Eleonora SCHIPOR: Vasile Plăvan, un vrednic fiu al satului

24 Nov 2019 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Vasile Plăvan, un vrednic fiu al satului

          În anul când ne părăsea Marele Eminescu, la Cupca, veche vatră de români, aflată atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei, se năștea la 24 noiembrie 1889, Vasile Plăvan, cel care avea să aducă mai târziu faima baștinii.

          Vasule Plăvan, s-a născut în familia unor țărani înstăriți din această parte a Bucovinei. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursul secundar la Liceul n.3 din orașul Cernăuți. Bacalaureatul l-a susținut în anul 1910.

          O vreme a fost slujbaș la Căile ferate române. A devenit elev al școlii militare de infanterie din Botoșani. A participat la primul război mondial.

          În anul 1921 renunță la slujba de la căile ferate și intră în gazetărie. În 1922 susține un examen judiciar, student fiind, iar în 1923 și-a luat licența în Drept ca absolvent al facultății de profil din  cadrul universității din Cernăuți.

Vasile Plăvan şi voluntari bucovineni la Putna, 1934

          În anul 1934, alături de voluntari, intelectuali și țărani bucovineni a fost prezent la mănăstirea Putna, la comemorarea a 430 de ani de la moartea Marelui voievod al neamului Ștefan cel Mare.

          S-a stins din viață la 23 ianuarie 1939, fiind înmormântat în orașul Cernăuți.

          Vasile Plăvan a lucrat 13 ani ca gazetar și redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” și „Voluntarul bucovinean”.

Gazetari bucovineni, Cernăuţi, anii ’30, sec. al XX-lea

           Începând cu anul 1928 a devenit membru al Baroului avocaților din Bucovina. A mai fost avocat la Casa de asigurări sociale Cernăuți și profesor de legislație la cursul profesional pentru ucenici.

          Principala sa operă este „Boabe de lacrimi”, carte ce cuprinde articole felurite: pagini autobiografice, amintiri ale vieții satului românesc din Bucovina, amintiri din vremea bejeniei din primul război mondial. Pentru prima oară aceste articole au fost publicate în ziarul „Glasul Bucovinei”, pe urmă în 1936 au fost tipărite la Cernăuți la Tiparul „Glasul Bucovinei”. În 2007 la editura „Carpatia Press” (România) a fost reeditat acest volum, datorită unei alte vrednice cupcence, aflată cu domiciliul la Timișoara, poeta creștină Mariana Gurza, nepoata autorului.

          Pentru merite deosebite, avocatul și gazetaul Vasile Plăvan s-a învrednicit de câteva decorații: Medalia Ferdinand I cu spadă, Coroana României, Crucea Comemorativă de război.

          Anume datorită eforturilor depuse de neostenita doamnă Mariana Gurza, viața și opera acestui vrednic cupcean a ajuns să fie cunoscută, atât la baștină, cât și în întreg spațiul românesc. Doamna Mariana a avut grijă ca cele scrise despre acest fiu al baștinii să ajungă la Cupca, dar și cartea reeditată a lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”. Mai mult decât atât, inimoasa doamnă a publicat și o carte despe acest vrednic cupcean, intitulată „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”, care de asemenea ocupă un loc de cinste în bibliotecile noastre.

          Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la nașterea sa și 80 de ani de la trecerea lui în eternitate.

          Un alt fiu al baștinii, unul dintre autorii principali ai Monografiei satului Cupca, doctorul în silvicultură, regretatul Petru Ciobanu, de asemenea l-a inclus la capitolul „Fii satului”. (Despre neuitatul Petru Ciobanu, d-na Mariana Gurza de asemenea a publicat o carte).

           Asemenea personalități, care prin faptele și scrierile lor au dus faima baștinii până departe de hotarele ei, merită să fie cunoscuți și apreciați de toți.

           La toate ceremoniile noastre, la toate expozițiile, îi pomenim și vorbim elevilor de astăzi despre ei, acei oameni ce ne-au proslăvit și proslăvesc baștina dragă. Cu 10 ani în urmă, tot la un jubileu al lui Vasile Plăvan, am publicat și eu câte ceva despre el, în ziarele noastre.

           În incinta muzeului istoric al satului Cupca, se află materiale, cartea despre el, și cartea lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”, cupceanul ce a lăsat o urmă neștearsă în istoria satului său de baștină și nu numai.

Eleonora Schipor,

profesoară,

directoare pe principii obștești a muzeului istoric al satului Cupca

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii