Cuvânt și iubire

Clasificarea Mioriței ca baladă este discutabilă. În primul rând trebuie precizat dacă ne referim la varianta publicată de Vasile Alecsandri sau la ce alte variante ale Mioriței. La o singură variantă sau la o multitudine de variante? Pentru a înțelege Miorița, trebuie să pornim de la toate variantele, după cum ne atrage atenția cercetătorul Adrian Fochi în vasta lui monografie, iar nu doar de la varianta lui Alecsandri, așa cum au făcut cei mai mulți savanți. Diferite variante au fost clasificate în diferite specii literare, unele în genul liric, altele în genul epic. Țăranii spuneau că Miorița este „cântec bătrânesc”. E o noțiune complexă, pe care nimeni nu a reușit să o definească în mod satisfăcător. Faptul că Miorția se cânta, i-a făcut pe mulți să o considere baladă. Însă nu au pornit de la o definiție clară a baladei și au redus complexitatea Mioriței la simplitatea unei balade. Prin definiție, balada aparține genului epic și are ca erou un personaj identificabil, care a trăit cândva și s-a remarcat prin anumite fapte. „Portretul ciobanului nu ne prezintă un personaj identificabil prin detaliul individual, pitoresc și singularizator, ci exprimă idealul de frumusețe tinerească și de cuceritoare bărbăție ce și l-a format poporul nostru” precizează Alexandru Amzulescu, Adrian Fochi, I. C. Chițimia și Gheorghe Vrabie, în Istoria Literaturii române, vol. 1, p. 123, Ed. Academiei, 1964.

În concluzie, Miorița nu se încadrează în definiția baladei și nici în genul epic. Această concluzie este confirmată de faptul că în cele mai multe variante ale Mioriței, ciobanul nu poartă niciun nume. Toată acțiunea pare să se petreacă într-un peisaj geografic, însă are loc în sufletul lui, în peisajul lui lăuntric. Deci aparține genului liric. Toate cuvintele concrete, ce descriu peisajul geografic din jurul ciobanului sunt metafore ce simbolizează frumusețea peisajului spiritual din inima lui. Acesta este un procedeu arhicunoscut în istoria și în teoria literaturii. Numai în variantele care sunt colinde, ciobanul din textul Mioriței primește numele țăranului căruia îi cântă colindătorii. Iar colindele nu sunt balade. Ciobanul din Miorița nu poate fi un individ în carne și oase, ci este un personaj literar cu valabilitate universală, ce întruchipează bunătatea și perfecțiunea umană. George Călinescu a afirmat că Miorița este un mit. Acest lucru este evident în multe variante, unde ciobanul întrunește condițiile conform cărora e un erou mitologic. Cei care au afirmat că Miorița este un mit au fost contraziși de cei ce au considerat că acțiunea din Miorița este concretă și are un caracter juridic, o crimă pentru jaf, ca în Baltagul, de Mihail Sadoveanu.

Divergențele dintre savanți provin de la faptul că unii văd în Miorița un text ezoteric, cu conținut abstract, sacru, tainic (mythos) și cu un sens luminos, care ne înalță sufletul până la soare și la puritatea cerului înstelat, pe când alții văd un text exoteric, adică concret, profan, accesibil oricui (logos) și cu un conținut tragic, cu un cioban incapabil de acțiune și laș, care cică ar fi reprezentativ pentru toți românii. Interpretarea juridică se sprijină pe erori metodologice de cercetare a textului, nu poate explica viziunea poetică a ciobanului, jignește demnitatea de român și este o insultă la adresa întregii națiuni. Există două feluri diametral opuse de a înțelege Miorița sau orice alt text cu caracter sacru, cum este și Biblia. De aceea avem drept-credincioși și atei. Drept-credincioșii văd sensul ezoteric, de taină, sacru și plin de sensuri luminoase ale metaforelor din Biblie, pe când ateii se opresc la sensul concret al cuvintelor și nu pot vedea sensul luminos. În privința Mioriței, culmea este că atât cei ce văd sensul sacru, cât și cei ce văd sensul profan, pot avea dreptate, dintr-o perspectivă sau alta: sacră sau profană. Fiecare, cu ce fel de ochelari citește. Am folosit aici cuvântul ochelari în sens metaforic, abstract. Miorița a fost concepută ca un text sacru, plin de simboluri și abstracțiuni, astfel încât conține mai multe idei decât cuvinte. Da, este posibil, deoarece fiecare cuvânt este un simbol plin de multiple sensuri și sentimente, despre care se poate vorbi mult și bine.

