Veronica IVANOV: Ziua Națională a României sărbătorită la Nicosia
Centenarul Marii Unirii a fost celebrat prin organizarea unei recepții de către Ambasada României la Nicosia şi Consulul Onorific al României în Cipru, domnul Marios Klitou.
După intonarea Imnurilor României, Ciprului și Uniunii Europene, doamna Daniela Ţane Sezonov, Însărcinat cu Afaceri în Cipru și domnul Costas Kadis, Ministrul Agriculturii, Mediului și Dezvoltării Rurale s-au adresat celor peste 250 de invitați prezenți la eveniment, evidențiind semnificația celor 100 de ani de la Marea Unire.
Un premiu pentru întreaga activitate ca Președinte al Alianței Românilor din Cipru, dar și ca Director al Școlii Românești din Cipru a fost acordat doamnei Christina Christodoulou Todea, în aplauzele tuturor.
Seara a continuat cu un cocktail şi un scurt program artistic susținut de pianista Cătălina Teican și violonistul Menelaos Menelaou.
Baloane albastre, galbene, roșii, dar și albe – 100 ROMÂNIA Sărbătorim Împreună – au împodopit sala de recepții a Sporting Club din Latsia, Nicosia.
La mulţi ani, români!
La mulți ani, ROMÂNIA!
———————————
Veronica IVANOV
Nicosia, Cipru
29 noiembrie, 2018