Cuvânt și iubire

Cu aceste dezbateri, care s-au încheiat noaptea târziu, se apropia ziua cea mare a deschiderii Adunării, pe porţile cetăţii istorice Alba Iulia se revărsau români din toate părţile Ardealului şi Ţării ungureşti: «Trenurile speciale sosesc la fiecare jumătate de oră. Delegaţiile sunt aşteptate de mii de oameni adunaţi în faţa gării, pentru a saluta pe cei sosiţi. La sosirea delegaţiilor, au loc manifestaţii, se rostesc cuvântări. Cântecele naţionale răsunau în toate părţile, miile de tricoloruri româneşti fluturau, grupuri de tineri jucau, acordurile cântecului ,,Deşteaptă-te române” răsună pretutindeni». Acest tablou mătreţ este zugrăvit de corespondentul ziarului ungar ,,Az Ujsag”, din 18 nov./1 dec. 1918). Primii sosiţi la Alba Iulia sunt moţii lui Horea şi Iancu, înarmaţi şi mândri, cu puştile pe umăr, în sumane albe şi cu căciulile ţuguiate, care urcă cei dintâi pe meterezele cetăţii şi scrutează zările. Vin apoi cei din Maramureş, Orăştie, Haţeg, Făgăraş, Ţara Bârsei şi alte locuri, fiecare comună cu steagul ei, având în frunte călăreţi falnici, muncitorii din Valea Jiului, încolonaţi, conduşi de Iosif Ciser. La gară aştepta, în ţinută marţială, compania de onoare a lt. Ovidiu Gritta, care dădea onorul delegaţilor, în cântecele naţionale ale studenţilor sosiţi, ordinea în oraş fiind asigurată de cei 17 000 de militari conduşi de cpt. Fl. Medrea. Mulţimile sosite în ajun au petrecut noaptea în internate, cazărmi, la oameni din oraş, iar mulţi au înnoptat sub cerul liber, în jurul focurilor: ,,Era frig, dar un spectacol neaşteptat se prezintă vederii: peste tot focuri care străluceau în aerul rece al nopţii. În jurul lor se adunară aceşti ţărani români…care, în ciuda frigului nopţii, aşteaptă cu nerăbdare dimineaţa de 1 Decembrie, care avea să pună capăt suferinţelor lor…, realizarea dorinţelor lor de români şi oameni liberi”, nota un martor ocular, Valeriu Boeriu.

Sosesc şi cei 1228 delegaţi (deputaţi) de drept sau aleşi: 5 episcopi, 4 vicari, 129 protopopi, 10 delegaţi ai consistoriilor şi capitlurilor, 8 ai Astrei, 3 ai Fondului de teatru, 2 ai Asociaţiei arădane, 10 ai diferitelor fonduri şi fundaţiuni, 12 ai presei, 27 ai reuniunilor de lectură, 41 ai reuniunilor de cântări şi muzică, 13 ai societăţilor universitarilor români din Viena, Budapesta, Blaj, Lugoj, Oradea, Alba Iulia, 21 ai societăţilor financiare, 61 delegate ale reuniunilor de femei, 27 ai colegiilor scolilor, 60 ai reuniunilor învăţătoreşti, 64 ai gărzilor naţionale (ofiţeri, subofiţeri şi militari), 60 ai reuniunilor de meseriaşi, 16 ai tinerimii universitare, 2 ai societăţilor sportive, 17 ai Partidului social democrat român şi 852 delegaţi aleşi de cercurile electorale din cele 24 de comitate (judeţe), după cum consemnează  ,,Gazeta oficială”, din 1/14 decembrie 1919. Pe  lângă cei 1228 de delegaţi aleşi, cu credenţionale, au mai participat delegaţi a 166 de comune, trimişi de adunările comunale din mai multe judeţe.

