Ierodiacon IUSTIN T.: Verde tihnit…

20 May 2020 by admin, Comments Off on Ierodiacon IUSTIN T.: Verde tihnit…

VERDE TIHNIT…

 

Să inventăm o nouă culoare –

verde tihnit.

 

E culoarea

când nu mai vine seara;

când te-ai trezit, în sfârșit,

nicăieri

în locul cel fără de așteptări

al așteptărilor tale.

 

Când Lumea toată e o ceremonie

de chado sau de ikebana,

de ceai sau de flori

fără invitații, fără portari

și fără destinații

pe care să pierzi biletele.

 

Da. E pentru sistemul nervos, pentru nervi

de un verde tihnit. E

ceaiul minții înainte de culcare.

Dar și mai mult

mai mult de tot…

 

e ora rugăciunilor fără cerere

e timpul întâmplărilor fără profeți

e ora când Dumnezeu își ia papucii,

pijamalele și pasta de dinți

și merge la culcare.

 

Și poți lăsa orice, cu El, orice

pe a doua zi…

căci e destul

să știi, să ai

verde tihnit.

——————————–

Pr. Iustin T.

19 mai 2020

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii