Adrian BOTEZ: A ieșit – din umbra-i delicată – INOROGUL (stihuri)
vibrând – vibrând – vibrând – vibrând
s-a smuls – din neființă – -n fire
informu’ – -ascuns sub Forma-Gând
chirciri meschine – în Liturghisire :
Forme – slăvesc DOMNUL CÂNTÂND !
…privești boțirea Lumii – -n lucruri
amețitoare-ori – sceptic – coborânde :
e-o ARMONIE DE COLINDE
și Măreție : plin te bucuri !
Îngerii vin să șlefuiască
lumini – Serafii-nvață să Iubească
Ordinea-Strună-o-ntind Heruvii
în Lumea Celor Patru Fluvii…
…frumos era – dar iar va fi
când Crist – din Bezne – va păși…!
***
ORICÂTĂ PLOAIE ORI NINSOARE
oricâtă ploaie ori ninsoare
se-așează – între noi și Soare
oricât Cetăți se tot fărâmă
ocrotiți suntem – Sus – la Stână…!
cleioasă de mocirle Lume :
noi stăm cu Crist la Joc și Glume
cântăm – în noi și în Oglindă
tainica Lumii Noi – COLINDĂ !
din amintiri umflăm baloane
aplaudă Îngeri – din Balcoane :
e Rai – Fecioară Neagră – BEZNĂ !
…Cântecul te-a rănit la gleznă…
…Oștiri de Candele se-aprind
în Munții-Eterni – ce ne cuprind…!
***
ADEVERIREA MODERNĂ…
…”Hristos-Dumnezeu
la toate se gândește
cuminte cumpănește
desăvârșit hotărăște…!”
..dar noi ne-am retras – demult și
cu totul – din
Afacerea – Grasă și
Plicticoasă – a
Acestei Lumi : stăm
închiși – îngroziți (noi înde
noi înșine !) – într-o
Bulă Surmenată – dilatată
imens – de atâta
Translucid – și vedem – prin
Ea – Facerea și Desfacerea
Cosmică – precum o activare
banală – a unui
novice – pe
Internet…
***
DANSUL SATANEI ÎN COSM’ SE LĂRGEȘTE
Dansul Satanei în Cosm’ se lărgește
vulcanii-i stinge – mări istovește
peste gunoaie – Timp horcăiește…
…Crist – răbdător – de pe Cruce privește…
…e-o Vale – tot Vale – și tot prăpădește
Satana Extatic – nebun – se rotește :
din gheare-i – pe rând – Nădejdea îi scapă
Norocul și Firea – Sfânta Măsură îl sapă…
Dansul Satanei se-nvârte în gol
s-a uscat – terminat – grețosul lui rol :
Histrionul Nebun reverenți risipește…
…stricată-i Mașina – la nimeni vreun clește…
…Arhanghel de-o arșiță ! – te prăbușește :
Luna te-ngână : Mătrăguna sporește…
***
CRIST ȘI SCRIPCARUL
Crist nu îngăduie – -n dementele lumi – vămuire
Crist ‘și-unește răni cu căzuții din fire
Crist larg își sfâșie piept – să-ncapă al nostru păcat :
Crist – Cel de Răi – în toi de primejdii – chemat…
El vine și iartă – iertând firea Lui
ți-alină Chip Ars – căci e Chip de-Alelui
tu – Măcelar – la El înveți să suspini – chiar cu Sânge pe Mâini:
ucenicești – Victima-Frate SĂ-NVII – chiar dintre Câini…
Să Iubești – Ctitorești – și să Zbori cu Fluturi Hai-Hui
căci tot ce visează – sunt Îngerii Lui :
faci popas – înțelept – pe Gura de Rai
și-i descânți Răstignitului – Rana de Nai !
…eu – Scripcarul cel fără de Nume
cânt doar pe-o Strună – dar pân’ la Minune !
***
RUȘINEA DEMIURGULUI
“Zilele Berii” – “Ziua Cârnatului”…
dar o Zi a… “Amintirii de Sine”…?!
…știu că nimeni n-o să mai facă niciun bine
dar : “ce faci – face-ți-se-va” – “în numele Tatălui”…!
omenire – Bulă Puturoasă
plutești – în văzduh – la Măseaua Scoasă…!
omenirea – Lepra Normalului
a uitat : orice Apă – datorește Malului…!
de-ar fi ținut Facerea doar Cinci Zile
Crist ar fi-ntors – acum – mulțumit – File după File :
în Cartea-I Sfântă-și citea Lumina și Umbra – Cerul și Apele
Pământul și Munții – Zâne-Fără-De-Grabele…
…așa – mânios de falsa-I „Capodoperă”
ajunge la Fila a Șasea : cu Palma-I – de rușine – o-acoperă…
***
CAD FULGI DE ZĂPADĂ – NU UITĂ NICIUN ÎNGER
cad Fulgi de Zăpadă – nu uită niciun Înger
să fulgere ! – …dar eu – pe treptele Raiului – sânger :
Gunoiul și Relele se-ascund – prevăzătoare
dar știu eu că m-așteaptă – sub Bezni – răzbunătoare…
…în rezumat : Zăpada face lumii Judecata
apoi – se va topi – și ea – -n Noroi : tot strâmbă fi-va Plata !
mereu rămân Belelele Călare
mereu te-nchini la Bufniți din Cărare !
Judecata Văzduhului numai în Vizită vine
pe la șobolani ca noi – puturoase jivine…
Judecata Văzduhului se-ntoarce – iarăși – la Bal
ne prăbușește – iarăși : Știutul nostru Hal !
…sângele meu de Mânie – mâine va fi la Crist – în Pocal :
să-i amintească SĂ STEA – nu doar să vină : Răului fie-i Mal !
***
SCRIEȚI LIN – CÂNT DE PELIN
scrieți lin – Cânt de Pelin
poate vine-un Pelerin :
să ne caute între strune
afle-și icoanele-i bune
afle-și singur și prieten
Nota Lunii : calci pe Piepten…!
Pelerin de-aici – din Scrin
Stihul vechi – e vechiul Vin !
nici o mie de-Atlantide
n-ar sparge atâtea blide
câte Stele ard Grăbiții
când e vremea de Solstiții…!
Aici – totu-i rânduială
de Heruvi – pururi – foială :
Rândul n-are niciun Rid
Sufletele nu au Zid…
nu sunt Vijelii – ci Sfaturi
și nici Trăsnete – ca Haturi :
straiele-s țesute-n Rază
Mintea-i – pururi – la Amiază!
Duhul umblă Scriitor
cu Naiul…”la Purtător” :
nu e Turmă – ci Frăție
cu Crist în Mijloc de Vie !
aici – Văzduhul e Carte
nu afli păsări deșarte :
Crist – în Straie de Lumină
ne-mbăiază în Sulfină
aici – moșii și strămoșii
stau cu noi – în gura porții :
toarcem razele de grai
toarcem săgeți pentru Nai…
Voievozi și Voievoade
cu Pescarii – la Năvoade !
căci e jos lume slinoasă
trebe la Lumină scoasă !
…uite-așa e Veșnicia :
griji cu Neamul – griji cu Glia !
nimeni trândav – nimeni prost :
suflă – peste toate – ROST !
***
ACOLO SUNT MUNȚI ȘI PĂDURI – CA ȘI-AICI
Acolo sunt Munți și Păduri – ca și-Aici
Văzduhul Cristal – nu Viespi – nu Furnici
Sămânța Șobolănească și Cârtițele
nu-s de imaginat – și nici Bufnițele
Îngeri și Suflete : ard – laolalt’ – o Văpaie
Spirite-Nalte dau Lumină – la Straie
e-o Pace de Vis – și Senine Îndemnuri
spre Piscul Minunii – cel fără de lemnuri…
Păsări Albastre – spre Cuibul Luminii răpesc
Păsări Albastre – de Elfi călărite – grăbesc
să întâmpine Focul – Bărbatul și Jocul !