În ajunul acelei zile memorabile, Cetatea răsuna de ecoul unui strigăt puternic, care străbătea văzduhul, repetat de zeci de ori de mulţimea adunată, care ovaţiona în delir: ,,România”! Programul Adunării a fost stabilit amănunţit, cu câteva zile înainte, deschiderea avea să se facă în sala Casinei militare din Cetate (numită apoi a Unirii). Fiecare comună, având în frunte steagul şi tabla indicatoare, avea să străbată în rânduri piaţa oraşului, apoi va intra în cetate pe sub poarta Carol şi pe cea a lui Mihai Viteazul, după care va ieşi pe locul adunării, pe Câmpul lui Horea, din apropierea Cetăţii, unde de pe patru tribune, urmau să fie prezentate mulţimii deciziile adoptate. Programul se încheia cu un apel fierbinte: ,,Fraţilor români! Locul cel mai istoric al neamului vă aşteaptă…Veniţi…ca să simţiţi fiorul ce l-a mişcat odată pe marele voievod cu nume de arhanghel, pe martirii Horea, Cloşca şi Crişan, pe craiul munţilor Avram Iancu şi pe toţi care au lucrat la realizarea visului de veacuri…, răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc”. A fost editat ziarul festiv al Adunării, ,,Alba Iulia”, cu participarea unor cărturari, Zah. Munteanu, Al. Borza, care adresa celor prezenţi la Adunare un apel vibrant: ,,Bine aţi venit în sfânta cetate de durere şi de slavă a neamului românesc”.

Duminică, 1 Decembrie 1918, îşi deschidea lucrările Adunarea naţională de la Alba Iulia. Duminică dimineaţa oraşul avea o înfăţişare sărbătorească: ,,Se ivesc zorile. Ninge liniştit. Zăpada imaculată acoperise străzile şi câmpiile din jur, iar primele raze ale soarelui dădeau oraşului un aspect strălucitor” (Emil Isac). Pe la 7 dimineaţa, în marea piaţă a oraşului, împodobită cu steaguri tricolore, a început defilarea şirurilor nesfârşite de oameni, îmbrăcaţi de sărbătoare, împodobiţi cu cocarde tricolore, cântând ,,Deşteaptă-te române”, ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, ,,La arme” ş.a., legiunea română, precedată de fanfara minerilor şi a ofiţerilor. Toată lumea ţine cadenţa. Este o demonstraţie cum nu s-a mai văzut vreodată…Escadronul de ,,călăraşi”, moţii din Abrud flutură tricolorul…Poporul se deşteaptă. Este puterea ancestrală care defilează. Şi toată lumea cântă” (Emil Isac). După cum arăta un ziar german din Sighişoara, ,,Alba Iulia va fi martora ridicării impunătoare a unui popor viguros, trezit la libertate, adunat pentru a sărbători împlinirea visului unui viitor de mărire naţională, visul unirii tuturor românilor, până unde ajunge graiul românesc, într-o singură patrie comună”.

În jurul orei 8, din acea zi de duminică, în cele două biserici româneşti se oficiază Te Deum-uri solemne, înalţii clerici se îndreaptă spre biserica episcopală din oraş. Când episcopul Aradului, Ioan Papp, rosteşte cuvintele: ,,Cel ce a înviat din morţi a înviat azi şi neamul românesc”, lumea a intonat vibrant: ,,Deşteaptă-te române”, acompaniată de corul lui Timotei Popovici. Apoi, la cuvintele ,,Murim mai bine-n luptă”, toţi cei prezenţi în biserică au ridicat mâna în semn de jurământ. Emoţia era copleşitoare: plângeau clericii care oficiau slujba, plângeau şi cei care asistau la ea.

 După încheierea Te Deum-ului, mulţimile s-au îndreptat spre câmpia din marginea oraşului, Câmpul lui Horea, preoţi cu crucea în frunte, învăţători, mii şi zeci de mii de ţărani înaintau în coloane nesfârşite. Militari şi ţărani înarmaţi vegheau pentru păstrarea liniştii şi ordinii. Atmosfera vibra de strigăte entuziaste, de exclamaţii de bucurie, de cântece curat naţionale: ,,Nu am văzut niciodată un număr atât de mare de ţărani împreună. Defilează puterea strămoşească şi toată lumea cântă. Separat merg grupuri de fete în costume naţionale, cântând. După muncitori. cu steaguri roşii, păşeşte o unitate de matrozi, sosiţi de la mare. Pe străzi nu te mai poţi mişca. Mulţimile aşteaptă afară strigând, ca un val de zeci de mii de oameni. Peste câteva minute începe istoria”, îşi încheia descrierea corespondentul gazetei ungare ,,Az Ujsag”. ¹¹⁰

