Valenţiu Liviu MIHALCIA: Kilometrul zero
Nu pot să nu observ faptul că, pe noi, românii, nu ne-a prins acest an al Marii Uniri în cea mai bună formă. Multe situații și evenimente, de anvergură mai mică sau mai mare, de mică sau mare importanță, au fost abordate din cele mai neașteptate puncte de vedere, care au fost tratate de prea multe ori cu nerăbdare, neînțelegere, ignoranță, din păcate și cu răutate. Astfel de momente ar fi trebuit să aducă o nota pozitivă, să ne apere, să ne unească mai mult și să ne călăuzească destinele spre mândria celor ce s-au jertfit pentru țară și neam întru făurirea unui popor românesc puternic, demn și respectat. Totuși, au fost multe astfel de momente în care națiunea română a pierdut noțiunea echilibrului, ceea ce a dus la neînțelegeri, supărare, răutăți, cuvinte și priviri urâte aruncate unii către ceilalți, la dezbinare și neînțelegere. În astfel de stare ne-a prins sfânta zi de 1 DECEMBRIE 2018, ziua centenarului Marii Uniri.
Cu deosebită satisfacție și bucurie, am constatat cu toții că momentul marei celebrări a fost impresionant prin organizare și efectivul de forțe desfășurate. Cei care au fost în fruntea statului pe parcursul anilor au fost și ei prezenți, personalitățile cheie ale conducerii țării au stat unul lângă celălalt, umăr la umăr.
În acest moment de o deosebită importanță, doresc să propun ca în momentul păşirii către anul 101 al Marii Uniri a neamului, să consideram acest an anul reconcilierii naționale și singurul fir călăuzitor al românilor să fie dragostea de Dumnezeu, Țară și Neam. Sa ne spălăm întrutotul de fărădelegile și păcatele noastre și prin înțelepciune, toleranta, înțelegere și dragoste să zidim în sufletul acestui popor o inimă puternică și un duh drept, înnoitor, spre bucuria mântuirii noastre ca neam. Să ne cerem iertare unul de la celălalt, sa ne dam iertare unul celuilalt, si mergem împreună pe calea dorită și râvnită de strămoșii noștri, pentru făurirea unui popor frumos, drept, mândru, viteaz, căruia nu degeaba Dumnezeu i-a dăruit această frumoasă și binecuvântată țară, care a reușit pe parcursul a două mii de ani să reziste în fata tuturor cotropitorilor și nu a dispărut, deși a fost multă vreme înconjurată de trei mari imperii ale acelor vremuri. Să nu confundăm niciodată această țară și poporul acesta cu oamenii care o conduc și care ne conduc. Să nu ne coborâm la micimea slăbiciunilor lor, a hotărârilor și deciziilor lor nefaste, a neînţelegerilor dintre ei și să facem și noi întocmai. Dimpotrivă, să fim exemplul de urmat pentru aceștia, astfel încât conștiința și inteligenţa poporului să învingă prin pace și înțelegerile toate obstacolele apărute în calea sa. Dumnezeu să binecuvânteze Ţara și Neamul Românesc, care să dăinuiască întru veșnicie!
———————————–
Valenţiu Liviu MIHALCIA
1 Decembrie, 2018