…e-o lume altfel : surd și mut e Norocul…
…Suflete – Oame : să crezi în Minune
căpăta-vei – iar – Chipul : Etern Sfântul June
ieșind – pentru pururi – din Greaua Genune…!
***
E-UN LAC CU APE VIITOARE
e-un Lac cu ape viitoare :
Lebede Albe ascund Soare
Smaralde mi s-așeaz’ pe piept
sunt mai senin – deplin deștept
în depărtare – Munți grăiesc
din sufletu-mi abia șoptesc :
“…e-o mare de privighetori :
Soare Ascuns – nu te însori ?”
…nu-i rai – nu-i iad : e-o Lume Alta
în care Lacul nu e Balta
iar Lebedele – Îngeri sunt :
Serafi au fost – Văzduh cărunt…
…Crist scaldă-ne – sfânt – în Priviri :
suntem Munteni – nu Musafiri…!
***
DESCÂNTEC DE NAI
niște ochi pe conștiință
niște-andrele de voință :
voi călători cu raiul
până-mi voi fi aflat Naiul !
creier cu frizură
geniu cu glazură
beau stelele reci :
sper să mă-nțelegi…
lege-n furculiță
zei purtând fundiță
răni de raci în draci
gândire de craci
taci în burți de mame
fac – din raiuri – crame :
cristelniți de sânge
bradu-n munte plânge…
criză de umor
pune-n gât zăvor
lebezi fredonează :
voi muri l-amiază
lume de vitrină :
cățeaua bătrână
tot mai latră-n stele
stelele sardele
plecare cu spini
nuntă printre pini
înghiții un clopot
auzii un șopot
șopot de colinzi
atârnăm de grinzi
cu limba-n oglinzi
…cântă – și-apoi mori
și te sui în flori…
…scrie pe zăvor
“mor pentru amor”…
tu Cartea nu-nchide :
scapi Harpii Lichide !
***
ÎN ROUĂ ȘI-N RAZE SE SCALDĂ SERAFII
în Rouă și-n Raze se scaldă Serafii
e Cântec și Rimă – e Rostul Luminii
Scripcarii Lui Crist – în Lumi : Biografii
nu uită-a-și aprinde Coroana și Spinii…
în Rouă și-n Raze se scaldă Serafii
Truverii Iubirii – pe Muntele-Rai
iar Teii – cuminți – își tremur’ Canafii :
astfel de Arderi sunt Harfe și Nai !
Miresme Arzânde – primiți-mi și Duhul
primiți-mi Iubirea – primiți-mi și Stuhul :
mereu Doi într-Unul – eu sunt Însăși Cartea :
schimbată e Lumea – schimbată-i și Partea !
…Aici nu e Crimă – Aici arde Rimă
iar eu : Rug Lui Crist și Rouă de Știmă…
***
A IEȘIT DIN UMBRA-I DELICATĂ – INOROGUL
a ieșit din umbra-i delicată – INOROGUL
cu ochi fulgerători – în ochi de Crist
iar Pajura Cea Sfântă-ascultă Monologul
topind pe Inorog – în Melancolic Ametist
vin Pelerinii de Lumină – -adulmecând Copacul :
nu-i – încă – Șarpe : Frunzele-s de Aur
iar Pelerinii – osteniți – deșartă Sacul
și-L află – din Priviri – pe Știutorul Faur
în Lumea de Acolo – blând – te-ngropi în ierburi
nu-ți trebui’ Candelă-Văpaie și nici Herburi
Miresmele te poartă – -n Cânt de Harpe :
iată de ce lipsește – -n Ceruri – Hieroglifa “Șarpe”…
…ca-n Leagăn – așează-te-ntre Crist și Inorog :
da – fiecare adiere de-îngeri este Nou Prolog !
