Emma POENARIU SERAFIN: Dor de Eminescu (poeme)
Odă ție, Emin bădie !
Seara-i sus prin deal bădie, pune crizanteme-n geamuri
Luna ca împărăteasa, peste ceruri înstelată,
Iarna-i meșter de Luceferi, suflă lumânări pe ramuri
Iar pe bolta cursă smoală, stelele prind de se ceartă.
Eu cu ochii vede codru stau și-ți buchisesc iar versul,
Văd pe uşa de la surâ, teiul, scuturat de floare.
Plopii mulți și fără număr de-ar străpunge Universul
Și mă ning fiori Celeste-n ziua ta, de sărbătoare.
Vântu-n codrii de aramă de-mi vuiește rău pădurea,
Plopii fără soț, pe lacul , umbresc floarea ta albastră,
Buciumul sună cu jale, de nu mai aud securea,
Doina ,cânt din veșnicie și din slova ta, maiastră.
Iar ce cântă-n slova asta, ramul, râul mi-s prieteni
Tu, Luceafăr nepereche, mi-ai îmbogățit și versul,
Ochi plecați pe altă cale peste Cer, nepământeni,
Ne veghează limba noastră, ne veghează Universul!
,,Când de tine n-om mai ști
Garantat, ne-om prăpădi ” !
Dor de Eminescu
Hai pe deal să strâgem Luna
S-o ascundem din prinsoare,
Două inimi strânse-n una
Roți să-i țeşi, la Carul Mare.
Să privim pe maluri Cerul
Din cei codri grei,albaştri ,
Numai noi de-om ști misterul
Să-l înmiresmăm prin aștri.
În buchete fleare-albastră
Peste lacrimile-ți noi,
De-or răzbate ca-n fereastră
Suflet strâns, din amândoi.
Lacrimi, aur de Luceferi
De pe boltă, să ne ningă,
Lângă codrii rămași teferi
Peste trupuri să ne-atingă.
Iar pe vechile catarge
De-om sprijini Infinitul ,
De prin bolți nescrise, large
Cat să deslușim noi mitul.
Eu cu ochii prinşi de stele
Tu, Deasupra mea, rămâi ,
Fii cărarea vieții mele
Și iubirea mea, dintâi.
Iar bogați de-atâta noapte
De-om fugim prin altă lume ,
Să luăm în dor păcatul
Și iubirea-n rugăciune.
Unde mi-ai plecat bădie
De prin Cer, te-ai ceruit ,
M-am pierdut prin poezie
Și-am ajuns…de-unde-am venit….
Dorul meu cu tine-l suie
Prinde-ți slovele de Cer,
Fă din ele-o cărăruie
Pentru cei ce-n ele sper!
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
14 ianuarie 2019