Cuvântul „lege” apare în câteva sute de variante ale Mioriței. Unii au crezut că are sens profan, de lege juridică. Alții spun că are sens de lege sacră, religioasă. Dicționarele noastre arată că sensul religios al cuvântului lege este singurul cunoscut în cultura populară orală și e mai vechi decât sensul de lege juridică, încă necunoscut în limba noastră pe vremea scriitorilor noștri clasici. La Alecsandri, Grigore Alexandrescu sau Vlahuță, cuvântul lege are sens religios. Pentru sensul juridic, ei foloseau cuvântul pravilă. În Miorița nu poate fi vorba de o lege juridică, ci e o lege religioasă, sacră. Dumitru Caracostea și Constantin Noica au arătat că lege în Miorița are sensul de „nomos” din greaca veche și nu reglează relația dintre oameni în societate, ci relația dintre om și cosmos sau divinitate. Așadar, o lectură juridică a Mioriței este neîntemeiată. Kindlers Neues Literatur Lexikon, volumul 19 din anul 1992, nu acordă credit interpretării juridice a Mioriței.

Tot despre o lege cu sens religios vorbește și apostolul Pavel din Biblie: „Căci, eu, prin lege, am murit față de lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.” (Gal. 2:19). Metafora morții din Miorița este aceeași metaforă pe care o folosește apostolul Pavel, când zice: „Eu mor în fiecare zi” (1 Cor. 15:31), „Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu” (Rom. 6:11). Ciobanul din Miorița, ca și Pavel sau alți autori de texte ezoterice, folosește metafora morții în sensul că se îndepărtează de cele lumești, pentru a se apropia de cele dumnezeiești și de frumusețea paradisului. Acesta e sensul luminos al metaforei morții, nicidecum o moarte adevărată. În mod evident, Pavel, ca și ciobanul din Miorița, nu vorbește de o moarte concretă, cu o descompunere a corpului, ci de o eliberare față de cele lumești. Nunta cosmică a ciobanului nu este o minciună frumoasă, pentru a da un sens sublim morții sale tragice, cum s-a crezut în unanimitate. El nici nu este ucis. Moartea și nunta lui cosmică simbolizează două etape dintr-un ritual simbolic, prin care țăranii colindați trec odată pe an, în fiecare an și au sentimentul că se unesc sufletește cu întreaga natură și cu divinitatea. În celelalte variante ritualul are loc la anumite momente legate de poziția soarelui din zi sau din an. Desprinderea de cele pământești îi dă ciobanului, la fel ca și altor personalități celebre din istoria civilizației universale, sentimentul că s-a unit cu întregul cosmos și a atins nemurirea. Un sentiment sublim, pe care filozoful grec Plotin spune că l-a avut de patru ori în viață și l-a descris pe larg, iar alții l-au simțit fiecare în felul său, ca Ruysbroeck, Suso, Tauler, Blosius, Sf. Tereza din Avila, Sf. Ioan al Crucii, Sf. Bernard de Clairvaux sau Meșterul Eckhart și câți alții. Sensul din toate variantele Mioriței este că ciobanul se desprinde de cele lumești, pentru a se uni cu divinitatea supremă din  matriarhat din religia ciobanilor arhaici: mândra crăiasă din cer, o divinitate uranică sau, în alte variante, o fată frumoasă ce îl caută pe munte, o divinitate chtonică. Cercetătorii care au văzut în ea o nimfomană fără rușine, pentru care ciobanul ar fi ucis de ceilalți doi, au rămas la o înțelegere profană, juridică. La o înțelegere ezoterică, cele două personaje feminine sunt divinități ce reprezintă două căi de unire cu divinitatea, cunoscute în fenomenologia religiilor: sau omul caută divinitatea sau divinitatea îl caută pe om. Nunta cosmică a ciobanului este o stare sufletească la care Gilgamesh, Dante Aligheri sau Faust al lui Goethe nu au reușit să se înalțe. Nunta cosmică din Miorița simbolizează unirea sufletului oricărui om cu divinitatea în care crede el și se numește hierogamie, adică nuntă sfântă, sacră. Acest fenomen psihologic este bine-cunoscut și analizat în literatura de specialitate. Transmiterea orală de-a lungul secolelor a alterat unele versuri din diferite variante. Unele cuvinte au fost greșit auzite, alteori nu a mai fost înțeles sensul lor simbolic și au fost înlocuite cu alte cuvinte. Unii rapsozi au modificat textul și l-au adaptat la realitățile concrete ale satului din vremea lor. La fel au făcut Luther și Calvin sau alte secte religioase: au modificat textul Bibliei pe alocuri, pentru a îl adapta la propriile lor concepții personale și la societatea în care trăiau ei.

