Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (IV)
Martiri creştini la Dunărea de Jos
Religie cu o doctrină aparte, propovăduind un monoteism cu totul străin de spiritul antic greco-roman şi interzicând adepţilor săi participarea la riturile tradiţionale, creştinismul nu se putea bucura de toleranţa autorităţilor romane şi nici de simpatia adoratorilor vechilor divinităţi. Suspectaţi de autorităţi, respinşi de mulţime pentru practicile lor contrare zeilor, creştinii erau consideraţi un corp străin, marginal, în afara legii romane, iar religia lor o „superstiţie”, ce atrăgea persecuţii. Creştinismul a fost prigonit începând de la Nero şi până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I şi până la începutul secolului al IV-lea. Persecuţiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creştinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcaşurilor bisericeşti, interzicerea adunărilor şi arderea cărţilor sfinte. În acelaşi an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoţilor, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toţi credincioşii care nu sacrificau zeilor. Apoi, în primăvara anului 304, a fost dat al patrulea edict, care stabilea uciderea tuturor creştinilor, preoţi şi laici, care refuzau să sacrifice. În timpul persecuţiei lui Diocletian (284-305), a lui Galeriu (305-311) şi Liciniu (307-324), au suferit moarte martirică şi locuitori daco-romani din regiunea dunăreană. Pe linia Dunării, martirologiile consemnează mai mulţi creştini, victime ale persecuţiilor în cinstea cărora se celebra Natalia, la Sirmium, Singidunum, Bononia, Ratiaria, Novae, Durostorum, în Moesia, Panonia, Dacia. Numele unora dintre ei le cunoaştem din „actele martirice”, precum Breviarul sau Martirologiul siriac, din secolul al IV-lea, Martirologiul hieronymian, datat secolul al VII-lea, aflat la originea calendarului catolic de azi, şi Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, datat secolul al VIII-lea, care stă la baza calendarului ortodox din prezent. Printre cei supuşi martiriului se aflau episcopi, preoţi, diaconi, citeţi, soldaţi din armata romană, funcţionari, negustori, ţărani, bărbaţi şi femei. Ei au pătimit mai ales în cetăţile de pe malul drept al Dunării, în provinciile ce aparţineau Imperiului, după 275, ca Panonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Dalmaţia, Dardania, Moesia Inferior şi Scythia Minor. Întrucât poporul român s-a închegat, deopotrivă, în nordul şi în sudul Dunării, în cadrul „romanităţii răsăritene”, este firesc să amintim aici pe toţi martirii creştini din aceste provincii, după cum subliniază Pr. Păcurariu în sinteza sa bisericească.
Astfel, la Sirmium (Mitroviţa-Serbia), în Panonia Inferior, au fost martirizaţi preotul Montanus şi soţia sa Maxima, înecaţi în râul Sava, din ordinul guvernatorului Probus, la 26 martie 304, când sunt pomeniţi de biserică. Acest martir, Montanus, este considerat primul preot daco-roman cunoscut în istorie. În acelaşi loc, Sirmium, a pătimit şi episcopul Irineu, decapitat şi apoi aruncat în Sava, la 6 aprilie 304, urmat de diaconul său Dimitrie, la 9 aprilie acelaşi an, viitorul sfânt Dimitrie, pomenit de biserică la 26 octombrie. În Singidunum (Belgrad-Serbia), în Moesia Superior, au fost supuşi martiriului diaconul Ermil şi temnicerul Stratonic, convertit de el, chinuiţi şi aruncaţi în Dunăre, la 13 ianuarie 307, sub Liciniu. În provincia Dacia Ripensis, sunt amintiţi martirii Agheu, Gaius şi Hermes din Bononia (Vidin-Bulgaria), în Dacia Mediterranea, avem moaşte ale martirilor la Naissus (Niş-Serbia), iar în Dardania, sunt cunoscuţi martirii Flor şi Laur. În Moesia Inferior, o altă provincie sud-dunăreană, pe malul drept, este amintit martirul Lupus la Novae (Siştov-Bulgaria), iar la Durostorum (Silistra-Bulgaria), au fost martirizaţi soldaţii Pasicrat şi Valention (fraţi), decapitaţi la 24 aprilie 298, Marcian şi Nicandru, ucişi la 8 iunie, veteranul Iuliu, la 27 mai, Hesichius, la 15 iunie. La Ozovia, lângă Durostorum, au fost decapitaţi trei creştini ţărani, Quintilianus, Maximus şi Dadas, la 28 aprilie 304- credinţa ajunsese şi la sate.
