Mamei…
Mamei…
Când primavara ochii şi-i deschide,
aurul din cer în casacadă revarsă
raze de lumini ce o cuprind,
mângâindu-i chipul,
facând-o şi mai frumoasă…
Eşti pentru mine un blând ghiocel
bună mamă, plină de mister
icoana sfântă a sufletului meu.
Ţi-e gândul la lanul de in înflorit
“Ţara fagilor” mereu te cheamă
e vremea să revenim acasă
căci neamul nost’ tot prigonit
îşi plânge dorul şi încă mai visează.
Ramurile tinere de fag îţi vor alina durerea
mugurii credinţei vor aduce iar unirea.
Ani de s-au scurs prin lacrimi înstrăinate
nu s-au irosit în van…au rămas curate,
măicuţa mea, ce ne dăruieşti iubire…
Zi ţi-ai făcut din noapte prin rugă
îngenunchind smerit în faţa Celui Sfânt
cerşind mai multă indurare,
iertare şi iubire pe pamânt…
Te privesc măicuţă cum lacrimile te năpădesc
şi simt că n-am putere să ţi le opresc…
privesc tăcut… cad şi eu în lacrimi
umilă în faţa Tatălui Ceresc…
Doamne, de mă vezi acum
nu-ţi cer decât milă şi iertare…
te rog Doamne, ai grijă de mama mea,
fiecare zi să-i fie sărbătoare…
m.g
8 Martie 2013
