Nicolae Vălăreanu Sârbu: Poeme
Fără nicio îndoială
Cine dintre noi nu se teme
și privește cu nepăsare înainte
când sabia este deasupra capului
și poate să cadă ori nu?
Fără nicio îndoială
de aceea ne pândesc pe la colțuri
și apar oricând din umbra întâmplării.
Când posibilități nu sunt să înțeleg ascunsul
iar dileme se înlănțuie în minte,
de învăț să tac fără să vreau
și strig în van că exist.
Întunericul capătă putere
care nu se macină ziua
și strigătul meu în pustiul de nisip
nu se aude.
Se crapă de dimineață
Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.
Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.
Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.
Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.
Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.
Pescarii
Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.
Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
Temperatura fluidă
N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii
doar acum am înțelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocație și informație,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,
dar nici nu-mi doresc.
Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie
și nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
și nimeni nu-i știe capătul.
A rămas între tine și mine temperatura fluidă
și anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătății frânte.
Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simți totuși lipsa iubirii.
Când totul se va preface în ruină
și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.
Păstrez același crez
Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îți seacă izvoarele trupului prin suferință
și respiri cu tristețe aerul.
Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorințelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viață,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez același crez
și multă dragoste.
Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înflorește prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
și nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
și le voi ocoli
chiar începând de azi.
E mai bine decât în altă parte
Îți scriu pentru că nu pot să-ți vorbesc în față,
ești dusă prea departe,
am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistență
și o am învelită-n dragoste aprinsă,
oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte
și mă simt chiar bine.
N-am alte veleități și nu cred în realizări fulminante,
nici nu vorbesc prea mult și nu mă plâng
așa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot
și apoi se despart repede,
nu există susținere fără propriul efort,
nu poți trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,
te poate ucide cu umbra deasă,
dacă tristețea și bucuria nu și-ar da rând
cum vom izbuti.
Dacă vrei să te întorci, să nu-ți fie rușine,
nu interesează pe nimeni,
astăzi a luat naștere o nepăsare individuală,
o tăcere durută
prin care înoată fiecare om.
Tu hotărăști,
o să mă găsești la fel de hotărât,
să-mi trăiesc viața în fiecare clipă
ca în tinerețe.
Voi ajunge la tine
Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
și întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
și am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când și-a dat în petec
și m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
și nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că și Dumnezeu aștepta
să se întâmple o minune,
un glas totuși îmi striga
voi ajunge la tine
și cu ochii închiși.
Un bătrân de poveste
Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.
Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.
Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.
Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.
Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.
Nu vreau mai mult
Mă prind în jocul gulerelor albe
și mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alții.
Tot ce se naște crește în os
și în carnea de vultur
care zboară fără aripi.
Lumea nu știe apele în care mă scald,
înot și prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
și le adun între ziduri.
Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la loitre.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
———————————–
Nicolae Vălăreanu Sârbu
Sibiu,
23.03.2020