Eu cred că exploatarea crâncenă a țăranilor, sistemul feudal de impozite și răpirea pământurilor de către cei puternici ai vremurilor de atunci, au putut face ca întreg sistemul de a gândi al țăranilor să fie întors pe dos. Nu îți mai arde să te gândești la stele și la nemurirea sufletului, când nu ai ce da copiilor să mănânce. Nu toți țăranii au mai înțeles sensul sacru, de taină și luminos din variantele Mioriței, așa că au modificat textul și au introdus aspecte juridice, care nu există în variantele cele mai bine păstrate și mai frumoase. Asemenea improvizații individuale din variante alterate au dus la o înțelegere pe dos a Mioriței și la doctrina că ar fi dăunătoare individului și națiunii. Se știe că orice limbă este un cimitir de metafore. Metafora morții din Miorița a fost o metaforă vie, dar, ca orice metaforă, pentru unii a murit. Metaforele cu sensuri luminoase din Miorița nu au mai fost înțelese și au fost răsturnate în metafore întunecoase. Însă o lectură mai atentă a variantelor, a cât mai multor variante, reînvie metaforele arhaice și scoate în evidență frumusețea gândurilor exprimate de autorii colectivi și anonimi care au creat și transmis Miorița. Miorița a fost și este mereu tradusă în diferite limbi, ba chiar de mai multe ori în aceeași limbă, deoarece este un poem de o frumusețe sublimă, pentru cine poate gusta frumusețile poetice și se poate înălța sufletește spre culmile gândirii și simțirii poetice. Marin Sorescu punea Miorița alături de Luceafărul lui Eminescu. Gândirea unui savant nu este o garanție pentru o gândire poetică așa cum avea Sorescu.

Afirmațiile de mai sus rezumă câteva din concluziile unei analize făcute pe 973 de variante, în cartea Miorița – Izvorul nemuririi, editura Alcor, București, 2016 și 2017. Dacă cineva preferă să rămână la interpretarea juridică de până acum, tragică, defăimătoare a ciobanului și a națiunii noastre, cu care am fost îndoctrinați, e mai bine să nu citească explicațiile din carte. Eu nu polemizez cu cei ce vor să polemizeze cu mine. Fiecare e liber să înțeleagă Miorița după pofta inimii sale și după cum îl duce cugetul.

——————————

Victor RAVINI

Octombrie, 2020

La Grande-Motte, Franța