã pe Nil erau douã corãbii: într-una era Sfântul Arsenie asupra cãruia se pogorâse Duhul Sfânt, iar în cealaltã Sfântul Moise Arapul pe care-l hrãneau îngerii cu faguri de miere. Pânã la urmã, concluzia a fost cã pe amândoi i-a primit Dumnezeu, pe fiecare în felul lui, pentru cã fiecare si-a lucrat mântuirea în conditiile lui si dupã firea lui.

Fiecare om trebuie sã fie cum este lãsat de Dumnezeu, cã doar Dumnezeu l-a lãsat cu firea pe care i-a dat-o, numai sã fie disciplinat; dacã are de spus ceva sã stie ce sã spunã, sã stie cum sã spunã, sã stie cum sã aducã bucurie prin comunicare, iar cel care este retras, stiu eu… sã se roage mai mult, sã facã ceva el, ca retras, tot spre binele altora.

Dumnezeu îl primeste pe om în starea pe care i-a dat-o si în starea pe care a realizat-o omul pe temeiul firii lui. Eu, cum sunt un om mai comunicativ, nu mã gândesc cã o sã zicã Dumnezeu de ce am fost comunicativ! Sau dacã ar fi cineva retras, nu o sã zicã Dumnezeu de ce a fost retras, dacã asa este firea lui, dacã asa este chipul lui de vietuire si asa este temelia existentei lui.

Vorbind despre sãrbãtoarea de mâine, Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul, o sãrbãtoare tristã, o sãrbãtoare cu post (nu se prea potriveste cuvântul de sãrbãtoare cu cuvântul “tristete”), poate cã ar trebui sã insistãm asupra faptului cã avem si de ce ne bucura cã s-a întâmplat trecerea din lumea aceasta a Sfântului Ioan Botezãtorul.

Sfântul Ioan Botezãtorul a trecut din lumea aceasta, zice textul liturgic din condacul sãrbãtorii, dupã „o rânduialã oarecare dumnezeiascã”. Cinstita tãiere a capului Sfântului Ioan Botezãtorul a fost cu orânduialã dumnezeiascã. De ce? Ne spune mai departe: ca sã-L vesteascã celor din iad pe Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu care S-a întrupat. “Slãvita tãiere a Botezãtorului, o rânduialã dumnezeiascã oarecare a fost”. Parcã nu-ti vine sã crezi! Cum se poate întâmpla un lucru rãu spre bine? Uite cã se poate! Dumnezeu a rânduit asa, folosind rãutã-tile oamenilor spre bine. Nu a creat Dumnezeu rãutãti; nu l-a creat pe Irod ca sã-l omoare pe Sfântul Ioan Botezãtorul, nu i-a creat pe rãstignitorii Domnului Iisus Hristos ca sã-L rãstig-neascã! Nu! Irod i-a tãiat capul Sfântului Ioan Botezãtorul, iar Irodiada a fost autorul moral al tãierii capului Sfântului Ioan Botezãtorul, fãrã sã se gândeascã nici Irod, nici Irodiada, nici fiica Irodiadei si nici unul dintre cei care au participat la moartea Sfântului Ioan Botezãtorul, cã fac un bine. De fapt ei au fãcut un rãu, dar un rãu care s-a îndreptat spre bine: omorându-l pe Sfântul Ioan Botezãtorul, sufletul Sfântului Ioan Botezãtorul s-a dus în iad ca sã-L vesteascã pe Mântuitorul acolo. Credinta noastrã este o credintã veselitoare, o credintã despovãrãtoare, o credintã eliberatoare, pentru cã putem sã ne bucurãm si de lucruri care nu sunt spre bucurie.

Cu toate cã Sfântul Ioan Botezãtorul a fost un om din pustie, un om care nu poate fi urmat de cei multi, mi se pare foarte interesant de observat cã a fost un om care i-a înteles pe oameni si societatea omeneascã. I-a îndrumat pe oamenii care au venit la el ca unul care a fost plin de Duhul Sfânt, de la început. Duhul Sfânt S-a sãlãsluit în trupul lui înainte de a se naste, atunci când Sfânta Elisabeta a primit vizita Sfintei Maria. Sfânta Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, pruncul a sãltat în pântecele ei si Sfânta Elisabeta a mãrturisit lucrul acesta si a zis: “De unde mie aceasta, ca sã vinã la mine – nu a zis verisoara mea? ci a zis – Maica Domnului meu? Cã iatã, cum veni la urechile mele glasul salutãrii tale, pruncul a sãltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 43-44). Atunci s-a umplut Sfântul Ioan Botezãtorul de Duhul Sfânt si în puterea Duhului Sfânt a rãmas tot timpul.

Dumnezeu nu dã daruri ca sã le ia, dã daruri ca sã le tinã, sã le tinã omul si sã le tinã si Dumnezeu în om. Pe la noi, la Fãgãras, când vin oamenii si vorbesc cu preotii, este o vorbã: “Dumnezeu sã-ti tinã darul, pãrinte”. Dumnezeu sã-ti tinã darul, sã rãmâi în dar, sã nu cumva sã pierzi darul! Dumnezeu sã-ti tinã darul! Sigur cã Dumnezeu ne tine darul.