În timp ce mulţimea se îndrepta spre Câmpul lui Horea, fruntaşii politici şi bisericeşti mergeau spre sala Casinei militare (a Unirii), împodobită cu brad, drapele ale României şi ale Puterilor Aliate. În sală pătrund cei 1228 delegaţi oficiali şi alte persoane, în total 1500. Erau de faţă reprezentanţii României, gen. Leonte, col. Băncilă, deputaţii Dănescu şi Ioanid, prof. Haliţă, şi cei ai provinciilor româneşti unite, Pan Halippa şi I. Cazacliu, din partea Basarabiei, şi prof. Procopovici, din partea Bucovinei. La ora 10, îşi fac apariţia membrii Marelui Sfat Naţional şi arhiereii, iar Şt. Cicio Pop rosteşte cuvântul de deschidere, subliniind însemnătatea istorică a momentului şi misiunea Adunării. El anunţa că Marele Sfat îşi depune mandatul, la încheierea misiunii sale. Au fost aleşi ca notari ai Adunării, Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar raportor al comisiei de validare Ioan Suciu- toţi deputaţii au fost validaţi fiind socotiţi ,,capace a aduce hotărâri decisive în Marea adunare naţională” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918). A fost ales apoi biroul Adunării, format din preşedintele Băseşti, episcopi, membri ai Sfatului, notari ş.a. La ora 11, preşedintele Gh. Pop de Băseşti deschide oficial Adunarea, salută ,,onorata Adunare a tuturor roomânilor…”, anunţând chemarea acesteia ,,de a zdrobi lanţurile robiei ..şi de a înfăptui marele vis al lui Mihai Viteazul, ,,unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege”, ca să clădească ,,temeliile fericirii noastre naţionale viitoare” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918).

Discursul festiv şi solemn a fost rostit de V. Goldiş, care a schiţat istoria dramatică şi eroică a românilorv de-a lungul veacurilor: ,,…neamul românesc  de la început până astăzi a îndurat soarta aspră, rezervată oricărei sentinele credincioase….Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană, a fost socotit străin şi rob pe pământul său strămoşesc”. El arăta apoi: ,,Omenirea…a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară…”. Vorbitorul continua: ,,Negreşit,  naţiunile trebuiesc eliberate, iar între acestea se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame.  Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”. Goldiş a încheiat : ,,Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornicită şi garantată prin istoria viitoare a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse…prin duhul vremurilor noi. (…) Ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi îndatoriri…Să jurăm credinţă de aici înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă şi civilizaţiunii umane…”.

 În continuarea discursului, V. Goldiş a dat citire Rezoluţiei de unire a Adunării Naţionale de la Alba Iulia: ,,I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie-1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăte; II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor indicate autonomie provizorie până la întruniea Constituantei; III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea proclamă: 1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare…; 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate confesională…; 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice…; 4. Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire…; 5. Reforma agrară radicală, se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a celor mari…: 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje, ca în cele mai avansate state din Apus; IV. Adunarea naţională îşi exprimă dorinţa ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile…; V. Românii din această Adunare salută pe fraţii lor din Bucovina…, uniţi cu ţara mamă România; VI. Adunarea naţională salută liberarea naţiunilor subjugate din din Monarhie, cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă;:VII. Adunarea naţională se închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care şi-au vărsat sângele în acest război pentru înfăptuirea idealului nostru…; VIII. Adunarea naţională mulţumeşte tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate…au scăpat civilizaţia de barbarie; IX. Pentru conducerea treburilor naţiunii române, Adunarea naţională hotăraşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918).

