Gheorghe Constantin NISTOROIU: ÎNTÂLNIRE PESTE TIMP ȘI TIMPURI
„Toamna şi-a întins marama de aramă pe zăvoi;
Taie aerul cu zboruri mici şi frînte rîndunele;
Frunze cad şi-n praf de aur, de la munte după ele
Pică şi treptat se umflă gîrla turmelor de oi.”
(ION PILLAT)
Octombrie şi-a gătit Caleaşca princiară, pornindu-şi solia sa angelică, dincolo de timp, dincolo de spaţiu, dincolo de ţărm, dincolo de mare, dincolo de deal, dincolo de munte, dincolo de soare, dincolo de vânt, dincolo de codru, dincolo de ţară, dincolo de cântare, dincolo de nostalgie, dincolo de stele, dincolo de legendă, dincolo de Sydney, înspre Oradea, marea Cetate a Bihariei Voievodului martir Menumorut.
Buna vestire, aleargă, se bucură, tresaltă, vălurindu-mi inima într-un mănunchi de grădină pe sub care s-au strâns dumitriţele albe ca la o vecernie de Toamnă în Mănăstirea voievodală Putna a sfântului Ştefan cel Mare, unde Lumina lină, se pogoară cu mantia PRIETENIEI sale cereşti sub acoperământul căreia mă cuprinde într-o caldă îmbrăţişare, întâlnirea istorică, de suflet, de Rug aprins, de romanţă, de poezie cu poetul şi scriitorul GEORGE ROCA.
Providenţa a ţesut mai de mult cu borangicul vrerii şi luminii Sale, broderia de aur a prieteniei noastre, urmând ca la plinirea vremii, peste timp şi spaţiu să ne contopim în azurul unei întâlniri serafice, a unor zori binecuvântaţi ai lui OCTOMBRIE – 17- 2019.
Glasul buciumului care a pregătit această întâlnire sublimă a sunat prin viersul dulce al Vestalei lirice, MARIANA GURZA – Timişoara, emina noastră dragă şi prin trâmbiţa unui alt PRIETEN ales, colonelul (r) dr, CONSTANTIN MOŞINCAT, în Cetatea sa de la ORADEA, cu prilejul invitaţiei la sărbătoarea CENTENARULUI 1919 – 11 Octombrie – 2019, cinstită în sânul cald, familial al Cercului Militar Oradea.
Frunzele arămii ale lui Octombrie cad într-o melancolie cernută a azurului, precum zborul rătăcit al Păsărelelor gingaşe, zburdalnice. Sus, stau de veghe şi ard permanent Luceferii în Candela lor mare, albastră. Nucul din poartă tremură cu braţele sale de monah centenar, podidindu-şi lacrimile în frunzele sale de borangic.
Toamna pentru iubitorii de Frumos, pentru Oamenii – Copii ai Creaţiei harice, lumina nu mai vine de sus, ci se pogoară din splendoarea de Păun a Codrului Împărat. Pentru Prieteni însă, lumina se prelinge din Icoana sufletului lor aprins de Iubire. Parcă de aici, din Sânul cald al PRIETENIEI cereşti, răsare şi PATRIA lor dragă.
În inima mea înflăcărată de VALAH creştin ortodox mi-a pătruns o sublimă cântare, cu un refren celest, repetându-se ca într-o RAPSODIE a lui Ciprian Porumbescu sau ca într-un purpuriu AZUR de ROMANŢĂ, unde tainele PRIETENIEI sacre, se risipesc în Iubire, dăruind doldora împrejururi FRUMUSEŢEA întru podoaba ei serafică.
Vântul cu o adiere mirabilă îmi deschide larg poarta, pe care intră, Doamna mea, MARIA NUŞA NICOLETA cu vestea cea bună: Domnul Colonel Moşincat te invită la Centenarul Oradei, unde va fi prezent şi prietenul tău drag George Roca. Mergem? Când? Dimineaţă! La drum…
Joi-17 Octombrie 2019, părăsim hotelul, păşind în cadenţă amândoi, cu bucurie, cu emoţie prin Cetatea Bihariei în braţele ei calde, apretate, primitoare.Purcedem prin centrul Capitalei dătătoare de cultură. Oraşul fascinează la fiecare pas. Clădiri impunătoare, gotice, frumoase, străzi curate, oameni cu priviri şi mers domol. Vrem să-l salutăm pe Mihai Vitezul dar îl găsim pe soclu pe regele Ferdinand, care-şi lasă privirea în pământ în Piaţa Unirii.
Facem câteva poze, până la venirea colonelului Moşincat, care bucuros ne ia în primire la pas în drumul grăbit spre întâlnirea marei surprize pregătite…, adică îmbrăţişarea cu GEORGE ROCA. Numai că, eu vorbisem cu MAGISTRU la telefon pe 16 Octombrie, Miercuri pe la ora 12,00, în drum spre Gară, în drum spre Oradea, în drum spre el.
Ajungem la intersecţia cu strada Eminescu, pe care stă prezentă, peste timp, clădirea înaltă de piatră în care se regăsesc de un veac apărătorii hotarului Bihariei, Casa Armatei – Cercul Militar.
Aveam să aflăm că lipită de Casa Armatei este Casa Doamnei Roca,urmată doar la câteva case de Casa Roca. Aproape un cartier Roca,cu bucurii și râset zglobiu de copil rămas doar în amintirile celui plecat să-și înfrunte destinul peste mări și multe țări.
Îl zăresc pe George Roca la vreo 10 m venind înspre noi, călcând greu, apăsat, ca un Voievod mereu de veghe la hotarele CUVÂNTULUI.
Soarele ne-a dat binecuvântarea de sus. Ne-am îmbrăţişat într-un Rug aprins, înteţit al Prieteniei, apoi am purces spre EMINESCU, la un taifas de Tavernă,un cochet restaurant rustic, care a devenit cartier general timp de trei zile. Între licăririle povestirilor fascinante, George a scos ca pe o pâine mare ardelenească, rumenită şi aburindă, cele două volume deosebite,”Taina Scrisului”,dăruindu-mi-le cu autograf şi căldură de mare senior.
GEORGE ROCA, cu grija unui mare comandant de oşti, a ales, a înrolat şi a desemnat din Pantheonul său literar 100 de Scriitori în ţinuta de gală a eseurilor lor pentru parada celor două volume ale sale, ca un OMAGIU adus CENTENARULUI MARII UNIRI a tuturor ROMÂNILOR.
Mie mi-a rezervat onoarea cadenţei în primul volum, în rândul al 29-lea, cu eseul Cuvântul dătător de viaţă.
A urmat o seară aprinsă de Cuvânt, de Omagiu, de Sărbătoare!
Vineri ne-am revăzut cu alte emoţii, cu alte cărţi, cu alte vorbe, cu alte povestiri, cu alte planuri, cu alte proiecte culturale pentru viitorul foarte apropiat.
Am crezut întotdeauna că pentru a rodii trainic și cu folos, mediul literar românesc are nevoie de un creator de Școală literară, de un artizan al LUCRĂRII, deosebit de dificilă, de a pune în valoare și debutantul meritos, ce-și caută un loc al său în Aula Cuvântului dar și pe cel care,deja, a confirmat că slujește cu responsabilitate interesele Neamului său prin intermediul slovei scrise.
În ultimii zece ani, pășind la rândul meu pe această Cale a Cuvântului,am înțeles că flacără aprinsă de regretatul ARTUR GABRIEL SILVESTRI nu se stinsese…
GEORGE ROCA era hărăzit să lumineze ogorul creației literare românești pentru ca el să rodescă valori, care vor rămâne să schimbe, măcar în parte, istoria atât de controversată a acestei perioade de viață românescă…
Și tocmai pentru că trăiește intens bucuriile și suferințele neamului său, dar respirând aerul depărtatei Australii, el s-a așezat mai presus de micile și inerentele influențe ale politichiei autohtone, care a finanțat scriitori de tinichea sau promotori de cultură adesea analfabeți dar cu diplome.
În timpul orelor petrecute împreună, extrem de puține cei drept, am înțeles de ce este atât de iubit de tot mediul literar românesc: a rămas Ardealeanul sincer iubitor de oameni și de pământul său natal; sufletul său plin de un Soare lăuntric te înfășoară imediat cu o bucurie a trăirii fiecărei clipe la o intensitate greu de descris; firea sa, o ”țîră” sugubeață, dar întotdeauna atentă la detaliile fine ce conturează contextul,te obligă să renunți la orice înhibiție politicoasă și brusc, devii tu, cel adevărat,care comunici în primul rând cu sufletul către un suflet de Mare Român !
Sunt mândru că fac parte din Școala literară GEORGE ROCA și sunt convins că, peste ani,așa se va analiza contribuția generației din care facem parte la slujirea Cuvântului.
+ Sf. M. Mc. DIMITRIE – izvorâtorul de mir.
27 ocrombrie 2019
Gheorghe Constantin Nistoroiu – CAVALER DE CLIO
