Cuvânt și iubire

Atunci când ne risipim, poezia este cel mai frumos punct de reîntâlnire.

 (Visar Zhiti)

Dorinţa de a scrie poezie este la fel de „veche” precum existenţa umanităţii. Ca şi nevoia oamenilor de a fugi în căutarea altor locuri, căutarea poeziei de sine, a esenţei, este, în final, doar o încercare de a descoperi frumosul. La afirmaţia des citată a lui Dostoievski că frumosul va salva lumea, mie îmi place să adaug că poezia este cea care ne salvează de inutilitatea şi devalorizarea lucrurilor, dăruidu-ne emoţia necesară si aptitudinea de a ne minuna.

Aceste ganduri mi-au trecut prin minte atunci când mi s-a spus că redacţia revistei “Albanezul” din Bucureşti a avut iniţiativa de a publica antologii ale poeţilor albanezi din exil, precum şi ale altor emigranţi din lumea întreagă. Proiectul îi dă fiecărui autor posibilitatea să „ia cu sine”, în antologie, un alt autor din ţara unde se află. Mi s-a părut o idee interesantă şi, când mi s-a cerut să scriu prefaţa, în mintea mea s-au amestecat pe neaşteptate cuvintele: antologie, femeie, român, albanez, Balcani, Italia, Xhejm Xhojs, diasporă, Eminescu, Naim Frashëri, mergere împreună, asociaţiile scriitorilor albanezi din Grecia, SUA etc., cartea din maşină, de pe pervazul ferestrei şi, apropo, am zis cu glas tare, „omului când călătoreşte îi este mai uşor să cânte.”

      Albanezii sunt într-o mare călătorie. Nemaiputând să îndure, acum când Europa vrea să vină cât mai curând la ei, o parte au luat-o la fugă să găsească ei Europa mai devreme. Nu este vorba pur şi simplu despre vechiul continent, fiindcă glia albanezilor este fără discuţie în Europa, ci despre Europa ca metaforă a civilizaţiei şi bunăstării, a valorilor şi virtuţilor, mai direct spus, a Poeziei. Lucruri care se pot vedea şi pe alte continente, în America, dar şi în Asia şi Africa, şi în Australia, oriunde au ajuns albanezii. Şi, cum am spus, îşi însoţesc călătoria  cu cântec.

      Fii ai celei mai poetice peninsule, vecini cu grecii de la care au luat multe, şi cărora, cred, nu le-au dat nici ei mai puţin, cu slavii de Sud, cu care împart cu ei mituri şi legende, cu românii, de care îi leagă o strălucitoare colaborare renascentistă, albanezii sălăşluiesc acum în două state, Albania, o ţară antică, şi Kosovo, cea mai tânără republică din lume, dar şi în Macedonia şi Munte Negru, plus o diasporă împrăştiată prin toată lumea şi mai numeroasă. Albanezii vor să fie (şi sunt) o părticică a culturii comune a umanităţii, în care intercultura este mai importantă decât multiculturalismul. Sunt cuprinşi şi ei în această mişcare, în care vor să îşi dezvăluie sufletul, vor să obţină multe de la lume, dar şi să dea, dovadă fiind şi această antologie.

      De fapt, ce este o „antologie”, ce înseamnă acest cuvânt? Ca şi cuvânt, se ştie, provine din greacă – „anthos” (floare, dună sau culege). Latinii foloseau şi termenul compus „florilegium” (tufă de flori, al cărui sinonim este şi cuvântul „miscellus”, care înseamnă amestecat, mixed, asortat, precum o tavă cu multe bucate). Poezia, astfel, era de timpuriu privită aidoma hranei. E momentul să adaug că latinii, conform dicţionarelor etimologice, aşa cum îi spuneau „sabaia” berii ilirice, tot aşa îi spuneau şi culegerii de poezie. Şi urmaşii noştri, ilirii, cu limba şi meşteşugurile lor, i-au influenţat pe ceilalţi, s-au amestecat şi au colaborat cu alte popoare şi în domeniul poeziei, şi în cel al războiului.

      O antologie, până la urmă, începe însă să unească din ce în ce mai mult, dacă este posibil, tufefele de  flori cu numele lor, mireasma lor cu parfumul cuvintelor, mâncărurile gustoase cu metaforele, îmbătarea cu băuturi şi cea cu sentimente, ca într-o sărbătoare comună. Îi cheamă şi pe alţii, în tăcere, cititori de dincolo de hotare, leagă prietenii, şi aşa mai departe. Într-o discuţie la Torino cu poetul român Marin Sorescu (căruia i-am scris prefaţa la antologia în limba albaneză), l-am întrebat, printre altele, care este mesajul lui pentru popoarele din Balcani, zdruncinate de conflicte şi lupte. Să citească poezie, m-a întrerupt el.

      Antologiile „de la unul la altul” înfăptuiesc cel mai bine această misiune. Ele sunt culegeri poetice ale popoarelor. De aceea, frontierele pentru alcătuirea unei antologii sunt din cele mai diferite, din cele mai surprinzătoare, se bazează pe criterii de timp şi de spaţiu, continentale şi de epocă, de etnii şi limbi, sau de direcţii literare etc. Există antologii pe criterii tematice, numai cu poezii de dragoste sau despre muncă, despre cei căzuţi, despre Crăciun, cu poezii despre ape, despre pietre, cai, suferinţe. Există altele cu poezii doar pentru femei sau pentru elevi, aşa cum apar în ţara mea şi antologii cu scrieri ale deţinuţilor, care cred că sunt caracteristice şi altor ţări care au ieşit din dictatură. Fiindcă poezia, mai presus de toate, este libertate, este miracolul libertăţii. Dar antologia pe care o avem acum în faţă ce criterii are? Ea parcă vrea să ne arate că atunci când ne risipim prin lume, poezia este cel mai frumos punct de reîntâlnire.

———————-

Visar ZHITI

Prefaţa – Parathënia, la volumul ,,Daruri divine” (Antologie poetică – Antologji poetike )

Coordonator Baki Ymeri

12 aprilie 2019

***

PE SCURT DESPRE BAKI YMERI

Este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi Literatura Albaneză). Între timp, a urmat cursuri de speializare a limbii române, la Universităţile din Viena şi Bucureşti. Este un tezaur de suflet românesc, doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul, autor a 5 antologii a poeziei române în limba albaneză, autor a 35 de antologii comune cu poeţi români şi albanezi, autor a câtorva studii ştiinţifice despre inteferenţe culturale româno-albaneze, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.

De-a lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 100 de scriitori şi istorici români în limba albaneză. Este considerat un aristocrat al legăturilor româno-albaneze, un tezaur de suflet românesc, colaborator al diverselor reviste literare din ţară şi străinătare, tradus în limbile aromână, slovenă, macedoneană, suedeză, germană, italiană, engleză; redactor şef al revistelor Albanezul și Kosova, prezent în numeroase antologii, laureat al câtorva premii naționale și internaționale pentru poezie, deţinător al Premiului Balcanică pentru traducere (Brăila, 2010), a altor premii literare, diplome şi a unui Certifcat pentru Drepturile Omului (Bucureşti, 21 octombrie 1994). Telefon: 0729698600. E-mail: alban.voka@gmail.com