Credincioşi creştini au fost martirizaţi, pe vremea lui Diocletian şi Maximian, şi în provincia Scythia Minor (Dobrogea) în localităţi ca Tomis, Halmyris, Noviodunum, Dinogetia, Axiopolis, unde s-au aflat inscripţii şi s-au făcut descoperiri arheologice. Astfel, după unele acte martirice, la Tomis, a pătimit ca martir episcopul oraşului Efrem, la 7 martie 300, iar ulterior Macrobiu şi Gordian, originari din Asia Mică, surghiuniţi aici şi arşi, la 13 septembrie 320-323, sub Liciniu. Împreună cu ei, au fost martirizaţi şi localnici, precum Heli, Lucian şi Zotic, care au fost decapitaţi, urmaţi de Valerian. Martirii Argeu şi Narcis (fraţi) au fost decapitaţi la 3 ianuarie 320-323, iar fratele lor Marcelin a fost chinuit şi aruncat în mare. La Axiopolis (Cernavodă), au pătimit ca martiri Chiril, Chindeas şi Tasius (Dasius), probabil în 303-moaştele celui din urmă, soldat, au fost duse la Durostorum, iar în 579 mutate la Ancona (Italia), unde se păstrează şi azi. La Halmyris (Dunavăţ-jud. Tulcea), au fost martirizaţi Epictet, preot, şi Astion, tânăr convertit de el, la 8 iulie, între 298-303. Ei erau originari din Asia Mică, fiind refugiaţi la Halmyris, unde au predicat şi au făcut convertiri, fiind închişi şi apoi decapitaţi. La Noviodunum (Isaccea), sunt pomeniţi sfinţii Flavian (25 mai) şi Filip (4 iunie). Din listele de martiri, alcătuite de istoricii străini, nici unul nu provine din regiunea dunăreană. Dar cercetătorii români au arătat că sunt şi aici martiri, însă se întâlnesc confuzii, exagerări, date false sau greşite, legende, clişee. De pildă, în calendarul liturgic de la Tomis, sunt menţionaţi 60 de martiri. Dintre martirii cunoscuţi, doar patru au pătimit pe pământ dobrogean: Attalos, Kamasis, Philippos şi Zoticos, descoperiţi într-o basilică din Niculiţel (jud. Tulcea). Unii presupun că au pătimit în cetatea învecinată de la Noviodunum, în timpul lui Diocletian sau Liciniu, într-o zi de 4 iunie. Alţii îi consideră pe cei patru ca fiind „misionari” în părţile Buzăului, unde au suferit martiriul în timpul persecuţiei lui Athanarich, apoi trupurile lor au fost duse dincolo de Dunăre şi înmormântate la Niculiţel. Sub cripta bisericii din Niculiţel, ce adăpostea pe cei patru, s-au descoperit resturi dintr-un mormânt mai vechi unde se aflau moaştele a doi martiri necunoscuţi-se pare că aceştia sunt cei mai vechi martiri dobrogeni, probabil din timpul persecuţiei lui Decius (249-251). Basilica de la Niculiţel cu cripta (martyrion) respectivă este însemnată pentru istoria creştinismului nostru, pentru că aici s-au păstrat singurele moaşte de martiri aflate până acum pe teritoriul românesc. În prezent, moaştele celor patru martiri (sfinţi) sunt depuse în biserica mânăstirii Cucoş aflată în apropierea locului unde au fost descoperite.
——————————-
Ioan POPOIU,
istoric/teolog
21 februarie 2019