Sfântul Ioan Botezãtorul a fost întrebat de oameni, ce sã facã sã se mântuiascã. Si au întrebat vamesii, ce sã facem, ca vamesi? Sã nu mai fim vamesi? Vamesii erau urgisiti, pentru cã erau functionari romani, evrei în slujba romanilor. Vamesii si desfrânatele erau douã categorii urgisite de evrei. Deci vamesii l-au întrebat pe Sfântul Ioan Botezãtorul – ce sã facã? Si Sfântul Ioan Botezãtorul a rãspuns: „Nu faceti nimic mai mult peste ce vã este rânduit” (Luca 3, 13). Adicã sã nu se îmbogãteascã din jafuri, din suprataxe si asa mai departe. Deci Sfântul Ioan Botezãtorul nu le-a zis „sã nu mai fie vamesi”, ci sã fie corecti. De ce? Pentru cã societatea în care trãia Sfântul Ioan Botezãtorul avea nevoie de astfel de functionari.

L-au întrebat soldatii, ei ce sã facã? Si a zis Sfântul Ioan Botezãtorul: „Sã nu asupriti pe nimeni, nici sã învinuiti pe nedrept, ci sã fiti multumiti cu solda voastrã” (Luca 3, 14). Si au întrebat si ceilalti oameni, noi ce sã facem? Si Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are douã haine sã dea una celui ce nu are, si cel ce are bucate sã facã asemenea” (Luca 3, 11). Adicã, Sfântul Ioan Botezãtorul a avut în vedere o egalizare a oamenilor, care sã se facã din prisos; fiecare sã dea din prisosul sãu celui ce nu are nici cele de trebuintã. Bineînteles cã lucrurile nu trebuie întelese literal, cã dacã ai douã haine, neapãrat trebuie sã dai una. Este vorba de un principiu, de o rânduialã, adicã sã fim întelegãtori fatã de cel care are trebuintã de ceea ce ai putea sã-i oferi tu.

Mai este ceva frumos în viata Sfântului Ioan Botezãtorul, ceva ce impune atentie si respect. Faptul cã, odatã, ucenicii lui si-au arãtat nemultumirea si i-au atras atentia Sfântului Ioan Botezãtorul cã dupã Domnul Hristos se duce mai multã lume decât dupã el. Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are mireasã este mire, iar prietenul mirelui se bucurã cu bucurie de glasul mirelui”. Si apoi a zis un cuvânt pe care ar trebui sã-l avem în vedere ca îndreptãtor pentru întreaga viatã: “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micsorez” (Ioan 3, 29-30). Numai Dumnezeu poate sã vorbeascã asa! Omul, sã stiti cã nu poate! Si dacã vorbeste si omul asa, sigur este luminat de Dumnezeu. “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micsorez”…

Ce bine ar fi sã avem noi în vedere lucrurile acestea! Ce bine ar fi sã dorim ca Domnul Hristos sã fie întotdeauna preamãrit! Este ceea ce a spus si Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii: „Faceti orice vã va spune”. Nu luati seama la altcineva, El sã fie preamãrit! Mirele sã fie preamãrit, nu prietenul mirelui! Prietenul mirelui are bucurie din faptul cã e prieten cu mirele.

Am zis la începutul expunerii despre Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul cã este o sãrbãtoare tristã, dar este si o sãrbãtoare de bucurie. Ne bucurãm cã a existat un om în lumea aceasta care a stat împotriva fãrãdelegii chiar cu riscul de a muri! S-a dus la Irod si i-a spus cã nu face bine, cã legãtura pe care o are el cu cumnata lui nu este bunã. Irod l-a bãgat la închisoare si dupã aceea i-a tãiat capul. Si Sfântul Ioan Botezãtorul a rãmas pe punctul acesta de vedere, cã Irod nu face bine. Ce fain ar fi în lumea aceasta dacã ar fi multi oameni care sã se lupte împotriva fãrãdelegii spunându-i rãului rãu si sã nu aibã ezitãri sã atragã atentia atunci când ceva trebuie îndreptat!

Este mare lucru sã poti fi îndreptãtor de oameni. Când vezi cã ceva nu-i în regulã, sã gãsesti modalitatea sã-i spui, bineînteles, asa cum este omul, nu cu rãutate, nu cu mândrie, si mai ales sã-i spui de ce nu este bine, sã-i spui cum ar fi bine sã facã. Si-atunci suntem pe urmele Sfântului Ioan Botezãtorul si n-o sã ne taie nimeni capul! În sfera noastrã, între noi, frãteste, prieteneste, cu dorinta de a se îndrepta lucrurile, am putea mãcar o datã, de douã ori, sã spunem un lucru, chiar dacã oamenii nu tin seama de el.

Închei cu dorinta de pace, bucurie si binecuvântare. Dumnezeu sã ne ajute tuturor!”

(Revista Noua Arhiva Romaneasca – PACE , BUCURIE SI BINECUVANTARE , Ciucea, 28 august 1998)