Cuvânt și iubire

Împăcată

Sunt un simplu om ce arde
Pe un rug aprins de stele
Şi se miră, şi se-ntreabă:
– Cum de a ajuns la ele?

Sunt un simplu om ce-și duce
Inima în câmp de flori
Să se-mbrace în lumina
Revărsată de cu zori,

Curcubeul să-l cuprindă
După ploile trecute
Şi din lacrima de taină
Să ia zilele durute…

Depărtarea să o treacă
Doar cu pasul fericirii,
În altarul clipei sacre
Să dea sfânt tribut menirii!

Sunt un om ce-a scris povestea,
Cu o luntre de trăiri
Tinereţea se tot uită
Prin album de amintiri!

Toamna cu-n arcuş grăbit
Îmi mai cântă o baladă,
Dar m-ascund în poezii,
De prin rime să nu vadă.

Nu se lasă şi aduce…
Frunza veştedă-n alei
I-am promis un pumn de stele
Şi un vers să fie al ei.

Sunt un om trecut prin sită
Ce a tras la plug mereu,
Dar credinţa i-a dat aripi
Şi curaj când i-a fost greu…

Astăzi… caut vindecarea
Cred mai mult ca niciodată
Vreau să fiu cu mine însămi
Şi cu lumea împăcată!

(foto sursa internet)