După citirea Rezoluţiei, a luat cuvântul Iuliu Maniu, care, într-un discurs magistral, esenţializat, a analizat ideea de unitate etnică, lingvistică şi spirituală. Fiecare popor, susţinea el, pe baza dreptului de autodeterminare, are datoria de a înfăptui unitatea sa naţională, trebuie să se constituie într-un singur stat naţional. Românii din Transilvania au dreptul să ceară unirea, fiindcă aici e leagănul românismului, ei alcătuiesc o parte din corpul naţiunii: ,,Decretând unitatea naţională, vom continua să fim ceea ce am fost noi, neamul românesc, totdeauna şi ceea ce trebuie să fie pentru vecie: sentinelă trează şi conştientă a civilizaţiei…”. El sublinia: ,,Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă, care ne poate ţine în viitor e aceea provenită prin unitatea românilor…Pentru înlăturarea oricărei îndoieli asupra ce voim să facem prin unirea noastră şi libertatea naţională, marele sfat naţional român declară că nu voieşte un stat de asuprire…Voim să asigurăm libertatea pentru toţi şi dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare”. El a cerut Adunării să primească proiectul de rezoluţie, ,,pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”. Iosif Jumanca, cel din urmă vorbitor, a exprimat adeziunea social-democraţilor români la unire, ,,pentru că noi, muncitorii, ne simţim una cu întreg neamul”.

După încheierea cuvântărilor oficiale, preşedintele Gh. Pop de Băseşti a supus Adunării spre aprobare Rezoluţia de unire, primită cu unanimitate de voturi şi cu mare însufleţire. Preşedintele Gh. Pop de Băseşti anunţa că ,,Adunarea naţională…a primit rezoluţiunes în întregimea ei şi astfel unirea cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”. Apoi, Al. Vaida-Voievod propune Adunării spre aprobare lista Marelui Sfat Naţional, organism legislativ provizoriu, format din 212 membri. Şedinţa Adunării se încheie prin cuvântul episcopului de Arad, Ioan Papp, care a mulţumit conducerii P.N.R. şi preşedintelui său pentru eforturile şi sacrificiile făcute, subliniind ,,răsăritul soarelui dreptăţii” pentru naţiunea română, liberă şi stăpână pe soarta sa. Episcopul Dem. Radu a evocat unele momente mai importante din lupta pentru unitate naţională, apoi întreaga Adunare în picioare intonează un zguduitor ,,Deşteaptă-te române” (,,Românul”, din 22 nov./4 dec. 1918). După încheierea şedinţei, Adunarea naţională a adresat o telegramă regelui Ferdinand, prin care îi aducea la cunoştinţă unirea Transilvaniei cu România. În aceeaşi zi, căpitanul Precup a zburat cu avionul la Iaşi, ducând regelui Ferdinand un exemplar din documentul original, ce cuprindea Declaraţia autentică de unire a Transilvaniei cu România. Un alt exemplar era destinat guvernului român.

Mulţimile de zeci de mii de români de pe ,,Câmpul lui Horea” erau ţinute la curent cu desfăşurarea lucrărilor Adunării. După încheierea şedinţei Adunării, desfăşurată în sala Casinei militare, delegaţii (deputaţii) s-au îndreptat spre ,,Câmpul lui Horea” pentru a vesti mulţimilor adunate cele hotărâte. Mulţimile, în aşteptare, scandau: ,,Vrem unirea cu România”. La anunţarea adoptării Rezoluţiei de unire, mulţimile au izbucnit într-un singur strigăt: ,,Trăiască România Mare! Trăiască Unirea tuturor românilor! Trăiască regele nostru Ferdinand! Trăiască regina Maria!”. A doua zi, la 2 decembrie, s-a întrunit Marele Sfat Naţional, care l-a desemnat preşedinte pe Gh. Pop de Băseşti, cei patru vicepreşedinţi, apoi a aprobat componenţa guvernului provizoriu, numit Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, având ca preşedinte pe Iuliu Maniu, cu reşedinţa la Sibiu. A fost aleasă apoi o delegaţie, din care făceau parte Vasile Goldiş, Al. Vaida-Voevod, episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu şi alţii, care a sosit la Bucureşti, la 14 decembrie 1918, pentru a prezenta regelui şi guvernului Actul Unirii. Cu acest prilej, primul ministru I. I. C. Brătianu spunea: ,,Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile, care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu putea să nu vie”.

Prin decretul-lege nr. 3631, din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand promulga acrul unirii Transilvaniei cu România. A fost dat un decret de organizare provizorie a Transilvaniei, cu menţinerea celor două organisme, Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent. Apoi, la 17/30 decembrie, au fost numiţi ca miniştri de stat în guvernul român, Al. Vaida-Voevod, V. Goldiş şi Şt. Cicio Pop.

——————————-

Prof. Ioan POPOIU

30 noiembrie, 2018