***
DE LUMEA DE-AICI MI S-A FĂCUT GREAȚĂ
de Lumea de-Aici mi s-a făcut greață :
Bani și Piață – Bani și Piață – Bani și Piață… !!!
de Lumea Cealaltă mă-ncearcă un Dor :
fâlfâie Raze deasupră-mi – Sfântul Cocor…
…e dimineață – amiază – e seară și noapte :
le-oi contopi – toate – –n Corăbii de Șoapte :
Cartea Lumii – ca Rimă – Armonie de Vis :
pe toate – încă de-Aici – în Sânul meu – le-am scris…
ar mai rămâne Slovei să-i dau Raze
ar mai rămâne – pe câte-am iubit – să le-ncarc în Fraze :
altfel – mă oprește Controlul – la Poartă
și mă-ntreabă – mereu și exclusiv – de Soartă…
…Acolo nu-s Bani – nu e Piață – nici Paiață :
Acolo – din toate – e HRISTOS : Etern Dimineață…!
***
PROBLEMELE TEORETICE ALE CREAȚIEI LUMII
eu – măcar – sunt absolut convins că
EXISTĂ un Monstru (…poate și mai mulți…) – care a
ciocănit – zdroncănit – apoi a molfăit ori
pardosit – Lumea
Asta – de-a ieșit – fiartă ori
scoaptă – cum va fi ieșit Ea – Atunci
(…când s-a
fătat Universul…)
majoritatea celorlalți – însă – îți vor
spune (…așa – mai pe
șestache…) – că
Lumea Asta a fost făcută de
Mămicuța lor – cu
Săpunul de Baie – sau – unii mai
Târtănoși – că Lumea Asta a fost
aranjată – cosmetic – de
Tăticul lor – dimpreună cu Sutienul
Zebrei – Celei Tărcate – din garsoniera de la
etajul doi…
…eu tac – și-i las să se
păruiască – așa – democratic – și
din când în când – noaptea – când
treaba se-ngroașă – pun pe
masa din sufragerie – o
Gogoașă – cam
turtită – să stea
singură – până dimineață – când
firește – o
halesc tot eu…
…ce să fac ? – mă
sacrific…
…să nu vă mire-așa tare : Monștrii ăștia
Celești sunt foc de
Mofturoși – mai ales la
Gogoși : unii (…știu asta din
Viziunile mele
Oculte – pentru cine vrea să
m-asculte…) – fac – de la Gogoși – chiar
urticarie :
celui mai recent Monstruleț – care s-a
introdus – infracțional – în
Casă (…tocmai prin visele mele !) – i-a intrat niște
Zahăr – de la Gogoși – ca lui
Nazarie : chiar într-o
Carie !
…să fi văzut – în noaptea
aia – ce urlete pe El – de-l auzeam până spre
dimineață ! – …chiar și prin perna-n care-mi
vârâsem – adânc – nu doar mândra-mi
față – ci
întreg Bostanul – cu tot cu urechile
amândouă : până la amiază – mi se umflaseră cât
Două Ouă !
***
AM PUS DOUĂ CIREȘE NEGRE
negre am pus două cireșe
negre – într-un cocteil
Molotov – și benzina
nu s-a mai
aprins !
ce calitate proastă
benzina ! – cât de
eficiente – întunecat
jucăuș-distructive – cireșele
negre !
***
ACOLO-A FOST MALUL – ACUM SUNT AICI
Acolo-a fost Malul – acum sunt Aici
iar Lumile – -n urmă – sunt negre și mici
Aici este Liniște – pentru Venitul din Larmă
Aici e Lumină – Acolo-a fost Magmă…
nu tulburați Visarea – în Cea din Urmă Lume
nu mai lăsați pe Bufniți – în turle să se-adune !
Lumii Celui din Urmă – Incredibil Posibil
Sângele meu cel Eteric – îi va fi Combustibil…
…să nu veniți Aici : am aflat și Copacul
Albastrele Păsări – deasupra-mi – îmi cântă…
Aici nu sunt Îngeri – lipsește și Dracul :
în Strai de-Mpărat – Uitări mă-nveșmântă…
…nu-i Rai – nu e Iad : e-o lume – din multe !
…nu vreau să ascult – nu vreau să m-asculte…
***
Adrian Botez