Dunia PĂLĂNGEANU: Colinda inimii
COLINDA INIMII
(Poemul zilei la Giurgiu)
Pe sub cerul cu ninsori
Prin grădini cu picurele
Se aude un colind
Mirosind a măr și stele.
Uite-l trece prin Cetate
Spre câmpia cea bătrână
De sub sloiurile reci
Dunărea la maluri sună.
Mai departe,mai departe,
Mai încet,tot mai încet,
E colinda inimii
Colindată de-un poet.
Hai, deschideți ușa larg,
Mai deschideți și-o fereastră,
Să primiți colinda mea
Zbor de pasăre măiastră.
Hai, lăsați poarta deschisă,
Să intre urarea mea,
S-aducă lumină-n casă
Și s-alunge vremea rea.
—————————-
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
6 decembrie, 2018