Acum aproape o luna, in acest hol, se stransesera vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iasi. Am stat doua ore si jumatate de vorba cu ei, fiindca pentru asta venisera. M-au intrebat lucruri atat de duioase, de induiosatoare pentru mine, in ceea ce-i privea. Ma uitam la ei cu dragoste si cu mila, fiindca ma gandeam la ce-o sa-i supuna viata, la cate incercari. Ma intrebau Cum sa rezistam, doamna Busulenga? Cum sa nu cadem in ispite?” Le-am spus: Copii, faceti-va o platosa. Eu nu pot sa va spun mare lucru, pentru ca fiecare om are destinul lui si are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiti-va o platosa a voastra si aceasta sa fie o platosa a seninatatii, a dragostei pentru toata creatia, pentru tot ceea ce se afla sub soare. Sa va fie gandul pe verticala. De multe ori am spus sa nu uitati ca exista verticala“. Pentru ca daca uitam verticala, ca exista Dumnezeu, suntem terminati, si sub raport spiritual, dar si omenesc propriu-zis. In aceasta platosa, rugaciunea sa fie foarte bine fixata, pentru ca e nevoie de ea in momentele grele. E nevoie de chemarea noastra. Fiecare dintre noi, cand ne intalnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplacere, cu o nenorocire spunem: Ajuta-mi Doamne! Da, Doamne!“. Frantura aceasta de rugaciune am putea s-o spunem mai des. Si mai este ceva. O sa va spun acum cum faceam eu foarte mult in tineretea mea. Mergeam pe strada, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta si incercam sa gandesc pozitiv, pentru toata lumea, fiindca puterea gandului este enorma. Trebuie ca fiecare dintre noi sa devenim un emitator de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie si de lumina. Eu socotesc ca daca tot timpul am zice Doamne, sa daruim semenilor nostri un gand de dragoste, pace, bucurie si de lumina”, daca tot timpul am gandi asa, in momentele noastre libere, am crea o adevarata noosfera spirituala. Am impresia ca ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea asa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie sa ne impotrivim agresiunii noosferei, cu gandirea pozitiva, cerand pentru lume, pentru semenii nostri, pentru aproapele nostru. Sa gandim intotdeauna la aproapele nostru. Astazi, am ajuns sa nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Ma tem ca, daca nu vom gandi pozitiv legatura noastra cu aproapele o sa ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem in pericol sa ne izolam. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atata vreme de la jumatatea secolului trecut, ne ameninta pe toti. Singura iesire din asta este indreptarea catre aproapele nostru. In felul acesta indeplinesti si o porunca Dumnezeiasca si realizezi si o comuniune sociala, fara de care lumea nu mai poate exista. Sa iertam tuturor, cum zice Mantuitorul. E adevarat ca e groaznic de greu, dar macar nu-i face rau, bucura-te de bucuria lui sau indurereaza-te de durerea lui. Asa se spune, ca de durerea lui mai degraba te indurerezi, decat sa te bucuri de bucuria lui.
Zoe Dumitrescu-Busulenga
